Pseudo

Voi începe prin a mă cita pe mine însumi:
"Astrele mi-au spus că voi scrie un nou articol.
Căcat, aveau dreptate."

Eu sunt de-al internetului. Rareori mă uit la televizor (altceva decât emisiuni sportive), rareori ascult radio (dacă nu ascultă altcineva din încăpere), rareori mă masturbez (altfel decât vizionând un film pe redtube.com). Deci singurele mele surse de informaţii ar fi viaţa reală şi internetul.

Ok, pe cine păcălesc? Singura mea sursă de informaţii este internetul, nu am o viaţă în afara calculatorului.
Aşadar, nu credeam că pot exista porcării mai mari decât ce găseşti scris/filmat/fotografiat pe internet. Dar m-am înşelat teribil: azi dimineaţă am prins rubrica de horoscop la o emisiune pe protv ("răzvan şi dan", parcă).
Şi brusc, în timp ce o ascultam pe doamna prezentatoare, care citea horoscopul cu o mutră extraordinar de serioasă, un adevăr, o idee, o epifanie m-a izbit în moalele capului, reamintindu-mi astfel şi meniul de cu o seară înainte:
de secole există oameni care reuşesc să facă bani prin tratarea într-o manieră serioasă a unui subiect hilar, cum este acela al împărţirii oamenilor în categorii în funcţie de luna naşterii şi al prezicerii viitorului comun al fiecărei categorii rezultate. În acest scop:
- s-au identificat punctele de interes ale indivizilor: bani, sănătate şi dragoste
- s-a identificat un background istoric şi pseudoştiinţific
- s-a alcătuit un vocabular de specialitate pentru a oferi greutate spuselor (ca la spital, când îţi spune doctorul că suferi de epistaxis)

Apoi am trecut ideea la un stadiu superior: este uimitor cum, în epoca noastră, una a minunilor tehnologice (reţea globală, comunicaţii wireless disponibile în toată lumea) şi a explorării fără precedent a spaţiului (sondele Voyager au ajuns în spaţiul interstelar), mai există indivizi în opinia cărora civilizaţiile antice deţineau nişte adevăruri care sunt, în prezent, insondabile omului modern.
Într-adevăr, este minunat să învăluieşti istoria într-o aură de mister, dar asta e ca şi cum ţi-ai ascunde singur căciula şi ai căuta-o. Problema nu este cercetarea istoriei ci interpretarea rezultatelor cercetărilor ca adevăruri dovedite şi folosirea lor în dezvoltarea unor pseudo-ştiinţe, aşa cum e astrologia.

Sigur, sună bine să spui că maiaşii au făcut nu ştiu ce calendar care se termină în nu ştiu ce an şi să deduci că vine apocalipsa atunci. E frumos să interpretezi versurile (ale dracu de interpretabile) ale lui Nostradamus. E uşor să vezi elicoptere în hieroglife egiptene şi chiar şi mai uşor să crezi că viitorul tău pe o perioadă determinată poate depinde de poziţia astrelor.

E uşor să crezi toate astea. Dar numai dacă eşti idiot.

Extraordinara mea întâlnire de Crăciun

25 decembrie. Ora 1 AM. Stau pe scaun. Sunt pregătit cu 6 cutii de bere, două pachete de țigări, două țepușe și o frânghie.  Cele două țepușe sunt dispuse strategic: una în fața mea, până sub bărbie, iar cealaltă în spate, până la ceafă.
Iau o gură de bere și mi-l imaginez pe Petre Ispirescu răsucindu-se în mormânt. În poală am un motan cu blana gri. E gras și toarce mulțumit.
În afară de pisică, sunt singur acasă, ceea ce numesc acasă fiind umila mea vilă cu doar un singur etaj, vedere către lac, horn și șemineu. Acesta din urmă e foarte important: stau chiar în fața lui, deși nu arde niciun foc.
Din când în când ațipesc și capul îmi pică în una din cele două țepușe. Mă trezesc datorită durerii și devin și mai hotărât. De data asta nu voi mai face nicio greșeală. Planul l-am pregătit cu minuțiozitate și nu are cum să dea greș.

Zâmbesc satisfăcut în timp ce mai sorb o gură de bere din cutie. Cred că-i a cincea sau a șasea. Urinez direct în șemineu, când îmi vine, ca să nu părăsesc postul.

Ora 3 jumate. Nicio mișcare. Oare planul meu a fost greșit din start? Tot anul m-am comportat ideal: am dat bani la cerșetori (ok, asta e dovadă de prostie, nu de bunătate), am ajutat băbuțe să treacă strada, am dat like la toate cauzele de pe facebook. Am strâns prezervative, seringi și gunoaie de pe jos în Vama Veche. M-am cuplat cu cea mai urâtă fată pe care am găsit-o și am făcut totul să-i cresc încrederea în sine. M-am antrenat chiar și pentru niște erecții, în acest sens.
Dar acum, la fel ca în fiecare an, nicio mișcare nu se aude pe horn. Dacă Moș Crăciun are un simț special și își dă seama când faci cu toată inima bine și când doar pentru că ești obligat? Dacă tot efortul a fost în zadar? Gândul mă face să strâng pumnii cu furie, așa că, brusc, se aude un mieunat groaznic și mă trezesc cu două gheare rapid peste gât. Mă sperii și arunc pisica cât colo. În pumni mi-au rămas două ghemotoace de blană. Mă șterg cu ele pe gât.

Ora 4:45 Se aud pietricele căzând pe horn. Inima îmi bate puternic. Să fie ăsta momentul mult așteptat? Să fi reușit, pentru prima oara în viață, să-l păcălesc pe Moș Crăciun să vină la mine? Încep să cadă din ce în ce mai multe pietricele. Respir rar, ca să nu fac zgomot. Pisica se uită și ea fascinată, parcă în transă.
Două picioare îmbrăcate în pantaloni de postav roșu apar în șemineu. Încă puțin, încă puțin...
Exact în momentul în care picioarele ating pământul mă reped cu frânghia în mână. M-am antrenat 6 luni de zile la proba de viteză 100m pentru momentul ăsta.
Înfășor frânghia în jurul picioarelor, încremenite de surpriză, și fac un nod marinăresc.
M-am antrenat 2 săptămâni în port ca să pot face nodul ăsta.

Leg frânghia de balustrada scării apoi, ca să mă calmez, sorb din cutia de bere. Este legat atât de bine că nu se poate mișca deloc. Trag de picioare spre mine și, încet, încet, moșul iese cu totul de pe horn. Îl întorc cu fața spre mine și mă uit cu satisfacție la fața lui schimonosită de frică.

- Salutare, îi spun. Sa, Lu, Ta, Re, repet sacadat. Cărui fapt datorez această onoare?
Moșul dă să spună ceva, dar se abține. Mă plimb de colo colo în fața lui și mă apuc să-mi reamintesc:
- Acum 20 ani, ai primit o primă scrisoare de la mine. Mi-aduc bine anul ăla aminte. Aveam nota 10 pe linie în carnet și participasem la olimpiada de matematică, deși aveam doar 6 ani. Deci nu îți ceream altceva decât ce mi se cuvenea. Bănuiești probabil că am fost destul de sictirit când am primit de la tine un pulover și o culegere de matematică. Dar și eu am început să suspectez ceva când, anul imediat următor, s-a repetat povestea. Apoi iar, după încă un an. Anii au trecut și, încet, încet, mi-am pierdut speranța că voi mai primi cadoul pe care îl meritam. Motivația mea de a fi un om bun a devenit egală cu zero. M-am transformat, datorită ție, într-un om vicios. Fumam. Beam. Futeam în stânga și-n dreapta....Apoi am făcut 10 ani.
Ani la rând m-am afundat din ce în ce mai adânc în noroi iar tu nu mi-ai mai adus nici măcar cadourile alea de căcat de dinainte. Eram din ce în ce mai dezamăgit de tine, sincer.
Așa că am luat decizia să te răpesc. Mi-am antrenat psihicul și fizicul pentru momentul ăsta...

Las o clipă de pauză pentru efect. Apoi adaug sardonic:
- Și acum iată-ne aici.

