O zi la Poli

Atunci cand am patruns pe coridoarele largi si pustii, un fior rece mi-a strabatut sina spinarii. Am intors capul si am privit cu jind spre intrare. Cativa copaci verzi si un soare bland se vedeau in spatele geamurilor inalte. Am oftat si am facut cativa pasi adancindu-ma in sistemul de coridoare. Era atat de frig incat mi-am ridicat gulerul la haina si am facut un bulgare cu rasuflarea cristalizata.
Stiam ca deja intarziasem la seminar si ca profesorul facuse deja prezenta. Dar n-a fost niciodata in firea mea sa dau inapoi intr-o asemenea situatie. Ma voi duce in pauza sa-l rog sa ma treaca si pe mine cu trei sferturi de prezenta.

Intotdeauna ma prezint cu numele de scena

Merg pe coridoarele politehnicii ca intr-un univers kafkian. Stanga, dreapta, stanga, stanga, dreapta: EC 023, undeeee eeeesti?

..eesti...esti..sti.. continua ecoul, in pustietatea polara a politehnicii.

Dupa 10 minute gasesc clasa. Ora a inceput deja de 25. Imi asez cravata, limba la adidasi si ochelarii pe nas apoi bat si intru.
Domnul profesor este la catedra.
Octav e la tabla iar pe tabla, in dreptul lui sta scris: SSSf(x,y,z)dxdydz. Cu creta intr-o mana, cu mana cealalta scarpinand varful capului si cu un zambet smecheresc pe fata, Octav pare autorul. Poetul, pictorul, artistul...

Ma uit cu jale prin clasa lipsita de frumusete feminina. Numa fețe colturoase de politehnisti in jur.
- Buna ziua, zic, cu simtul ridicolului brusc treaz.
- Buna ziua, imi raspund cu blandete, in cor, clasa si domnul profesor.
- Imi cer scuze ca am intarziat, continui eu.
- Nu-i nimic, ia un loc, vine la fel de normal raspunsul bland al seminaristului.

Ma asez cu sprancenele curbate a mirare.
Profesorul se duce la tabla si trage concluzia:

Ei, baieti, si asa se construieste masina timpului

- Ei, baieti, si asa se calculeaza rezistenta unei grinzi.

2x2=6

Asa multi oameni sunt atat de prosti incat, daca ar fi lasati doar ei pe un continent, ar fi surclasati in cativa ani de catre animale.
Pai, in primul rand, animalul are nativ si instinctiv simt de conservare. Prostul n-are din asta. Are orgoliu, da! Are o mandrie de parca ar gasi zilnic antidotul unei boli infectioase.
De exemplu, eram la Siania: un urs in mijlocul strazii ce urca la cota 2000. Ma opresc la vreo 15 metri, pun zoom maxim sa fac niste poze. Intre mine si urs apare insa cretinul de serviciu. La misto asa, da-o-n pizda ma-sii de viata, se apropie la 2 metri de urs. Ursul sare la el, enervat. Prostul fuge SI IN OCHII LUI NU SE CITESTE MACAR FRICA. Atat de idiot e. Spre dezamagirea mea, ursul se lasa pagubas: "cu prostii nu te pui", pare sa gandeasca el. Taranul se opreste si el si rade ca prostu'. Pai sa-i fi spus ca a facut o idiotenie cat el de mare? S-ar fi simtit ofensat, cu siguranta.

Secundo: animalele au bun simt. Ati auzit bine: animalele AU BUN SIMT! Nu-si murdaresc culcusul. Nu mananca/vaneaza mai mult decat au nevoie. Nu se plimba aiurea prin padure. Nu fac astea, spre deosebire de prostul nostru omniprezent care mananca seminte prin parcuri si scuipa cojile in dreapta si-n stanga. Isi poarta burta in fata cu mandrie, scapat in sfarsit de complexul de a-si vedea zilnic p@la atat de mica. Se plimba prin mall cu alti prosti langa el. Si, mai ales, foloseste expresii stereotipice, precum negrii din sua, know wha'm sayin'?

Dar ce este deranjant insa, e ca prostul nu-si constientizeaza inferioritatea. Nu observa ca e penibil, pentru ca nu are simtul penibilului.
De fapt, imi dau seama acum, prostii sunt o varianta foarte basic a oamenilor ca noi, oamenii normali. Au functiile locomotorii, au un limbaj (f. redus si alterat) prin care pot comunica, pot fi invatati sa foloseasca unelte (din pacate, incercarile de a-i invata sa conduca sunt dezastruoase) si cam atat.
Basic stuff: ca un 386 pe langa un QuadCore. Un blog pe langa un roman. O curva versus P. Hilton.

Bancomatul flamand

Cand ai nevoie de bani, bancile intotdeauna sunt acolo, sa te ajute, cu bancomatele lor. Sigur, asta daca ai bani pe card.
Eu indeplinesc aceste doua cerinte eliminatorii: am nevoie de bani si am bani pe card. Viata-i frumoasa, nu-i asa?

Asa ca traversez strada spre sediul ing de la Aurel Vlaicu. Pana aici totul merge excelent, imi spun cu satisfactie. Intru in sediu, unde sunt 2 bancomate. La unul din ele este aglomeratie mare. 3 tigani tineri (asta erau, tigani) ii dau tarcoale.
Ridic o spranceana si ma indrept spre celalat bancomat.
Tiganii nu dau semne ca ar termina tarcoalele. Tarcoalele, cand e vorba de tigani, nu se termina niciodata.

In timp ce-mi scot cardul, sub privirile amicilor mei (un tip si doua tipe), una din tipe ma intreaba, cu accent specific:
- Stii la cat deschid astia?
Eu ridic impasibil din umeri:
- Scrie pe usa.
Se duce sa citeasca pe usa.
Eu incerc sa tastez pinul, punandu-mi corpul intre tastatura si privirile curioase ale celorlalti doi tigani. Se foiesc in spatele meu.
Se intoarce cealalta cu noutati:
1T: La 9 deschide.

E 9 fara 20.
Dau sa scot bani, in continuare cu 3 perechi de ochi privindu-ma insistent, si ascult continuarea discutiei din ce in ce mai amuzat:

A 2-a tiganca, ofuscata:
2T: Fa, sa mor io, pai in Italia nu se intampla asa ceva manca-ti-as. Acolo nu-ti manca cardul aparatul.
1T: Da fa, cine-a mai auzit asa ceva. Acolo civilizatie, nu ca aicea, sa-ti manance cardul si sa astepti.
Tiganul: Cat trebuie sa asteptam fa?
1T: Pana la 9.
Tiganul: Sa moara familia mea...

Se intrerupe si ma urmaresc toti 3 invidiosi cum imi iau banii si cardul si plec.
Eu ce sa va fac, Romania nu-i Italia ba, sa scoateti bani cu cardul de la bancomat. Aici se scot cu surubelnita sau doar cu un card foarte smecher, ca al meu.

Bratara

Nu ma intereseaza politica. De altfel, cred ca orice om cu bun simt si-a dat deja seama ca n-are sens sa te preocupe politica in Romania.
Pentru ca politicieni sunt vanghelie, mazare, becali si multi altii. Deci, manele.

Exista lucruri pe care nu le pot ignora insa, chiar si la politica. Unul din ele este folosirea religiei pentru propaganda electorala.
Asa ca imaginati-va cum, mergand spre casa azi, la o trecere de pietoni observ vreo 10 oameni in tricouri si sepci verzi impartind ceva in ploaie.

"Să vezi bă că aștia sunt partidul PSD-PC", imi spun, cu o erectie brusca in pantaloni.

Dau volumul mai tare la casti si inaintez cu mult curaj. Sunt reperat cand ajung la vreo 5 metri. O domnisoara zambitoare se indreapta spre mine cu bratele intinse. O driblez rapid apoi ma dau brusc 2 metri mai in stanga, la timp pentru a scapa de un al doilea omulet verde. Accelerez inca 3 pasi si sunt aproape liber cand, oh fatalitate, calea imi este taiata de o a treia domnisoara.
Incepe sa vorbeasca desi eu nu aud. Nu-mi dau castile jos de pe urechi ci doar aprob intelegator din cand in cand. Imi intinde programul candidatului si o bratara si pare ca ma intreaba ceva.
Le iau, multumesc frumos, dau asigurari ca voi merge la vot (nu stiu pt ce se voteaza) si plec. Ma uit dupa primul cos de gunoi, ca sa arunc ce mi-a dat. Gasesc unul si, cand sa arunc, imi arunc ochii pe bratara:

12. 12 sfinti.

Deci modul prin care vor sa convinga cetatenii sa voteze candidatul lor este cu ajutorul acestei bratari. Programul ala cu multe puncte nu era suficient. Trebuia sa ofere si ceva cadou, ceva care sa demonstreze o virtute a candidatului lor. Un numitor comun cu masa de prosti (prostia nu era de ajuns). Tare destepti aia de la partid care au hotarat asta. Imi si imaginez discutia de la brainstorming:

"-Bă, da' pentru aia de nu știu să citească nu facem nimica bă?
- Da, ai dreptate. Ar trebui insă să le dăm ceva subliminal...Ce-ar motiva prostimea cel mai mult? Ceva sexual...
- Bile anale?
- Buna idee! Buuunaaa ideeeee! Daaar...hai sa combinăm și religia cu asta.
- Aaaa...religie, religie, religie....GATA! Bile anale cu fete de sfinti pe ele?
- Genial! Si hai sa facem bilele pătrate, am vazut eu intr-un film..."

Cam asta e. Nu am cuvinte sa descriu scarba pe care o am fata de ipocritii care se folosesc de absolut orice te-ar putea motiva sa ii votezi.
Si-ar da cu cacat pe ochi in fata camerei de filmat, daca datul cu cacat pe fata te-ar convinge.
Daca s-ar gasi o metoda de transformare a masei votantilor intr-o p@la uriasa, ar suge aceasta p@la. Ar suge-o cu devotament pentru voturi.

Si nu, nu voi merge la vot niciodata, cat timp va candida aceeasi clica amorfa de hoti.
Voi pleca insa, cu proxima ocazie, in Islanda. Si de-acolo voi arata degetul mijlociu spre toata Europa.

Sa mori frumos (si gras)

Citeam acum ceva timp un articol, credeam eu tampit, care sustinea ca oamenii grasi traiesc mai mult. Asta pentru ca fiinta umana are o anumita cantitate de energie vitala la dispozitie care nu poate fi inlocuita. Si cu cat o consumi mai repede, cu atat, da, ati ghicit, mori mai repede.
Deoarece sunt un om corect am vrut sa pun si linkul la articol, asa ca am dat un search pe google dupa: "oamenii grasi traiesc mai mult".
Primul rezultat a fost insa (si n-am trecut mai departe de el): "Barbatii grasi au un penis mai scurt decat barbatii slabi".

Ziceam ca n-am trecut mai departe. De ce?
Pentru ca in mintea mea a aparut, cu dexteritate de tumoare, paradoxul:
pai si daca am fost un ditai grasanul si am slabit, inseamna ca mi s-a marit si p...enisul? Si viță-vercea?
Imi pot regla marimea penisului slabind (se lungeste) si ingrasandu-ma (se scurteaza) dupa cum vreau io?
Aparent da. Pentru ca sistemul de referinta fata de care se face comparatia este intotdeauna corpul de care este atasat, ati ghicit iar, penisul.

Revin insa la ideea initiala, aia cu oamenii grasi traiesc mai mult (desi, cu o p#1a asa mica, cui ii mai pasa?) si mi-am dat seama de ceva incredibil:
cand ma intorc de la alergat, pe marginea drumului, vis-a-vis de o shaormarie, se afla un magazin de pompe funebre, cu vreo cinci, sase cosciuge in vitrina. Si intotdeauna cand trec pe langa, ma uit la reflexia mea si vad ca silueta se potriveste din ce in ce mai bine in sicriu. Asadar, Q.E.D.

Si observati si perfecta antiteza Pompe funebre - Shaormarie, aflate una in fata celeilalte. Mananci shaorma, te ingrasi ca un bebelus si traiesti fericit pana la adanci batraneti.

Fericit ca un masochist ce primeste un sut in c@aie.

Rambo is just a pussy!

Dintotdeauna mi-au placut animalele (mai putin gibonii, daca-mi permiteti analogia cu unul din posturile anterioare :P). Si dintre animalele de companie cel mai mult imi plac cainii si cel mai putin pisicile.
De aceea am zambit amar cand soarta m-a pus fata in fata cu Rambo. Rambo este o pisica, asa cum scrie si in titlu. E mai mult decat o pisica: e un motan castrat. E mai mult decat un motan castrat: e un motan castrat de care voi avea grija o saptamana.

