Why, oh why?

Câine, de ce,  DE CE te-ai kkt pe covor după ce te-am plimbat 20 de minute afarăăăăăăă?????

In groapa

Fizic, stau foarte bine. De fapt, sunt intr-un punct maxim al pregatirii fizice, in sensul ca pot sa fac orice tip de efort cu lejeritatea cu care cantaretii romani fac playback sau cu care politicienii se lanseaza intr-o noua campanie electorala pe banii statului.
Programul e cam asa:
L-J: in fiecare seara aprox 7 km alergare + sex
V: pauza, bere + sex
S-D: tenis, alergat + sex

Dupa cum v-ati dat deja seama, nu mai e nevoie sa fac flotari, am cel putin o mana foarte antrenata.

Ei bine, astazi, in timp ce alergam in Tineretului, am observat in dreapta  crucile din Bellu si, brusc, o adanca cugetare m-a lovit cu un croseu uimitor de stanga (sa moara doroftei de ciuda) si m-a facut sa uit de starea de epuizare si sufocare datorata temperaturii. Mi-am imaginat scheletele mortilor sub pamant, acolo. Unele chiar la nivelul meu.  Intinse, nemiscate de zeci de ani. Cu gavanele ochilor goale, parasite chiar si de viermi, singure pentru eternitate sau pana se decide Vanghelie, de exemplu, ca e timpul sa se ingrijeasca de locul binemeritatei sale odihne.

Alergam in continuare, trecusem deja de cimitir, dar gandurile mi-au ramas acolo. M-am gandit: este randul meu sa dansez acum, atata tot. Atunci a fost vremea lor si au dansat. S-au miscat repede, violent dar, pana la urma, asta n-a contat, pentru ca moartea nu iarta pe nimeni.  Alerg, la 50 de m de mine oasele lui Zaharia Stancu nu spun nimic. Stau nemiscate. Dar, daca deschid cartea "Ce mult te-am iubit" si citesc orice paragraf de-acolo, imi dau seama ca n-a trait degeaba. Ca isi merita locul din memoria colectiva, ca merita sa ajunga si el, macar o data, subiect de bac, sa-l injure elevii.
Apoi am realizat, brusc, ca am trecut poate de jumatatea vietii sau, in cel mai bun caz, de prima treime din viata (sa traiesc 75 de ani ar fi chiar o minune). Ca, daca nu dansez mai cu talent, nimeni nu ma va tine minte, ca voi fi doar unul din mortii ale caror oase vor fi dezgropate la cativa ani de la deces pentru a se refolosi groapa. Deprimant, nu?

Not really. E joi deja, so LET'S PARTYYY!!!!

P.S. Ce vroiam de fapt sa spun, incepand cu o patetica lauda de sine si terminand cu o si mai patetica mila de sine, e ca Zaharia Stancu mi se pare unul din cei mai buni scriitori (universal) si ca este de multe ori neglijat, fara motiv, de majoritatea oamenilor care mai deschid cate o carte. Cititi ma Descult, Satra, Ce mult te-am iubit! sau oricare alta carte de-a lui va pica in mana. Merita!

Ultima secunda de sport, intaiul minut de reclame

Exista un dezavantaj cand mergi sa vezi un eveniment sportiv pe stadion sau in sala. Sigur, simti altfel meciul, traiesti mai intens actiunile dar, este suficienta o singura secunda de neatentie ca sa pierzi cea mai misto faza a meciului. Si ramai cu gura cascata si ochii largiti in mijlocul tribunelor care ovationeaza in extaz, in timp ce tipul fara tricou de langa tine iti da un cot in coaste si exclama: "coaiieeeee, cel mai tare gol din istorie". Bine, coaie.

Am fost la Romania - Bosnia: din cele 3 goluri am reusit sa vad doar unul si mereu ma uitam, infrigurat, dupa un ecran pe care sa vad o reluare. In zadar...*

*rog absolventii de bac sa explice rolul punctelor de suspensie precedente

Asa ca de multe ori prefer sa vad meciurile, fie ele de tenis, handbal, fotbal sau whatever, din confortul patului meu de-acasa. Ei bine, aseara, zapand la televizor, am ajuns pe protv, unde, noroc maxim, urma cel mai important meci de box al anului, la categoria supergrea: Vladimir Klitschko cu David Haye.
Yahooo, super tare!!!!!, mi-am frecat eu mainile bucuros, apoi, in urmatoarele 30 de secunde, am adormit cu zambetul pe buze.

Stati linistiti, m-am trezit la timp, dupa numai 4 reprize. Un meci frumos, cu lovituri de pumni (din cate mi-am dat seama, la box, astea-s precum golurile la fotbal) si fente care fentau loviturile (astea-s ca penaltiurile ratate).
Apoi mi-am dat seama de capcana in care am fost atras. Se termina a patra repriza, nici n-apuca sa se aseze bine pe scaun pugilistii si imaginea dispare. Se curma. Se transforma in RECLAME.
Transmisiunea se reia tocmai la timp cand incepe a cincea repriza. Perfect, imi spun, asezandu-ma confortabil intre perne. Repriza se termina intr-o serie de pumni de toata frumusetea. Abia astept sa-i revad la reluare cand imaginea dispare. Se curma. RECLAME. Ce plm?, imi zic, nedumerit.
A sasea repriza, boxerii dau frumos cu pumnii in fata si in fata adversarului. Suna gongul, imaginea dispare, se curma. RECLAME. A saptea, pumni, gong, dispare, se curma, reclame. A opta, a noua, a doispea, toate dispar, reclame. La un moment dat sunetul gongului era ca un fel de picatura chinezeasca si nu mai stiam bine  la ce ma uit: la cum ia la pumni ariel petele de sange sau la cum spala namilele alea doua ringul pana ramane fara pete.

In concluzie, nu stiu cine regizeaza transmisiunile la protv, dar s-ar potrivi excelent in piesa Avarul, de Moliere*.

*rog absolventii de bac sa comenteze un text dramatic al autorului mai sus mentio...arghh, fuck it: comentati Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu