Extremism

La magazinul Diverta din Unirea exista un colt in care se afla carti de autori clasici romani. Nu da nici dracu' pe-acolo, evident.
Ei bine, eu eram fix la acel raft si citeam dintr-o carte cu versuri de Nichita Stanescu cand, ce vad cu coada ochiului? Ce #la mea vad c#aie? vorba argotica a poetului. Ce vad?

Trei pustoaice machiate strident,
imbracate la fel de strident,
cu un glas cristalin, inocent
si, evident,
ca sa rimeze, strident,

se indreapta spre mine.

Si eu ma indrept spre ele cu viteza Vew = ln1, suficient insa ca grupul sa ajunga din ce in ce mai aproape, sovaind un pic in zona proxima persoanei mele atat de atragatoare, dar cedand in final si sfarsind la raftul  plin de carti din seria Amurg de Stephenie Meyer. Daca ai prietena le stii, ai fost tarat si tu la film sub amenintarea unui nou weekend plin de abstinenta.
Si incep sa povesteasca, p-asta am citit-o, p-asta nu, n-aveai cum fata ca e la mine de cand am zis ca ti-o dau, da ai vazut ce s-a intamplat in aia, ah uite sa citim rezumatul la asta, hai fata sa facem liniste ca zice lumea ca folosim semnele de punctuatie ca llosa. Una incepe sa citeasca de pe coperta uneia din carti, cel mai anost si lipsit de interes rezumat cu cea mai anosta si lipsita de intonatie voce pe care am auzit-o vreodata.

Totusi, simpla traducere a unei carti, de o calitate indoielnica ce-i drept, a motivat niste persoane carora le este mai strain gustul literaturii decat ziaristilor romani gustul libertatii de opinie, sa se abata pe la diverta, sa isi citeasca una alteia fragmente si sa discute literatura.

Fata, relatia dintre edward si belle
are un evident caracter empiric

Conexiune logica: motivul pentru care toti cocalarii asculta manele, hip-hop si variatii ale acestora se datoreaza, in primul rand, faptului ca acestea sunt in limba romana. Astfel, le este posibil sa patrunda semnificatia versurilor. De exemplu, nu-i asa ca ati auzit pe strada: "frate, ultimul album puya imi satisface nevoia intrinseca de reprezentare cognitiva a realitatii imediate si trezeste in mine sentimentul de empatie fata de propria persoana"? Ati auzit cu siguranta, numai ca era sumarizat in cuvintele "frate, sa moara familia mea", insotite de un zambet larg si un tricou mulat.
Faptul ca nu vorbesc decat romaneste, ii impiedica pe cocalari sa traga astfel de concluzii la auditia muzicii straine.
Cazul Florin Raducioiu, fotbalistul care, plecat de cateva luni in Italia, s-a intors cu nedumeriri: "Como se dice la voi?", dovedeste ca mintea cocalarului nu poate suporta mai mult de vocabularul unei singure limbi.
Deci, solutia imediata pentru eradicarea cocalarismului:
1. traducerea melodiilor straine dupa metoda dublarii filmelor si, astfel, largirea orizontului ingustat de calitatea muzicii romanesti
si
2. daca toata lumea incepe sa vorbeasca numai engleza, sau franceza, pana la urma si cocalarii vor incepe sa se exprime intr-o forma primitiva a acestor limbi. Iar romana va fi incet, incet uitata, si toti pseudoartistii astia romani vor incepe sa cante in limba internationala aleasa. Ei bine, in acest moment, brusc, reincepem sa vorbim  romaneste, sugar free.

Din gara

Evil Writings transmite live din gara de nord, baiatu n-ai o tigara, nu fumez da 1leu imi dai si mie am da' nu-ti dau, sorry, de la ce linie e trenu spre botosani 7 ma scrie sus, unde ma?, acolo sus ma, aaa, stimati calatori trenul rapid plm va sosi in statie cu intarziere 20 minute, deci m#ie am scapat ieftin.
Sa nu uit sa scriu despre tipele de la diverta, ah si despre nichita stanescu, dar se aproprie trenul, e aprope in statie, a veniiiit, weekend placut pa!

Filozofie in miez de noapte

Pentru ca sunt un baiat citit (n-am ratat decat doua, trei numere din libertatea) si, de ce nu, cu imaginatie (cateodata imi imaginez despre ce-i o carte, dupa titlu, si nici nu o mai deschid, ca ar fi redundant) am stat intr-o seara si mi-am conceput, prin niste procese cognitive destul de simple, propriul mit al pesterii.

Daca Platon se rasuceste sau nu in mormant la ora asta este discutabil. Oricum, i-ati citit opera (e scriitorul ala batran de tot, nascut pe la 1950 parca) asa ca veti vedea ca nu va fi nimic jignitor la adresa lui.

Bun. Sa incepem:

Imaginati-va doua cupluri, cu o medie de varsta de 30 de ani, care joaca Monopoly (bine ma, Financial City, daca insisti), acasa la unii dintre ei, pe masuta din sufragerie. Cele patru persoane se cunosc de scurt timp, sunt prieteni mai mult de conjunctura, prin intermediul unui alt individ, care astazi intarzie sau nu mai reuseste sa vina.