Deci iata-ma vineri in prima zi de "grija". La ora 6 am ajuns acasa de la serviciu si am fost intampinat cu multa linguseala si tors. D-asta nu-mi plac pisicile: nici o urma de regret fata de stapanii plecati. Deja isi intra in rol pentru a ma manipula si pe mine. Asa ca l-am mangaiat pe spinare si i-am dat repede ceva de mancare. S-a bucurat.
Apoi am deschis geamul si el, fericit, s-a urcat pe calorifer sa caste gura afara. Sportiv, conform bunului meu obicei, m-am apucat sa fac niste genuflexiuni. Undeva, intre cea de-a 22-a si a 23-a genuflexiune, s-a auzit un mieunat groaznic. Apoi, perplex, l-am vazut pe Rambo cum loveste cu picioarele in plasa de tantari, asta s-a deschis si, in timp ce eu am ramas incremenit intr-o pozitie cel putin ciudata, am vazut coada pisicii disparand in gol. Mentionez faptul ca stau la etajul I.
In continuare, am ramas incremenit pentru o secunda. Apoi am dat fuga la usa, am deschis-o si, imediat, dandu-mi seama ca sunt in p##a goala, m-am intors in camera sa trag o pereche de pantaloni pe mine si un tricou. Fug iar la usa, sar in adidasi, ies, sar 3 scari deodata pana jos, ma impiedic, alerg pana sub geamul camerei si ma uit...
Stupoare! Nici o pisica in jur. Incep sa cotrobai prin niste frunzisuri: nimic! Ma uit la intrarile spre beci: acoperite cu plasa! Ma uit spre cer: Un avion. In copaci: nimic! O sun pe mamitica baietului si-i povestesc. Mai ca incepe sa planga.
Duc mana dreapta spre varful capului si incep sa scarpin viitoarea chelie. Ma uit dreapta, ma uit stanga apoi imi fac cruce si m-apuc de cautat. Toata strada, gradina cu gradina. Sub-masina cu sub-masina. Rambo disparuse mai ceva ca un vas de croaziera in triunghiul bermudelor. Mai ceva ca un pedofil cautat de politie, la Vatican.
Timp de 2h jumate am cautat. Am luat de sus hamul cu clopotel si am pornit la cutreierat cartierul. Si strigand Rambo in dreapta, Rambo in stanga, zdranganind din zurgalau, cu ochii plini de speranta cand aparea vreo pisica straina, cu matele (mațele nu mâțele) ghiraind de foame, AM CAUTAT. Cu devotament. Pana la 8 jumate.
La 8 jumate se facuse intuneric. Nu mai vedeam decat vag celelalte pisici cum treceau tacticoase pe langa mine ca sa-mi faca in ciuda. Asa ca, suparat in acel moment, am luat o decizie normala: m-am dus in casa cu gândul de a-l cauta sambata pe zi.
Ajuns in casa, primul lucru pe care l-am vazut a fost farfuria de mancare a lui Rambo. Al doilea, un soarece verde de cauciuc la care rodea tot timpul. Al treilea, ladita in care se caca.
Si tot acest aflux de obiecte (pe care Rambo le asezase probabil cu prezicie demonica in calea mea, ca in povestile nemuritoare), ei bine, tot acest aflux de obiecte m-a intors din drum. Am decis sa mai fac o tura pe-afara. M-am mai plimbat 5 minute, apoi, am luat decizia finala de il cauta pe lumina a doua zi. Si, chiar atunci, minunea s-a intamplat: afara, intr-o gradina pe care o verificasem de macar 15 ori pana atunci, se plimba tacticos Rambo.
Il iau, ii verific coastele. E intreg. Il duc sus in casa. O sun pe stapana-sa si-i spun ca l-am gasit. Ca sa fie sigura ca-i el, imi zice sa verific, sa vad daca are coaiele vinetii. Intelegeti? Sa verific daca are COAIELE VINETII!?!? Ca asa le au motanii castrati care se numesc Rambo, cica.
Ma uit asa la el, din profil si mi se pare ca el e totusi, ca prea seamana:

Miiiaauu motherfucker! Miaaaauu!

Constat: ce om bun la suflet sunt. Am alergat 3 ore sa gasesc o pisica care nu-i a mea si al carei rahat o sa-l strang in urmatoarele 6 zile. Raritate de om, nu gluma.
Dar, dragi prieteni, asta a fost uimitoarea si plina de invataminte poveste a motanului Rambo! Si, vazand lumina zorilor, sfioasa, Seherezada tacu!

Spre metrou

Cum trec des pe la Piața Sudului, am ocazia să întâlnesc, de la piață până la metrou, o pletoră de oameni. Sunt atât de mulți încât nu pot aplica deloc singurul principiu matematic pe care îl știe instictiv toată prostimea: drumul cel mai scurt între două puncte e linia dreaptă.
Lucrul ăsta însă, departe de a mă enerva, mă distrează la maxim. Auziți bă? Mă distrați. Clovnilor!
De exemplu, e un țigan cu ochelari de soare care freacă dubios menta pe marginea trotuarului. Când treci pe langă el auzi: țihgări avem, țihgări, țihgari, țihgări!
Și io mă întreb, naiv cum sunt: de ce ar cumpăra cineva țigări contrafăcute? Și, mai ales, de ce le-ar cumpăra de la un țigan gras cu parul strălucind de gel și dicție proastă?
Apoi, mai departe e cerșetoarea îmbrăcată gros, cu căciulă, fulare, mănuși, cizme și toate ălea. Sunt babele și moșii plecați la cumpărături cu sacoșile de carrefour și real după ei. Sunt unii cu niște lozuri sau bingo sau nu știu ce naiba vând acolo și care se uită lung după domnișoare.
Iar domnișoarele sunt îmbrăcate de obicei după ultima modă, adică NU decent, dând din fund provocator în drumul lor spre școală.
Ei și iată în sfârșit locul în care vroiam să ajung. Locul în care ficțiunea se îmbină cu realitatea (ca-n criticile proaste). De ceva vreme, aproape de metrou sunt aceste tarabe, dar nu chiar tarabe, ia niște măsuțe acolo...pline de cărți. Repet, cu majuscule, pentru ăia care nu au auzit: PLINE DE CĂRȚI! Șocant, nu? Și cine ar vinde cărți la Piața Sudului? Niște studenți dedicați artei sau măcar căutând să împuște un 10? Niște propovăduitori ai culturii la periferia capitalei?
Nu dom'le, nici vorbă. E ei, nește băeți geluiți, nerași, nefutuți (decât prin cine știe ce viol) și cu fețe de giboni. Ăia vând cărți de Jules Verne, Clavell etc. la Piața Sudului.
Si cum nu există vânzător care să nu-și cunoască marfa, nu pot decât să deduc că au stat întâi și au citit din scoarță-n scoarță și abia apoi au deschis taraba.
Ia sa mă duc mâine să-i provoc la o discuție despre viața în lagărul Changi. Poate le va fi ușor să coreleze cu propriile experiențe.
Cărțile alea, știu eu, se vând împreună cu ziarul. Ei bine, băeții ne fac un mare favor, că știu și ei ce rahat mare mănâncă presa și că nu merită să stea alături de niște mari autori. Așa că păstrează ziarul pentru momente solitare când îi pot da o utilizare cu adevărat practică.

Apoi, coborâm. Jos, spre metroul bucureștean. Un singur lucru interesant aici, pe lângă peroanele pline: Jandarmul!
Jandarmul are mai multe obiective. De fapt, are un singur obiectiv, da-i împărțit în mai multe obecte, așă că ca să-și dea importanță, zice că-i mai multe. Dacă pricepeți ironia mea fină.

Cu greu, vă spun sincer, cu greu îmi pot imagina cum o persoană poate avea un asemenea serviciu: să stai să te uiți cum bagă lumea cartela și trece de barierele alea. Cu ce îți poti ocupa mintea ca să nu te plictisești? Câți oameni poți număra? La câte tipe bune poți saliva? Câte scandaluri poți neglija? Câți cocalari care trec peste bariere poți ignora?

Sa fii jandarm la intrare la metrou e cea mai grea meserie.

