CFR strikes again

Ajung la gara de nord cu 10 minute inainte sa ajunga trenul. Exact cand
orologiile comuniste bat ora fixa, trenul intra, flegmatic, in gara.
Brusc, o palma invizibila, divina, ma loveste peste cap. Alte brate
invizibile ma iau si ma lovesc repetat cu globii oculari de panoul de
sosiri: Trezirea ma baiatule.25 de minute intarziere. Pardon, 30
--
Sent from my mobile device

Hirs, hirs

Îţi aduci aminte că am citit împreună nişte comentarii pentru poezia oul dogmatic a lui Ion Barbu? Sau elegiile lui Nichita Stănescu? Lucruri foarte interpretabile, știu. Ne dădeam şi noi cu părerea atunci în legătură cu ce a vrut să spună poetul. Cât de aproape eram? Nu prea aproape, crede-mă.
Dar toate aproximările noastre, toate părerile, ipotezele, teoriile, teoremele şi axiomele erau cumva mai apropiate de intenția autorului decât sunt interpretările religioase despre istorie.

Și după acest mic preambul trebuie să-ți povestesc, în avans, ce am făcut sau voi face de Paște.
Am fost sau poate doar am de gând să mă opresc la biserică și să trec pe sub masă, cu scopul de a lăsa păcatele acolo, de fapt pentru a-mi lipi guma de mestecat, veche, întărită, la baza picioarelor mesei.
M-am trezit sau ma voi trezi, nu foarte sau poate prea de dimineață, depinde de standardele fiecăruia. M-am spălat pe față cu apă dintr-o cană în care se află un ou roșu, sau poate că voi sta cu ochii lipiți și plini de urdoare toată ziua.
Am pregătit friptura în seara dinainte, de fapt voi așeza carnea în tavă, o voi condimenta și o voi pune la cuptor. M-am gândit un pic la viața scurta mieilor, ah nu, mă voi gândi la sângele gros scurgându-se din grumazul mielului înjunghiat de sărbători. Și un pic la ochii rămași deschiși, în care m-am uitat, sau nu ma voi uita, dacă îmi voi aduce aminte cât de neplăcut este. Apoi o să-mi dau seama că nu sunt ferestre către suflet, pentru ca mieii nu au suflet. Am lăsat sângele scurgându-se, picioarele încă tremurânde și am scos friptura din cuptor. O voi mânca cu poftă, pentru că acum, nu altcândva, este perioada propice a anului.

Hîrș, hîrș va face cuțitul pe farfurie, când mă voi chinui să desprind carnea de pe os. Sau nu, sunt singur acasă, iau bucata de carne în mână și mănânc sălbatic ignorând gustul oribil de animal mort speriat, mulțumit că doar oamenii morți pot bântui, nu și animalele. Voi eructa dezgustat de mine însumi, de fapt e o râgâială nesimțită plină de mulțumire pentru că am ținut post și pentru că merit.

Am deschis televizorul și am văzut, de fapt, voi vedea întotdeauna aceleași filme religioase și același slujbe triste. Apoi închid televizorul, sau voi sta toată ziua lâncezind cu mâncarea descompunându-se încet în stomac, cugetând la importanța zilei de paște.

apoi iar hîrș, hîrș, poate ne-am văzut sau ne vom vedea la urgențe