Cand eram mic si am vazut filmul ala cu vampiri, Inteview with the Vampire, mi-am imaginat cu mintea mea de copil de 10 ani ca vampirii sunt cool: sugeau sange precum sugea sugativa cerneala cand imi faceam temele pt acasa, omorau oameni precum omorau romanii porci de craciun si se imbracau cu haine de epoca aidoma eroilor din romanele lui Ponson du Terrail. Apoi am citit cartea Dracula de Bram Stoker si le-am adaugat vampirilor o noua dimensiune (cea a rautatii demonice), ajungand pana la urma sa le acord un asemenea grad de coolness, incat intreg universul meu de copil cu imaginatie bogata risca sa se desfasoare intr-o lume populata de creaturi nocturne. La revedere cowboy, astronauti, elicoptere, submarine etc. Sa fii vampir era, la un moment dat, cea mai tare chestie din lume.
Asa m-au educat filmele si cartile pe care le-am citit.
Deci ce parere sa am despre Twilight? Da, despre filmul care-i invata pe copiii nostri (!) ca vampirii sunt niste emo care plang chiar si fara sa le dai un pumn in nas, doar cand le spui ca s-au machiat aiurea. Ce parere sa am despre o carte si un film care sustin ca vampirii se abtin de la a bea sange de om si recurg la metode de a se hrani alternative si gay. Ca vampirii umbla ziua in amiaza mare si ca joaca baseball. E ca si cum pantera Baghera din Cartea Junglei ar fi inlocuita cu o pisica grasa si lingusitoare sau ca si cum lui Captain Planet i-ar lipsi costumul mulat si ar purta pantaloni cu bretele si tenisi.
Cu o astfel de propaganda, eroii copilariei mele, vampirii, vor ajunge de rasul lumii si le va fi mai usor sa recunoasca ca au votat cu basescu decat ca beau din cand in cand sange din gaturi murdare de aurolaci.
PS: referitor la titlul articolului, iata ca ma aliniez si eu modei lansata de Libertatea. Sunt atatea bloguri si publicatii care imita la misto vulgaritatea unor astfel de titluri, incat ma gandesc ca totul face parte dintr-o miscare de contraatac SEO.
miercuri, 29 septembrie 2010
joi, 23 septembrie 2010
I was given a subject i couldn't refuse
Era o zi excesiv de călduroasă afară și tocmai mă întorceam de la serviciu: același job plictisitor de vânzător de automobile second hand. Avem de toate: forduri tunate, opeluri ruginite, ba chiar și seaturi bătrâioare, cu scaunele mâncate de molii. Asta-i marfa pe care încerc să o vând, zilnic.
Cum ziceam, mă întorceam acasă și, din când în când, privirea îmi aluneca către torpedo, unde știam că se află PISTOLUL. Puțină lume știe că am o armă acolo.
Dar și mai puțină lume știe că sunt un fost Federal. Că sub masca de vânzător inofensiv se ascunde o armă mortală (mai mortală decât un glonț care a pornit deja spre capul țintei, ca să vă faceți o idee). Anii de serviciu, războiul din 'Nam, gloanțele încasate: s-a ales praful de tot trecutul, de idealuri, de faptele mărețe. Știți că l-am salvat pe președinte la un moment dat? Am o poză cu el și unii oameni se uită cu milă la mine și cu dezgust, afirmând: ”This scumbag once saved the President live!”. Dar societatea n-a știut să-și plătească datoria față de mine.
Cam astea erau gândurile mele, în timp ce mă îndreptam spre casă, aruncând din când în când o privire spre torpedo. Și, în acel moment, l-am văzut la un colț de stradă. Era el, așa cum mi-l aminteam din tinerețe: Macetă, țiganul. Macetă, omul cu atâtea omoruri la activ, câți km de autostrada are România.
Am oprit imediat mașina, am luat arma din torpedo și am ascuns-o în buzunarul de la spate. Apoi m-am îndreptat către el.
- Salut Macetă, i-am zis, neputând să găsesc un lucru mai puțin lame pentru început.
Macetă a ridicat plictisit ochii și s-a uitat la mine. În privire i-a sclipit ceva o fracțiune de secundă, apoi a plecat capul.
- Get the fuck out of here!, mi-a răspuns plictisit, cu jumătate de gură, permițându-mi să-i văd dinții ușor cariați.
- Omule, ce-i cu tine? N-ai sunat, n-ai dat nici un semn de viață atâția ani și acum mă expediezi așa. N-ai dat nici macar un SMS! Am fost Federali împreuna, ce naiba!
- Machete don't text!, îmi replică el iar cu un ton ceva mai agresiv.
Mi-am mângâiat ușor pistolul din buzunarul de la spate.
- Mă Macetă mă. Hai să mergem la o bere, nu se face să trecem așa ca doi străini unul pe lângă altul. Nu după ce am trecut prin tot ce am trecut împreună.
-We didn't cross the border. The border crossed us.
- Ce-ai mai făcut, pe unde ai umblat? Am auzit că ai fost angajat în garda primului-ministru o perioadă.
- I was given an offer I couldn't refuse...
- Lumea te caută acum...Poliția. Se spune ca premierul nu mai îndrăznește să părăsească casa. Că stă închis în camera și, din când în când, se urcă pe scaun și privește pe geam în curtea imobilului cu frică să nu fi acolo.
- Yes, he should have known: if you hire Machete to kill the bad guy, you better make damn sure the bad guy isn't you.
- Da, poate că a exagerat un pic crezând că te poate angaja să omori toți pensionarii din România...nu că n-ai putea, am adăugat cu prudență, observând gestul intempestiv al lui Macetă.
- He just fucked with the wrong gipsycan!
În acest moment, o mașină de poliție trecu pe lângă noi. Polițiștii se uitară fix la Macetă, apoi începură să gesticuleze în spatele geamurilor. Opriră mașina și deschiseră agresiv ușile.
Macetă fu fulgerător: pe primul îl lovi cu pumnul în față atât de tare încât omului i se sfărâmă mandibula și toata partea inferioara a feței îi atârna ca și cum ar fi fost foarte uimit.
Celălalt polițist trase: a fost un reflex al degetului, pentru că maceta vechiului meu prieten deja își făcuse treaba, iar mâna dreaptă a polițistului era pe jos într-o baltă de sânge.
Macetă se intoarse spre mine:
- Take me to the prime minister, mi-a spus.
- Ohooo, stai așa, nu mai am atâta influență ca pe vremuri.
Mă impinse în mașina poliției apoi se urcă la volan și apăsă accelerația.
- Esti nebun?, am exclamat, revenindu-mi. Ai văzut ce le-ai facut amărâților aia? Ai mai omorât pe cineva până acum?
Mi-a aruncat o privire sugestivă. Desigur, ce întrebare prostească: vorbesc cu Macetă acum.
- Ce vrei să faci?, am întrebat, dar totul mi-era deja clar: vroia să-l prindă pe prim ministru și să-l batjocorească, cum nu mai fusese batjocorit din clasele primare, când făceau colegii mișto de faptul că e pitic.
Macetă acceleră, aducând hârbul poliției la viteza de 120km/h și mult mai aproape de dezintegrare.
- Măcar ai vreun motiv să faci asta? Există vreo rațiune, vreo explicație logică pentru care îl urăști atât de tare încât să-ți pui toata poliția în cap?
Macetă a întors capul spre mine, concentrat și nervos. Sub haina de piele străluceau vreo 20 de cuțite de diferite lungimi.
- He cut my retirement pension, the motherfucker. I'm gonna settle the score...
Mașina zbura pe străzile orașului, cu Macetă ținând strans de volan și refuzând să schimbe a cincea și cu mine uitându-mă pe geamul din spate, la praful lăsat în urmă și la polițistul cu mandibula sfărâmată, lasat cu o expresie de uimire profundă pe chip.
Apoi am scos pistolul și l-am împușcat în cap pe Macetă. Ca să se termine filmul mai repede.
Cum ziceam, mă întorceam acasă și, din când în când, privirea îmi aluneca către torpedo, unde știam că se află PISTOLUL. Puțină lume știe că am o armă acolo.
Dar și mai puțină lume știe că sunt un fost Federal. Că sub masca de vânzător inofensiv se ascunde o armă mortală (mai mortală decât un glonț care a pornit deja spre capul țintei, ca să vă faceți o idee). Anii de serviciu, războiul din 'Nam, gloanțele încasate: s-a ales praful de tot trecutul, de idealuri, de faptele mărețe. Știți că l-am salvat pe președinte la un moment dat? Am o poză cu el și unii oameni se uită cu milă la mine și cu dezgust, afirmând: ”This scumbag once saved the President live!”. Dar societatea n-a știut să-și plătească datoria față de mine.
Cam astea erau gândurile mele, în timp ce mă îndreptam spre casă, aruncând din când în când o privire spre torpedo. Și, în acel moment, l-am văzut la un colț de stradă. Era el, așa cum mi-l aminteam din tinerețe: Macetă, țiganul. Macetă, omul cu atâtea omoruri la activ, câți km de autostrada are România.
Am oprit imediat mașina, am luat arma din torpedo și am ascuns-o în buzunarul de la spate. Apoi m-am îndreptat către el.
- Salut Macetă, i-am zis, neputând să găsesc un lucru mai puțin lame pentru început.
Macetă a ridicat plictisit ochii și s-a uitat la mine. În privire i-a sclipit ceva o fracțiune de secundă, apoi a plecat capul.
- Get the fuck out of here!, mi-a răspuns plictisit, cu jumătate de gură, permițându-mi să-i văd dinții ușor cariați.
- Omule, ce-i cu tine? N-ai sunat, n-ai dat nici un semn de viață atâția ani și acum mă expediezi așa. N-ai dat nici macar un SMS! Am fost Federali împreuna, ce naiba!
- Machete don't text!, îmi replică el iar cu un ton ceva mai agresiv.
Mi-am mângâiat ușor pistolul din buzunarul de la spate.
- Mă Macetă mă. Hai să mergem la o bere, nu se face să trecem așa ca doi străini unul pe lângă altul. Nu după ce am trecut prin tot ce am trecut împreună.
-We didn't cross the border. The border crossed us.
- Ce-ai mai făcut, pe unde ai umblat? Am auzit că ai fost angajat în garda primului-ministru o perioadă.
- I was given an offer I couldn't refuse...
- Lumea te caută acum...Poliția. Se spune ca premierul nu mai îndrăznește să părăsească casa. Că stă închis în camera și, din când în când, se urcă pe scaun și privește pe geam în curtea imobilului cu frică să nu fi acolo.
- Yes, he should have known: if you hire Machete to kill the bad guy, you better make damn sure the bad guy isn't you.
- Da, poate că a exagerat un pic crezând că te poate angaja să omori toți pensionarii din România...nu că n-ai putea, am adăugat cu prudență, observând gestul intempestiv al lui Macetă.
- He just fucked with the wrong gipsycan!
În acest moment, o mașină de poliție trecu pe lângă noi. Polițiștii se uitară fix la Macetă, apoi începură să gesticuleze în spatele geamurilor. Opriră mașina și deschiseră agresiv ușile.
Macetă fu fulgerător: pe primul îl lovi cu pumnul în față atât de tare încât omului i se sfărâmă mandibula și toata partea inferioara a feței îi atârna ca și cum ar fi fost foarte uimit.
Celălalt polițist trase: a fost un reflex al degetului, pentru că maceta vechiului meu prieten deja își făcuse treaba, iar mâna dreaptă a polițistului era pe jos într-o baltă de sânge.
Macetă se intoarse spre mine:
- Take me to the prime minister, mi-a spus.
- Ohooo, stai așa, nu mai am atâta influență ca pe vremuri.
Mă impinse în mașina poliției apoi se urcă la volan și apăsă accelerația.
- Esti nebun?, am exclamat, revenindu-mi. Ai văzut ce le-ai facut amărâților aia? Ai mai omorât pe cineva până acum?
Mi-a aruncat o privire sugestivă. Desigur, ce întrebare prostească: vorbesc cu Macetă acum.
- Ce vrei să faci?, am întrebat, dar totul mi-era deja clar: vroia să-l prindă pe prim ministru și să-l batjocorească, cum nu mai fusese batjocorit din clasele primare, când făceau colegii mișto de faptul că e pitic.
Macetă acceleră, aducând hârbul poliției la viteza de 120km/h și mult mai aproape de dezintegrare.
- Măcar ai vreun motiv să faci asta? Există vreo rațiune, vreo explicație logică pentru care îl urăști atât de tare încât să-ți pui toata poliția în cap?
Macetă a întors capul spre mine, concentrat și nervos. Sub haina de piele străluceau vreo 20 de cuțite de diferite lungimi.
- He cut my retirement pension, the motherfucker. I'm gonna settle the score...
Mașina zbura pe străzile orașului, cu Macetă ținând strans de volan și refuzând să schimbe a cincea și cu mine uitându-mă pe geamul din spate, la praful lăsat în urmă și la polițistul cu mandibula sfărâmată, lasat cu o expresie de uimire profundă pe chip.
Apoi am scos pistolul și l-am împușcat în cap pe Macetă. Ca să se termine filmul mai repede.
vineri, 10 septembrie 2010
Zâna maneluţă
Picasa are o functie de detectare a fețelor. Scaneaza toate pozele pe care le ai, extrage fețele si apoi le grupeaza dupa individ.
Chestia asta am facut-o si eu, strangand atatea portrete cu mine cate icoane cu Iisus sunt in Moldova.
Si, ca tot vorbesc de icoane, unul din portretele pe care nu le-a putut categorisi picasa, a fost asta:
 |
"Why, this is good ol' Jesus Christ", mi-am spus in engleza, limba nativa a blogerului, pentru ca, instinctiv, deja simteam acest articol aparand din neant. Apoi, curios din fire, am deschis poza intreaga, sa vad cu ce ocazie l-am pozat pe stimabilul. Si, surpriza maxima:
 |
| Just look at this funny guy! |
"Well, well, well...if it isn't the manele fairy! I reckon this is the best picture i've ever made!", am continuat sa imi scriu articolul mintal, aducandu-mi in acelasi timp aminte de seara de craciun cu ocazia careia am facut aceasta poza.
Era o seara magica si viteza cu care am apasat pe declansator a fost comparabila doar cu viteza cu care am luat apoi telecomanda si am inchis televizorul.
vineri, 3 septembrie 2010
La sediu
I Joi
Ora 14:45
Vizita la sediul central. Portar prietenos, dar autoritar. Nu ne da sansa sa vorbim cu altcineva, adevarat fiind insa si faptul ca nimeni altcineva nu parea sa fie la parterul cladirii. Sus se aud niste voci. Portarul ne indeamna spre un alt sediu pt ca, aparent, este expert in probleme care tin de administratia financiara.
Ora 15:10. Sediul al II-lea. Program de la 8 la 15 cu pauza de masa. O doamna care tocmai pune lacatul la usa, ne indruma, binevoitoare, catre sediul al III-lea. "Vorbiti cu doamna S.G.", recomanda ea. "Vorbim", raspundem noi, nefericiti.
Ora 15:35. Sediul al III-lea. Deschis. In sala mare de la intrare bate vantul, dar functionarii sunt aproape toti la ghiseele lor.
"Doamna S.G.?", intrebam cu speranta.
"Imediat, doua minute".
Aparent, doamna S.G. era chiar ocupanta singurului ghiseu care, in acel moment, era liber.
Vine doamna. Ii expunem problema, ii dam buletinul. Ne cauta in softul central.
"Aaa...nu la noi trebuia sa veniti"
"?!?!?"
"V-ati schimbat domiciliul nu-i asa?"
"Da..."
"Trebuie sa mergeti la sediul central"
"Pai de-acolo venim. Ne-au indrumat catre dumneavoastra", raspundem cu atata disperare, incat doamna s-a uitat pe sub ochelari la noi, cu mirare.
"N-am ce sa va fac eu. Noi v-am deschis dosarul dar l-am trimis catre sediul de care apartineti. Cu cine ati vorbit acolo?"
"Portarul..."
"Ah, vorbiti cu portarul si dupa aia va asteptati sa..."
"Pai ne-a impiedicat si faptul ca nu era nimeni altcineva acolo".
Se uita iar pe sub ochelari la noi. Da un telefon, apoi ne indruma catre Sediul nr. I.
"Mergeti acolo, la camera 101. Doamna M."
Ora 16:10 Sediul nr. I. Ignoram cu desavarsire portarul si urcam hotarati scarile, spre finalul penitentei. Ajungem la camera 101. In camera, 3 doamne. Expunem problema iar.
"Aaa...cu doamna M? Vine imediat. Asteptati 2 minute"
Asteptam cele 10 minute afara. Doamna M. apare cu niste hartii in mana, preocupata. Intra in camera 101 si, dupa 5 minute, ne cheama inauntru.
Dupa inca 10 minute isi da seama ca nu merge sistemul.
"Trebuie sa fac astea manual. Dureaza sa stiti...veniti maine dimineata".
II Vineri
Ora 13:10 La camera 101, hartia ne asteapta. UN CACAT DE HARTIE CU O STAMPILA PE EA.
Ora 13:15 Iesim din Sediul central
In concluzie, maxima eficienta: vineri ne-a luat doar 5 minute sa obtinem ce vroiam de la functionarii publici. Mare noroc ca eroarea care trebuia remediata le apartinea lor, nu noua.
Ora 14:45
Vizita la sediul central. Portar prietenos, dar autoritar. Nu ne da sansa sa vorbim cu altcineva, adevarat fiind insa si faptul ca nimeni altcineva nu parea sa fie la parterul cladirii. Sus se aud niste voci. Portarul ne indeamna spre un alt sediu pt ca, aparent, este expert in probleme care tin de administratia financiara.
Ora 15:10. Sediul al II-lea. Program de la 8 la 15 cu pauza de masa. O doamna care tocmai pune lacatul la usa, ne indruma, binevoitoare, catre sediul al III-lea. "Vorbiti cu doamna S.G.", recomanda ea. "Vorbim", raspundem noi, nefericiti.
Ora 15:35. Sediul al III-lea. Deschis. In sala mare de la intrare bate vantul, dar functionarii sunt aproape toti la ghiseele lor.
"Doamna S.G.?", intrebam cu speranta.
"Imediat, doua minute".
Aparent, doamna S.G. era chiar ocupanta singurului ghiseu care, in acel moment, era liber.
Vine doamna. Ii expunem problema, ii dam buletinul. Ne cauta in softul central.
"Aaa...nu la noi trebuia sa veniti"
"?!?!?"
"V-ati schimbat domiciliul nu-i asa?"
"Da..."
"Trebuie sa mergeti la sediul central"
"Pai de-acolo venim. Ne-au indrumat catre dumneavoastra", raspundem cu atata disperare, incat doamna s-a uitat pe sub ochelari la noi, cu mirare.
"N-am ce sa va fac eu. Noi v-am deschis dosarul dar l-am trimis catre sediul de care apartineti. Cu cine ati vorbit acolo?"
"Portarul..."
"Ah, vorbiti cu portarul si dupa aia va asteptati sa..."
"Pai ne-a impiedicat si faptul ca nu era nimeni altcineva acolo".
Se uita iar pe sub ochelari la noi. Da un telefon, apoi ne indruma catre Sediul nr. I.
"Mergeti acolo, la camera 101. Doamna M."
Ora 16:10 Sediul nr. I. Ignoram cu desavarsire portarul si urcam hotarati scarile, spre finalul penitentei. Ajungem la camera 101. In camera, 3 doamne. Expunem problema iar.
"Aaa...cu doamna M? Vine imediat. Asteptati 2 minute"
Asteptam cele 10 minute afara. Doamna M. apare cu niste hartii in mana, preocupata. Intra in camera 101 si, dupa 5 minute, ne cheama inauntru.
Dupa inca 10 minute isi da seama ca nu merge sistemul.
"Trebuie sa fac astea manual. Dureaza sa stiti...veniti maine dimineata".
II Vineri
Ora 13:10 La camera 101, hartia ne asteapta. UN CACAT DE HARTIE CU O STAMPILA PE EA.
Ora 13:15 Iesim din Sediul central
In concluzie, maxima eficienta: vineri ne-a luat doar 5 minute sa obtinem ce vroiam de la functionarii publici. Mare noroc ca eroarea care trebuia remediata le apartinea lor, nu noua.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)