Haute couture

Nu pot spune despre mine că am avut vreodata un cât de mic interes pentru modă. În afara cazurilor în care moda implica un show vulgar de țâțe. Cu toate astea, consider că există niște norme de bun simț peste care un om normal nu ar trebui sa treacă. Și ori îl ai (bunul simț sau bun simțul), ori nu...și atunci esti doar un alt țăran la Capitală.
Așa că mă amuzau hiphoperii ăia cu turul pantalonilor la jumătatea tibiei. Din trei motive:
1. pentru că a te îmbrăca într-un ANUMIT FEL este total împotriva durerii în p@la și a rebeliunii pe care încerci să o afirmi (și da, rockerilor, e valabil și pt voi). În concluzie, e ca și cum ai cerși în gura mare puțină atenție, precum emo d-aia (de care, în esență, nu sunt diferiți )
2. pentru că NU POT SĂ URCE SCĂRI decât în mersul pinguinului
și ultimu' punct, pentru chuck norishii din voi, 3. pentru că și un copil poate sa le f@tă un pumn și să fugă, singura metodă de a-l prinde fiind să-și dea întâi bocancii jos, apoi pantalonii, apoi să-și puna bocancii la loc, ca sa nu alerge in șosete si apoi, țineți-vă bine, sa-și dea jos de pe ochi kktul ăla de bandană sau cum i-or spune ei baticului ăla de-i face cooli și cu privirea șuie. Și abia apoi să alerge după copil, care deja probabil a umplut de sânge un întreg regiment de hip-hoperi în timpul asta.

Spuneam însă că mă amuzau hiphoperii. Nu mă mai amuză, adică. Sunt un fel de Divertis, ceva la care te uiți cu speranță 2 secunde apoi treci mai departe cu aceeași față plictisită. E în ordinea lucrurilor însă, să apară alte lucruri și mai amuzante, indiferent de domeniu. Și mai ales în cel al modei.
Dar moda din Capitală de anu asta mă surprinde cu ceva oribil. Ceva de un prost gust atât de intens încât eclipsează pantalonii albi cu pantofi negri ai maneliștilor, ochelarii mari de soare, ceasurile tip ceas cu cuc de la mână, lanțurile groase din cupru aurit etc.

Ma refer, după cum ați ghicit, pentru că și pe voi vă oripilează în aceeași măsură, la pantalonii ăia de fete, tip șalvari, foarte largi sus și strâmți pe picior jos. În desele mele pelegrinări prin mall-uri(pentru că acolo ies și mă holbez la lume când am chef să râd), am văzut zeci, sute de tipe care purtau așa ceva. Ostentativ. Cu mândrie. Cu conștiința propriului farmec. Cu gibonul alături.

Fie, las deoparte aspectul pantalonilor. Mi se pare îngrozitor dar, cum spuneam, nu sunt un as într-ale modei. Nu pot să înjur așa, doar pentru că gusturile mele nu se potrivesc cu ale altora. Las deoparte acest aspect și sunt mândru de mărinimia mea.
Dar cum poate o femeie să se simtă SPECIALĂ când mai sunt câteva zeci ca ea în același loc, care poarta exact același tip de haine? Evident, daca ar fi niște haine normale, n-ar fi bai. Dar scopul hainelor ăla a fost, evident, să șocheze. Dacă aș fi văzut doar o singură femeie pe stradă îmbrăcată cu șalvari din ăia aș fi zis, OK, uite o tipă care vrea atenție (sub formă de falus). Normal că româncele, proaste, nu au stat pe gânduri ci au năvălit în turmă să-și cumpere, fără să își dea seama că orice lucru DIFERIT devine desuet când o mulțime mare de oameni "open-minded" începe să-l adopte. Adică, lucrul ala diferit nu mai e diferit, e doar de prost gust.

Așa cum și cârțile lui Henry Miller au fost și rămân încântătoare, fiind "de o sexualitate neobosită", cum citeam mai demult într-o critică. Și sub sexualitatea aia se ascunde un om care gandește și simte si, cu tot suprarealismul, te învață din experiența lui de viață. Dar nu orice scriitor porno, cum e la modă la generațiile astea tinere, va fi un nou Miller. Mai degraba va fi un alt exponent al unei mase obscene de vomă literară (și cred că cel mai bun exemplu îl constituie blogurile).

Și, revenind, ar putea exista un singur motiv pentru care pantalonii ăia ar fi la modă printre fete. Pai, care este partea preferata a femeilor din corpul lor? Este fundul, evident. Dar, ATENTIE, numai pentru alea care au un fund sexy. Alelalte ar vrea sa-l ascunda.
Et voila, motivul succesului acestei monstruozități haute couture.
Dar noi nu ne lăsăm păcăliți și stim ca fetele de poarta asa ceva au fundu' maaaaareeee* !

*si-s proaste

De necitit

Astazi, intre 15 si 17:30 am fost la un meeting. Pentru ca, stie toata lumea, corporatistilor le plac meetingurile. Din pacate, am avut o migrena care m-a impiedicat sa ma concentrez la ce se discuta. Nu m-a impiedicat insa sa ma bag din cand in cand in vorba cu celebre interjectii ca "aaahh...!" sau "mhmmm...".

Stateam insa pe scaun cu o mina ipocrit de interesata si ma gandeam la David Beckham.
Si cum sunt constient ca numa scriind numele lui pe blog imi va aduce un numar record de vizitatori femele si cativa homosexuali, toti trecuti de 24 de ani, precizez ca nu ma gandeam la el, ca persoana, ci la o declaratie de-a sotiei lui.
Cu ocazia asta am observat urmatorul fapt: ca sa retina lumea ceea ce zici trebuie sa fii fie genial fie al dracu de prost.
Ce am retinut: Victoria Beckham a declarat, intr-o zi in care nu a schimbat cu nimic parerea fanilor despre ea, ca nu a citit nici o carte in viata. Si desigur, pentru fani asta nu putea fi decat un truism, o banalitate cu atat mai mare cu cat li se aplica si lor in proportie de 40% (cercetatorii de pe INTERNET, rivalii celor britanici, au descoperit ca 60% din fanii Victoriei Beckham NU STIU sa citeasca, deci nu sunt luati in considerare).

Conform acelorasi cercetatori, Leonardo da Vinci a fost fundas stanga la Steaua

Mergem mai departe, dupa modelul consacrat inca din scoala generala, daca am retinut eu bine: expozitiune, intriga, prim plan cu o tipa sexy, orgasm, deznodamant.
Ce ma intriga pe mine este nu faptul ca sotia unui fotbalist nu a citit o carte toata viata ci faptul ca, aparent, ceea ce citesti pana la varsta de 18 ani va reprezenta baza intregii tale culturi generale pentru restul vietii. Asta pentru ca, vei vedea, iti va fi oarecum greu sa citesti in facultate (asta daca nu dai la litere sau filozofie, dar oricum, eu vorbesc de facultati aici). Iar dupa facultate, singura metoda sa mai citesti ceva este sa te angajezi critic de literatura. Nici jurnalist, nici scriitor, nici redactor la Libertatea. Si chiar si criticul poate sari peste partea cu cititul daca poate adopta fara probleme o atitudine scarbita si superioara in timp ce spune: "Cu siguranta, pentru cei avizati, simbolistica din naratiune este precara, de inteles insa pentru un tanar exponent al generatiei internaute, vaduvita in mare masura de simboluri."
Caci, vedeti dvs, criticilor le place sa vorbeasca de simboluri si chestii ezoterice.

Exemplificare moderna a simbolismului.

Dar sa nu deviem: daca ai avut ghinionul ca parintii tai sa fi colectionat bibelouri si poze cu tine gol in biblioteca, atunci sunt toate sansele ca singurele tale lecturi sa fi ramas Puiul si prima propozitie din Bagau de Ioana Bradea.

Pe langa misto insa, tristetea cea mare e ca imi dau seama foarte bine ca, cu cat un om inainteaza in varsta, cu atat mai putin timp si chef de citit ii raman. Cu siguranta mai citesti o carte din cand in cand, ca nu vrei sa ramai prostul clasei la tine in grup, dar mai mult din obligatie fata de tine decat din placere.
Aparent, e mai usor sa scrii aberatii pe un blog oricat de antitalent ai fi, decat sa stai cu o carte in mana cateva ore.
Sau sa stai la calculator, sau sa te uiti la tv, sau sa iesi la baut, sau sa iesi cu bicicleta sau...

Gibonii

Romanii s-au schimbat. Las deoparte aspectul fizic, coloritul sau accentul cu care vorbesc.