Pe masura ce joaca, discutia lancezeste, ca intre oameni care nu au inca foarte multe lucruri in comun. Tot ce se spune este de bine, asa cum impun normele bunului simt.

- Ati aranjat foarte frumos!

- Cat de bine arata bibelourile in vitrina!

- Ce machiaj super ai! 

Nu mai are sens sa insist pe valoarea de adevar al unor astfel de declaratii. Cert este ca discutia merge in aceasta directie, indiferent de ce gandesc cu adevarat membrii cuplului aflat in vizita. Normele sociale le impun o atitudine admirativa fata de gazde. Spre deosebire de Platon, personajele mele nu stau legate pe scaun in fata unui zid pe care sunt proiectate umbrele modificate ale realitatii. Ele sunt legate, bdsm style, fata in fata. Intre ei este zidul de norme si reguli de comportament care deformeaza absolut fiecare gest si cuvant. Fiecare vorba spusa trece prin acest filtru si ajunge in urechile care vor tresari incantate. Ambele cupluri stiu despre sine ca mint, dar nu sunt constiente insa de minciuna celor din fata lor. Asta este orbirea, este intunericul din pestera: egoul, autosuficienta si lipsa de profunzime impiedica un cuplu sa detecteze falsitatea celui din fata, desi este constient de propria ipocrizie.
La plecare, in drum spre casa, cei doi membri ai cuplului aflat in vizita schimba impresiile adevarate despre ceilalti doi:
- Oribil au aranjat!
- Si cum se machiase/imbracase. Noroc ca stau aproape de centura!
- Bibelouri? Nici nu cred ca se mai gasesc pe vreundeva. Iti inchipui ca, probabil, chiar au depus efort sa le achizitioneze.
Dar parerile astea vor ramane pentru ei. Bunul simt ii va impiedica sa le faca cunoscute in afara cuplului. Lanturile ii vor tine legati bine de scaun in timp ce curva imbracata in piele, numita Civilizatie, le va administra niste biciuri jucause pe spinare.

In miez de noapte insa, unul din cei doi se trezeste sa bea apa. In drum spre pat, vede calculatorul deschis. Incepe sa browseze un pic, desi inca isi simte ochii grei de somn. La un moment dat, ajunge pe pagina de home de la blogspot. Lanturile incep sa slabeasca. Inca nestiind bine de ce, da sign up si isi face un cont, ceva gen parererianonime.blogspot. Da click pe New Post si se uita indecis la pagina alba. Acesta este urcusul spre realitate. Nu a mai scris pana acum, dar isi da seama de puterea care ii este oferita. Lanturile sunt cazute jos si isi misca cu vioiciune mainile pe tastatura. Isi descarca, la adapostul blogului anonim, toate impresiile si ura care i s-a adunat ca fierea in stomac.
In Mitul pesterii al lui Platon, cel care a cunoscut realitatea, intors in pestera, este ostracizat, este catalogat drept inadaptat. Personajul nostru insa continua sa se poarte civilizat in societate. Nu exista o schimbare de 180 de grade in comportamentul sau. Continua sa perie gazdele apartamentelor in care se duce, sa laude machiaje stridente si sa aprecieze formal lipsa bunului gust.
Noaptea insa, monitorul emite lumina, intocmai ca un soare. Internetul devine metoda de refulare, de corectie si de expunere a realitatii dure, fara niciun fel de dezavantaj. Aceasta este diferenta. Zambetele prietenoase se transforma in grimase de furie in fata monitorului, dar raman aceleasi zambete inlantuite atunci cand persoanele sunt fata in fata.
Ceea ce este paradoxal: internetul ne permite sa fim ipocriti pana in fundul oaselor, dar, in acelasi timp, este un mijloc de coercitie al comportamentelor care nu sunt adecvate, si ne permite sa ne apropiem unii de altii, avand ca etalon aceasta gura necenzurata a lumii. Acest caracter coercitiv al lui ne face sa fim mai atenti in jurul nostru, la ce este real si ce nu, la ce se cuvine si ce nu se cuvine si, in final, ne poate ajuta sa aflam propria noastra valoare, in raport cu altii si cu acele norme sociale pe care incercam sa le respectam.

De asemenea, Internetul e foarte util daca-ti place pornografia.

Cu trenul

Stau linistit. Mi-am gasit locul si in fata mea e o tipa destul de buna, adica are niste țâțe mari, in orice caz. Dar nu ma holbez, in ciuda faptului ca inventarul bunurilor destinate procrastinarii e dezastruos: am un mp3-player cu bateria descarcata, o carte pe care am citit-o deja, un telefonul cu 3 generatii in urma si nu fumez, nu beau, nu vand faianta.  Asa ca stau si, din cand in cand, arunc o privire fugara in decolteul generos al colegei mele de drum, incercand sa instaurez intimitatea.

Timpul se scurge in acest mod plictisitor pret de 10 minute. Tocmai deschid cartea, leganat de mersul de personal al trenului intercity cand, INCEPE.

Dar, inainte SA INCEAPA, permiteti-mi o mica digresiune:

Scrisoarea mea deschisa, catre batranii care nu stiu sa mearga cu trenul, desi au mers toata viata.


Bai testicule Stimate domn,


aveti 65 de ani. Ati avut o viata frumoasa, uneori tumultoasa, poate ati avut si copii. Cu siguranta, la un moment dat ati fost intr-un varf de forma fizica si psihica. E normal sa nu mai aveti agerimea de altadata. Totusi, uitandu-ma in ochii dumneavoastra inteligenti si (inca) vii, nu-mi pot imagina ca nu stiti sa cititi. Sau ca nu puteti face conexiuni pe care le poate face, cu oarecare greutate, chiar si un melc. Sau ca nu sunteti in stare sa intrebati alte persoane acolo unde nu reusiti de unul singur. Procedeul e simplu si dumneavoastra il cunoasteti, pentru ca ati mers cu trenul de foarte multe ori in viata: va uitati la bilet si tineti minte urmatoarele doua informatii
- numarul vagonului
- numarul locului
Daca nu le tineti minte, pastrati biletul la indemana. Atat. Apoi va uitati pe tablita vagonului si va urcati in cel al carui numar coincide cu numarul vagonului scris pe bilet. Ajuns inauntru, gasiti locul al carui numar coincide cu numarul locului aflat mai devreme. Gata. Mai ramane sa nu adormiti si sa coborati la statia potrivita (e bine sa va pregatiti cu o statie inainte, ca sa fiti sigur). 
Chiar nu-mi pot da seama cum, de fiecare data, reusiti sa va asezati pe locul altcuiva si sa va intrebati mirat cum de-au dat "aia" doua bilete cu acelasi numar. Sa cereti cu glas tare compararea biletelor si, abia apoi, sa va dati seama, cu stupoare, ca ati gresit vagonul.
Multumesc pentru atentie.

Scuzati-mi, va rog, aceasta mica refulare. Deci, chiar atunci cand deschid cartea, INCEPE. Initial e doar un zgomot de fundal, stii, ca atunci cand esti in metrou si citesti si lumea vorbeste in jurul tau, dar reusesti sa te concentrezi pe ce faci tu. Apoi, dintr-o data, un cuvant iti atrage atentia. Tot castelul de concentrare pe care l-ai cladit in jurul tau si-al cartii, cu ziduri din nume de personaje si intamplari interesante, se naruie dintr-o data. Toata atentia iti este captata, impotriva vointei tale, spre ceea ce auzi.

Ce-a inceput? In stanga mea, pe randul celalalt, la geam, sta o domnisoara draguta, de vreo 25 de ani. In mana tine nici mai mult nici mai putin decat un iPhone 4, pus la incarcat in priza de sub masa.
Si ce aud? ---  "Ce faci fa, alo! Ma auzi acum? Suntem proaste fa...!"
De ce sunt proaste? --- "...ca aceptam asa ceva de la ei. Ne pierdem viata cu indivizi d-astia ca ei. Cei mai prosti din curtea scolii, noi i-am ales"
De ce sunt proaste? 2 --- "cand auzim 'scuza-ma', ramanem cu gura cascata"

Timp de o ora si ceva, cele doua amice au continuat convorbirea telefonica. Toata discutia poate fi rezumata in ce am scris mai sus. Bine, ar mai fi detalii: ca prietenul ei ii cere bani, ca ea nu vrea sa-i dea, ca n-are chef de el, ca se simte exploatata etc. De altfel, faptul ca n-avea bani era un fel de laitmotiv al discutiei (vorbea la un iphone 4).
Ei bine, dupa o ora si ceva, cand deja eram cufundat in lectura cartii mele, atentia imi este iarasi daramata de-o lovitura de kickbox de cartier:
"Stai asa fa, ca ma suna Capi."
What the fuck? What the fuck? De ce pe toti looserii astia cocalari, ii cheama (sau isi spun ei) fie Geani, fie Mario, fie orice alt nume exotic? De altfel, pun pariu ca pe Capi il chema de fapt Kapi sau, de ce nu, Kapy.
Tipa raspunde cu un ton intepat:
"Buna, vorbeam cu Larisa" (alt nume bun de agatat pe mirc).

Sigur, nu o sa intru prea mult in detalii, pentru ca iarasi iese un articol cat o carte: se pare ca tipul  a sunat-o sa-i ceara bani. Raspunsul a fost unul pe masura tupeului cerintei, spus raspicat in microfonul aceluiasi iphone de ultima generatie:
"aveam un milion si planuiam sa-ti iau un cadou de ziua barbatului. Stii ce-ti dau fraiere acum? M#ie, m#ie fraiere, asta iti dau". (am cenzurat muia respectiva. numai eu am voie sa injur pe blogul asta).

Asta a fost povestea primelor 2 ore ale calatoriei mele cu trenul. Sigur, probabil ar trebui sa trag o concluzie, dar nu am ce concluzie sa trag. Poate doar sa atrag atentia asupra paradoxului: probleme in dragoste are toata lumea. Dar probleme cu banii, un client Apple? Mai rar domnule, mai rar asa ceva...