O chestie simplă: trebuie trimise un colet și două plicuri. Unul in USA, unul în Rusia, celălalt în Anglia. Aceasta este misiunea.
Încep munca de informare intrând pe site-ul Poștei Române si aflând numărul de la call center. În treacăt menționez că site-ul poștei e plin de informații, dar par inteligibile doar pentru inițiați în a trimite chestii cu poșta. La mine e prima încercare.
Vorbesc la call center și aflu următoarele:
- pot trimite coletele de la orice unitate poștala
- costurile nu sunt deloc mici: 500 de lei coletul (14 kg), 22 de lei fiecare plic
- programul sâmbata este până la ora 13.
Mă uit la ceas: 10 jumate. Deci timp berechet.
Dacă aș fi parcat 20 de metri mai încolo, aș fi parcat fix în fața poștei. Așa cum i-am obișnuit pe eventualii admiratori, fac o meseriașă parcare laterală cu spatele din număr minim de mișcări. Mă dau jos dar nu, nu mă admiră nimeni. Când intru în poștă aflu și de ce: PENTRU CĂ TOATĂ POPULAȚIA BUCUREȘTIULUI DE PESTE 70 DE ANI ESTE LA COADĂ LA POȘTĂ FRATE!!!
Bă, știți cozile alea când se lansează un iphone nou? Cozile de la moaștea Parascheva? Nu știți nimic. Sunt niște simulări penibile ale cozii master: coada de la Oficiul Poștal.
Mă uit în jur prin mulțimea de moși și babe și deslușesc un lucru destul de greu de observat prin aglomerație: nu este o coadă, ci sunt trei, aferente celor trei ghișee.
Dau din coate și mă duc în față la primul ghișeu. Citesc ce face. Apoi mă duc la al doilea. Face același lucru. Al treilea, la fel. Așa că întreb timid: la coada asta stau ca sa trimit un colet?
Primesc răspunsul afirmativ pe tonul agresiv al funcționarului public, așa că mă duc să iau coletul din mașină. Douăzeci de metri cu ditai cutia în brațe nu sunt chiar ușor de parcurs, dar mă descurc.
Intru în poștă și cum fac dreapta după intrare, să mă așez la coadă, aud un strigăt din față:
- DOMNU' CARE-AȚI INTRAT CU CUTIA AIA, SĂ STIȚI CĂ N-O PRIMIM!
Nu scriu cu CAPS LOCK degeaba. Distanța dintre mine și ghișeu este de vreo 5 metri, iar pe acești 5 metri sunt măcar 15 oameni. Imaginați-vă discuția purtată strigat, peste toți acești oameni, care, curioși din fire, se întorc la unison de la mine la ghișeu și de la ghișeu la mine.
Țip: - POFTIM? DE CE?
(ochii se întorc spre ghișeu): - NU-L PRIMIM! TREBUIE ÎMPACHETAT ÎN COLI ALBE!
(acum spre mine): - PĂI NU TREBUIA SĂ ÎL ADUC DESCHIS?
(ghișeu): - DA' UNDE ÎL TRIMITEȚI?
(subsemnatu) - ÎN SUA!
(rumoare): - UNDE?
(rumoarea continuă): SUA! AMERICA!
(ghișeu): DA. DA NU'L PUTEM PRIMI. TREBUIE ÎMPACHETAT CU COLI ALBE, COPIE DUPĂ BULETIN ȘI SĂ COMPLETEZI FORMULARUL!
(toți ochii spre mine) - BINE!
Deja răgușit, mă opintesc iar la cutie și ies din poștă cu coada între picioare. Parcurg iar cei 20 de metri până la mașină, bag cutia înăuntru și scot plicurile. Încă nu m-ați învins, murmur în barbă, încă nu...
Intru iar în oficiu, cu plicurile în mână. Coada e la fel de lungă, dar ce să-i faci? Bănuiesc că n-ai ce-i face. Ceasul este 11 și un sfert deja.
În mod normal, acum aș fi într-un punct delicat al poveștii mele. Cum să scrii despre ceva atât de plictisitor ca statul la coada? Cum?
Băi nene...am fost de mai multe ori la un pas să fac accident cu mașina. Am fost în parcuri d-alea de distracții cu roller-coastere periculoase. Am tras cu pușca. Am fost la concerte black metal. M-am plimbat noaptea prin ferentari. Am fost și la o întrunire a asociației religioase Răul Vieții (și m-au dat afară). Dar adrenalină ca în coada de la poștă nu o să trăiești niciodată.
Lumea din spațiul ăla mic te urăște cu atâta pasiune, încât, în momentul în care am intrat, mă așteptam să dau nas în nas cu un moșuleț care să-mi urle THIS IS SPARTAAA! în față și să-mi dea un picior în piept de să mă arunce afara.
Fiecare membru al cozii îi privește cu suspiciune pe ceilalți, dar în special pe noii veniți: dacă vor să se bage în față? Dacă, de fapt, se prefac că se interesează de ceva, da se duc și se lipesc acolo la coadă, lângă ghișeu?
De altfel, e timpul să fac o mică observație: la poștă este singurul loc în care cuvântul față nu are sensul folosit de toată lumea. De fapt, nici nu există. Există doar în față, precedat de obicei de cuvintele: Ce te bagi dom'le? și succedat de Nu poți aștepta ca toată lumea la coadă?
Io stau cuminte. Dar când ajung aproape de ghișeu, aud un scandal imens în stânga mea. Adica la prima coadă, din cele trei, eu stând la a treia.
Un individ țipă și se dă de ceasul morții că are facturi de plătit și că ăștia închid la ora 13. Individul este clar nebun. Urlă, se zbate, aleargă (vă jur!).
Ajunge și la coada mea, se duce la ghișeu și începe să țipe același lucru, ca are facturi la curent de plătit, că o să-i taie curentul că poșta închide la ora unu și tot așa.
Babele din jurul meu, de ce să tacă din gură, dat fiind că omul e clar sărit de pe fix?
- DA STAI DOM'LE LA COADĂ CA TOATĂ LUMEA!, încep melițele și, dintr-o data, mă trezesc într-un val de țipete, de agitație, de panică! Nebunu' aleargă de colo colo și țipă din gură de șarpe, babele strigă după el să stea la coadă, femeia de la ghișeu strigă și ea că sună la poliție, eu rânjesc și scot telefonul să înregistrez și, dintr-o dată se aude glasul nebunului, distinct, către o femeie: Poate taci, că te și pocnesc!
Până aici, se revoltă un moș și se dă o dată înspre nebun, iar nebunu se sperie, dă să fugă și-și rupe nasul în geamul ușii, reușește să o deschidă, apoi fuge afară. Moșulețul revine rapid la coadă. Eroism, eroism, dar nu poate risca să piardă locul în rând.
Un glas de femeie se aude admirativ, exact în momentul în care ajung la ghișeu: Uite dom'le, avem un singur bărbat printre noi aici.
Eiii și acum încep partea cea mai importantă: trimiterea plicurilor.
Le dau. Se uită la ele:
- Anglia și Rusia?
- Da.
- Și cum le vreți? Recomandate sau...?
- Sau...?
- Sau cu timbru?
Sunt pierdut.
- Pai care e diferența?
- Pai recomandată e mai scump și cu timbru e mai ieftin.
M-a lămurit deplin.
- Recomandate să fie...
- Cu prioritate sau fără?
La întrebarea asta, foarte importantă de altfel, nu apuc să răspund, pentru că imediat se întoarce și strigă către o colega din partea cealaltă a încăperii:
- SE POT TRIMITE RECOMANDATE FĂRĂ PRIORITATE?
- NU! NU TE LASĂ SISTEMU'!
- EȘTI SIGURA?
- DAA!
- BA PARCĂ SE POT!
- NU SE POT!
Nu mai apuc sa zic nimic, femeia de la ghișeu a luat o decizie, aparent.
Deschide SISTEMU' și începe să bage datele. Ciugulește tastele calculatorului cum alegeam eu bucățile de carne din zarzavat în ciorbă când eram mic. Adica cinci taste apăsate și trei backspace-uri într-un ciclu înnebunitor de încercare de scriere a adreselor.
Cinci minute mai târziu, termină de scris adresele în SISTEM, și apasă Enter. Imediat, urmează un strigăt către colega din partea cealaltă:
- NU MERGE RECOMANDATĂ FĂRĂ PRIORITATE!
- PĂI EU CE ȚI-AM STRIGAT? CĂ NU MERGE!
- DA, NU MERGE!
Se întoarce spre mine:
- Nu merge...
Sunt, din nou, pierdut. Nu îmi vine să cred că ăsta e procesul de trimitere al unor plicuri.
- Păi și...
- Nu merge fara prioritate. Trebuie să mai plătiți opt lei și...
- E în regulă, o întrerup eu, nerăbdator
- ...și să completați formularele astea.
Pai da. Vizită la poștă fără formular de completat? Trezește-te la realitate bă băiatule, îmi dau eu mintal două palme peste ceafă.
Iau formularele și mă uit la ele incă vreo 2 minute, până se întoarce doamna la ghișeu. Apoi îi cer un pix.
Completez de zor, alături de persoana care era în spatele meu și care primește și ea un formular, concomitent cu mine, într-o frumoasă încercare de multitasking. Tot respectu'!
Dau formularele înapoi și reincepe procesul:
Se deschide SISTEMU'. Se ciugulesc tastele. Se printeaza factura, lent, lent, matriceal. Se admonestează femeia de lângă mine, care a completat la formular tot acest timp: Sper că n-ați completat și la Ramburs. Îi ia formularul. Ba ați completat! Nu e bine! Mai completați o dată!
E 12 și un sfert. Iau factura și ies din poștă terminat, exact în momentul în care începe o vânzoleală de nedescris:
- DOM'LE, CE TE BAGI DOM'LE ÎN FAȚĂ?
- TREBUIE SĂ IAU DOAR NIȘTE TIMBRE...
- STAI LA COADĂ, CĂ ȘI EU STAU DE DOUĂ ORE.
- DUREAZA UN ....
- STAI DOM'LE LA COADĂ!!!
Săptămâna viitoare poate voi trimite coletul. Înainte să inchid ușa, mai aud doar un strigăt dinspre ghișeu:
- ORICUM, N-AVEM TIMBRE!
