Ne trezim dimineață, dar nu suficient de dimineață. Așa că plecăm fără să mâncăm, fără să bem cafea și cu o frică de moarte că am uitat ceva (am uitat să închidem geamurile, să stingem lumina și să încuiem ușa).
Ne întoarcem și închidem geamurile, lumina și ușa, apoi ne urcăm în mașină și plecăm spre aeroport. De fapt, doar direcția este spre aeroport, că altfel ne îndreptăm spre o parcare de dinainte de aeroport, ca orice români obișnuiți. Acolo lăsăm mașina și luăm un taxi. Taxiul ne lasă în fața aeroportului, la un preț modic de 22 de lei.
Suntem la check-in. Trec prin detectorul de metal. Mai trec o data prin detectorul de metal, fără curea. Mai trec o data fără telefonul mobil. Sunt curat ca lacrima. Acum avem de asteptat 1h jumate pentru că am sosit prea devreme. Entuziasmul este la maxim.
În aeronava Tarom se servesc sandwich-uri si, la alegere, apă sau suc. Nu ne e foame, dar sunt gratis, așa că în noi se duce o luptă interioară dacă să le mâncăm sau nu. Le mâncăm până la urmă, ca toată lumea și terminăm la fix, pentru că urmeaza sa aterizăm. Aterizăm. Și turcii, ca și românii sunt impulsivi și grăbiți. Toată lumea se îngrămădește pe culoarul de ieșire. Hai și noi, ia-ți bagajul, stai, haina întâi, vezi că e cald, o să mori de cald, hai că n-o să mor, hai să ieșim, stai așa, centura, ok.
Aeroportul e semnalizat bine. Târâi cele 29,9 kg de haine, din care 2 ale mele, spre metrou. Metroul ne duce la tramvai. Tramvaiul ne duce 14 stații până în orașul vechi. Harta ne duce în fața hotelului. Intrăm în hotel.
Romania? Thank you sir! Thank you! Thank you! Entuziasmul recepționerului este dubios. Ne uităm sceptici cu ochii îngustați, apoi ne explică: CFR draw with Galatasaray. Fenerbahce the best!
Ahaaaa. Yes, I like Fenerbahce (banuiesc ca este o echipă de fotbal, nu?). It's my favourite team: Hagi, Popescu, right? Incerc să vorbesc aceeași limbă, dar nu iese. Și ochii recepționerului se îngustează.
Plecăm în cameră.
Camera, mică. Camera, cu un view frumos. Camera, ok. Camera, foto? Camera! Unde e!?!? Ah, uite-o pe pat. Scuzati, de când am lăsat D60-ul pe o bancă din Italia, am tot timpul astfel de mini-atacuri de cord.
Ne acomodăm, ne schimbăm, apoi ieșim la plimbare. Este ora 11:30. Încă nu avem idee că ne vom întoarce peste 11 ore înapoi. Picioarele noastre sunt în formă maximă.
Topkapi
Până la palat, observăm un singur lucru: pisici! Pisici peste tot! Cele mai blânde, blănoase și numeroase pisici din lume, de-ar fi crăpat penița lui Creangă scriind cum crăpau mii de mâțe jucându-se cu mii de turiști încântați.
Intrăm în palat și vedem destul de multe chestii marfă, din care mi-au rămas în minte: terasa către Bosfor (pentru văzut Bosforul), Dagger of Topkapi (pentru întins unt pe pâine), Pavilionul circumciziilor (pentru circumcis penisuri necircumcise), fântânile interioare (apă curgând pentru cei neduși la toaletă), sabia lui Ștefan cel Mare (a fugit un turc cu ea în spate) și Nikon-ul D800 al unui turist japonez.
Podul Galata/Turnul Galata
Plecăm de la Topkapi, încântați. Ne îndreptăm, deși noi o știm doar vag, după hartă, spre podul Galata. Ne este foame. La pod e cea mai mare țigănie văzută vreodată. Zeci de turci dau cu undița după pește. Peștele prins este imediat eviscerat și trântit pe grătare. Grătarele sunt trântite în jumătăți de pâine. Jumătățile de pâine în mâinile a zeci de turci și în mâinile noastre întinse, contra a 5 lire bucata. Destul de bun sandwich-ul cu pește prins din Bosfor.
Urcăm pe niște străzi înguste și pline de magazine cu suveniruri și ajungem la turnul Galata. Turnul nu este înconjurat de niciun gard de protectie. Turnul este însă înconjurat de turiști, o coadă imensă de turiști. Decidem că nu vrem să stăm să așteptăm așa că plecăm mai departe.
Urmeaza înghețată, rahat, treptele unei biserici, iar rahat (nu se rupe al dracu), oboseală maximă, iar turnul Galata, coadă acceptabilă, hai să stăm la coadă, hai, ajungem sus, priveliște marfă mișto, 360 de grade de priveliște superbă, apoi coborâm un etaj, bem cafea, bem ceai, privim pe geam la priveliștea la fel de superbă, doar că e cu un etaj mai jos și e cu geam nu în aer liber și avem o cafea în față, care e la fel ca aia de-o facem noi pe aragaz, doar că e turcească, foarte mică și costă 10 lire.
Suntem morti, morti de oboseală. Mergem spre hotel. În drum mai vedem New Mosque și ceva magazine de mirodenii. Pa, pa. Pe mâine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu