Ziua III
Trec repede peste primele obiective ale zilei, adică Aya Sophia, Blue Mosque, Hipodromul și Cisterna Basilică. Sigur, sunt impresionante, sunt deosebite, așadar obligatoriu de vizitat.
Dar nu vreau să mă axez pe atracțiile turistice, mai degrabă am discuta un pic despre societatea turcă.
Cât timp am stat acolo, ne-am întrebat cum funcționează statul turc. De unde ia banii necesari cheltuielilor administrative? Cine-i dă lui bani să iasă în oraș atunci când vine Siria, de exemplu, și întreabă: mama lu' Turcia, o lăsați pe Turcia să iasă afară?
Ne-am întrebat toate astea pentru că nicăieri pe unde am călătorit până acum nu am întâlnit un asemenea grad de evaziune fiscală. Practic n-am văzut o casă de marcat în niciun magazin și n-am văzut nimic care să semene măcar a bon.
De exemplu, la hotel am cerut în mod explicit chitanța fără măcar să tulburăm zâmbetul prietenos al recepționerului, care ne-a dat o carte de vizită pe care a pus ștampilă și a scris suma achitată. Practic ai șanse mai mari să primești chitanță pe-o străduță lăturalnică de la Gara de Nord.
Toate piețele sunt pline de tarabagii, doar că nici măcar tarabe nu au. Marfa e întinsă pe pături, pe jos, pe trotuare, pe stradă, e haos și aglomerație teribilă.
Oamenii: dacă te duci pe lângă vreo moscheie atunci când țipă muezinul, vezi la fântânile moscheii o grămadă de turculeți în timpul abluțiunii, adică spalându-se pe picioare și pe gât. Totuși, n-am întalnit nicăieri atâția oameni mirosind a transpirație ca pe străzile Istanbulului.
Iar majoritatea tinerilor se îmbracă și se dau cu gel ca ultimii cocalari de pe la noi. Si sunt insistenți, foarte insistenți.
Cu asta în minte, închipuiți-va cum stam pe bancă în parcul hipodromului. La noi vine un turc smecheraș, din ăla care face ghetele. Eu îmi retrag picioarele nepoliticos. Oana nu și le retrage. Oricum, suntem prea obosiți pentru a ne ridica să plecăm.
Turcul nu ne scoate din my brother, friend, free, it's free for you, all free, hagi și popescu, în timp ce mesterește la ghete.Apoi termină și întreabă:
"How will you pay? Euro, lira?"
"Really, wasn't it for free?" (nu mă așteptam dar oricum)
"No, no. Only brush is free, cream costs money"
"You don't say. Ok...Here's two liras. Buy something nice for yourself :P"
"What? What? Turkish customers pay 25 liras. You are a tourists, for you is 50 liras"
"Still, I'll only give you these two liras"
Ochii turcului se bulbucă, probabil începe să realizeze marea greșeală: românii nu sunt suedezi sau germani sau whatever. Românii sunt români. Se impacientează
"What? Two? Fuck your two liras"
"Well...ok, but not in public please."
"You give me euro, paper money"
" I don't have the monopoly game with me..."
"Give me 10"
"No, two"
"Five"
"Two"
"That's toilet money, fuck your two lira"
"Listen, if you don't want them, then you'll not get anything" (mă prefac că bag banii la loc în buzunar)
"God damn you" (de fapt o înjurătură în turcă).
Mana turcului se întinde ca o gheară și smulge banii, apoi se îndepărtează bodogănind.
Sincer să fiu, mi-e lene să continui și cu ziua 4. Am terminat și ironiile pe tema asta. Cât pot să fac mișto de turci, în condițiile în care oricum mi-a plăcut foarte mult acolo? În ziua 4 am plecat. La sosire în Otopeni n-am luat un taxi din ăla nesimțit de la intrare, am dat pur si simplu comanda de un taxi, care a venit la 30 de metri de intrarea în aeroport.
Pot concluziona:
multe obiective, priveliști spectaculoase, atmosfera orientala, aglomerație, mâncare bună, prețuri rezonabile, femei urâte sau din care se văd doar ochii. Și toate astea doar la o oră de zbor distanță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu