Sexus

Sexus sta si se uita pe fereastra, cu nasul pe sus. Este singur si trist.
Intunericul de afara il izbeste. Sexus iese afara.
In fata casei lui s-a ivit o crapatura asa ca sta si priveste cu singurul sau ochi in prapastia deschisa.
Primavara e aproape, pe ici pe colo iarba a inceput sa creasca in jurul rapei. Trage aer in piept, dar acesta nu este racoros. Aparitia rapei il intriga pentru ca nu a mai fost nici un cutremur de curand. A baut, int-adevar, a baut cam mult si nu mai tine minte ultima data cand a iesit din casa.
Isi aduce aminte: undeva, in partea stanga, si-a marcat cu creionul inaltimea. Se duce intr-acolo si se masoara, apoi constata rezultatul. Cumva, s-a dublat in lungime.
Usa din spatele lui s-a inchis, dar nu se mai simte singur. Casa este de fapt un zid alb si o mana nevazuta ii face vant in prapastie cu capul in jos.

In cadere libera incepe sa se teama pentru viata lui, de cancer, de parkinson, de sifilis. Peretii in jurul lui se strang si-i este cald. Vomita.

Nexus

Oare incercarea cu adevarat grea nu este sa scrii poezie despre lucruri cum ar fi fotbalul sau berea? Ce poate fi mai usor decat sa faci o poezie despre iubita, sau despre frumusetea unui rasarit de luna deasupra unui lac, cand primesti pe cale vizuala inspiratie in stare bruta? O provocare uriasa ar fi sa scrii poezii despre cazane, despre turbine, poezii care sa-ti miste totusi sufletul cum o fac si cele romantice. Sa gasesti inspiratie peste tot, pentru a putea iesi din tipare.
Legaturile exista. Intre partea artistica si tehnica exista punti din ce in ce mai solide pe masura ce cutia de bere se goleste.

Asta e poezia mea pentru lucrurile care nu ma misca,
de care nu imi pasa:
exista ferestre, dar mici si mult prea tangibile.
exista un cer dar ascuns de turnuri si pacle de fum.
peste tot in jur,
peste tot in jurul meu e trupul meu.
ca un obiect, ca o haina, ca o canapea, ca un mecanism
ce imi trimite mirosuri si imagini si simtiri.

Si fotbalul are porti,
biliardul gauri,
baschetul cos,
sahul pozitii inexistente,
inotul te face sa plutesti,
pentru ca mereu scopul tau e sa evadezi dinauntru,
sa scapi de unde esti prins de unul singur.

Si mingea e sufletul tau pe care il smulgi
doar ca sa-l indesi in alt corp,
si in tine intra altul in schimb.

Si soare si viata si umbre si stele
sunt iar in exterior
si tu nu-ti poti baga mana pe gat in fiecare minut
ci mai degraba dureaza zece ani, douazeci, o viata
pentru inca un gol, pentru inca o trimitere a fumului prin
turnul de evacuare negru,
cu mecanisme de captare a cenusii si impuritatilor.

Si apoi chiar si dintii ei albi sunt niste gratii, doar gratii.

stilul prolix a lu baetii

"Mi-a placut meciu': cand ai pentru ceva asa..sa fie asa un pic de palpitatie, e mai atractiv. Intelegi?", spunea unul din baetii de cartier de 60 de ani d-aicea din berceni.
De fiecare data cand ma intorc de la serviciu, fix la intrare pe straduta, in fata magazinului, se afla acest grup distins de bautori de bere. Temele discutiilor sunt variate: fotbal, masini (pardon, masina, ca numai despre Dacie vorbesc), uitat lung dupa vecine. Am constatat ca profunzimea discutiilor se mareste direct proportional cu sticlele de bere asezate paralel cu bordura pe care stau in cur asezati, de asemenea, EI.
Drumul meu printre EI dureaza aproximativ 10 secunde, timp in care urechea mi se transforma intr-un receptacul foarte fin. De exemplu, aud ca Geani are niste potentiali sustinatori la alegeri, pentru ca-i politician smecher 100% din Berceni. Geani este numele lui, fix diferit fata de numele romanesti.
"Cum stau si fumeaza tigara de la tigara, ingerii mereu isi duc mana la beregata. Aura lor afumata le-a cazut in jurul gatului ca un streang." Dar aici lucrurile sunt mult mai putin poetice: baetii, ametiti, discuta despre politica, masini si fotbal. Eu, cu rucsac in spate si mainile in buzunare, trag cu urechea: "Daca baga ala, plecati voi acasa cu botul pe labe ma baiatule! Asa a fost doar egal, da-i in ma-sa. Bine ca au umplut echipa de engleji, franceji si negri", raspunde catranit alt sexagenar chelios.
Baetii vorbeste prolix. Locuim in cartierul Berceni. Suntem singuri aici si suntem morti. Piedone fuge ca un nebun pe stradute cu braduleti si palmieri in spate, speriat de criza financiara, iar lumea il vede si ramane multumita. Baetii mei discuta seara, la o bere ashea, despre impactul poluarii si a modificarii climei asupra cantitatii de apa disponibila in Romania. Aaa...si despre cartea Zapada a lui Orhan Pamuk, ca in filmuletul ala.

Cojones

N-ai cum sa scapi fara sa ai de-a face cu situatii naspa. Si cum mergi fericit catre cele doua zile libere din weekend iti dai seama la un moment dat ca ti-ai pierdut cartela de acces la serviciu. Si te superi. Colturile gurii se indreapta in jos. Nivelul de serotonina scade dramatic, iar pasii te indreapta succesiv in directii diametral opuse.
Te resemnezi,dar starea de suparare persista. Mergi spre cele doua zile libere din saptamana, de data asta fara entuziasm.
Ajuns acasa, cum stai deprimat la fereastra si fumezi mental tigara dupa tigara, gandul iti este mereu la cartela. Este un kkt, adevarat, dar un kkt cu poza ta pe el.
Apoi iti aduci aminte ca totul are un sfarsit, ca in africa copiii mor de foame, ca sfintii din biserici sunt caucazieni de sex masculin. Incepe sa nu-ti mai pese.

Eliberat de stres, scrii scurta poveste a drumului spre casa : "Cand a inceput sa coboare pasii ii erau usor sovaielnici dar l-au purtat mai departe fericit catre lumina alba din departare. Pe masura ce lumina se apropia el si-a dat seama ca e de la un metrou. Pe usi cineva desenase cu grafitti o gura ranjind. A intrat inauntru zambitor. El apartine metroului, asa cum, desigur, toti omuletii insipizi dinauntru ii apartin lui."