Principala schimbare este cea de mentalitate.

Bun, dar la ce ma refer, intrebati voi cu o curiozitate normala pt media de varsta a cititorilor de bloguri?
Pai, ce ne-au invatat pe noi manualele de istorie? Adica alea de dinainte sa apara cele alternative. Alea cu istoria pre-Esca si pre-ProTv. Si pre-InternetPorn, anticipand deja.
Ei bine, cred ca unul din singurele lucruri care se puteau invata din manuale (pe langa dimensiunea testiculelor lui Mihai Viteazu si cat de simpatici sunt ungurii) era strategia de razboi a romanilor.
Aceasta consta exclusiv din:

1. Venire turci.
2. Fuga si pregatire a terenului: parjolire campii, otravire fantani, infectare tinere virgine cu sifilis si sida.
3. Ascundere in munti si asteptat armata turcilor in conditii de viata neanderthaliene
4. Sosire turci (infometati, otraviti, plini de sifilis si sida)
5. Pravalire bolovani peste ei, de la adapostului fratelui codru.
6. Aratat cu degetul si facut misto de turci
7. Betie. Orgie. Tras in teapa.
8. Inapoi spre casa.

Deci, principala noastra strategie a fost sute de ani de-a randul Fuga. De turci, cu turbanele, muzica si obiceiurile lor homosexuale.
Si revin la afirmatia initiala: romanii nu mai au aceeasi mentalitate. Si-au uitat originile.
Cu alte cuvinte, nu mai stiu sa fuga din fata dusmanului. Dar nici sa lupte impotriva lui.

"Care este dusmanul?", intrebati cu aceeasi curiozitate de copil in pragul adolescentei, care descopera avantajele de-a face baie singur. Evident, dusmanul il reprezinta gibonii din jur, cu manele la telefon, cu lanturi groase de aur la gat, cu campioane searbade de brat. Cu slujbele lor de chelneri ofuscati si neprietenosi.
Cum te lupti cu gibonii? Pai, daca manualele de istorie ne invata ceva...

Solutia care a dat roade intotdeauna ar fi fuga. Deci lansez aceasta campanie absolut non-ecologista: "Parasiti Bucurestiul!". Lasati gibonii in spate. Fugiti, ca si cum ar fi o armata de turci cu sculele sculate in spatele vostru. Migrati catre orasele de provincie, cu strazile curate si cocalarii provinciali inofensivi.

Efectul imediat?
1. Veti scapa de gibonii bucuresteni (cea mai rea speta. IQ 0.1 cu tendinte de scadere. +1.0 muschi abdominali)
2. Mai conteaza altceva?

Efectul advers al acestei migrari in masa a oamenilor cu bun simt din Bucuresti ar fi, pe langa scaderea cu 5% a populatiei capitalei, faptul ca orasul se va transforma intr-un nou Cernobil . Gibonii care, pe langa aspectul lucios-stralucitor, nu se remarca prin absolut nimic altceva, nu vor putea sustine un mediu social functional. KFC-urile vor avea tavile goale de pui crispy. Cocalari disperati vor sta holbandu-se in vitrinele goale de McDonald's. BMW-uri tunate vor consuma ultimii 30 litri pe ultimii 100 km de Magheru. Moartea va umbla pe strazi cu gluga scoasa de pe cap si cocalarii vor cersi putina atentie.
In aceste conditii, e de presupus ca multi cocalari vor incerca sa va urmeze spre provincie. Aici trebuie sa stati pregatiti. Organizati garzi inarmate la marginile orasului. Impuscati fara atentionare pe orcine are tricou mulat, ochelari de soare cu firma cat titlurile din Libertatea (sau legitimatie de la Libertatea, ca tot veni vorba) etc.
Un alt mod de detectare ar fi surpinderea vocii guturale cu multi "h" la sfarsitul cuvintelor, expresii universal valabile intre ei cum ar fi "esti prost", "imi place despre", "sa moara familia mea" etc.
DAR oricum, se va publica un ghid de recunoastere al gibonilor.
Bucuresti va ramane un loc negru pe harta.
Veti scapa. Romanii vor fi iarasi o natie fericita, care va exporta branza de oi si capre facuta pe ritmuri armonioase de Berlioz.

Fugiti!