Moșul stă întins pe spate și reușește, în premiere, să articuleze câteva cuvinte:
- Ce vrei de la mine? Bani? Femei?
Izbucnesc în râs cu pofta. Un râs descreierat, de om sărit de pe fix, ba chiar într-o doagă de binelea, cu o spumă ușoară de salivă în colțurile buzelor.
M-am antrenat doi ani de zile să pot râde așa, pentru efect.

- CE VREAU? Deci chiar n-ai citit scrisorile alea? Acest amănunt mă enervează, îți spun sincer...

Mă duc și iau pisica în brațe și mă prefac că-i șoptesc, dar destul de tare încât să audă și Moș Crăciun:
- Nu-i așa că ne enervează moșul ăsta? Nu-i așa că ne-am antrenat doi ani de zile să zgâriem persoane fără apărare, în zona testiculară?
Motanul miorlăie aprobator.

Moșul deschide ochii din ce în ce mai mari, pe măsură ce apropii motanul, cu ghearele scoase și ochi scânteietori, de el.
- Zi-mi numai ce vrei!, exclamă el, speriat de-a binelea
Opresc mișcarea:
- Ok, îți spun. Vreau să fie război în lume. Vreau ca oamenii să se urască unii pe alții. Să se omoare cu pietre. Mamele să-și pedepsească copiii când iau note bune. Păsările să migreze vara în țările calde și iarna să se întoarcă înapoi și să moară toate. Mașinile să consume din ce în ce mai multă benzină și apoi petrolul să se termine. Locurile din cimitire să se termine și să se construiască cimitire supraterane, ca niște blocuri. Prostituatele să presteze gratis și să aibă toate sida. Vreau toate aceste lucruri sau apropii motanul de tine!

Moșul stă în cumpănă, nefiindu-i ușor să lupte împotriva bunătății sale intrinseci. Îl mai las două secunde, apoi adaug, aproape în șoapta:

- ...toate astea, sau...

Ochii moșului se fixeaza pe mine, cu speranță. Îi trag un șut în coaste, ca să îl sperii și mai tare
- Sau?, geme el
- Sau...

[to be continued]

Ipocrizie generală (II)

Cum să mă exprim? Mi se rupe inima pe sub valva tricuspidă când plec dimineața la serviciu și, până la metrou, parcă merg prin pădure la peste 1000 m altitudine.  Lumea îmi zice să o ard chill, de parcă aș fi un nenorocit de hipster din Romană, că brazii îs aduși din pepiniere din Danemarca, unde cică la fiecare al treilea brad, unul este legitimat, antrenat și băgat în echipa națională. Apoi, exportat în România.

E o chestie care mă intrigă: Crăciunul simbolizeaza nasterea lui Iisus, bradul simbolizează viața veșnică (că-i cu cetina tot verde), cerșetorii din pasaj de la unirii simbolizează nivelul ridicat de trai al celorlalți români, concertele lui Ștefan Bănică sunt un mesaj ironic privind lipsa calității muzicii românești (adică, un exemplu practic).
Deci, iarna, totul înoată în simbolistică, mai ceva ca exprimarea unui George Călinescu sau Nicolae Manolescu. Cu toate astea, oamenii simt nevoia unui brad natural. N-au nevoie de ceva artificial, de un simbol al acestuia. Ei vor să tragă pe nas, în casă, mirosul ăla superb de brad de munte. Vorbim de aceiași oameni care ori n-au făcut în viața lor o plimbare pe munte, ori și-au marcat drumul cu pet-uri și gunoaie ca niște troițe la fiecare cotitură. Oameni al căror cel mai greu urcuș a fost pe scara rulantă, între etajul 1 și 2 al magazinului Unirea, cand o defecțiune a facut-o să se oprească. Fix aceiași indivizi care se duc la munte numa' ca să-și dea jos din mașină trupurile atrofiate și să tragă cu nesaț o gură de aer tare, căutând mirosul de mici.

Nu știu cum am ajuns în ultimii ani să urăsc iarna, dar mă gândesc că e vorba de bunul simț pe care ți-l oferă maturizarea. Atâta ipocrizie ca de sărbători nu se adună în sufletele oamenilor nici în mijlocul unei întâlniri corporatiste interdepartamentale. Toată lumea încearcă să fie mai bună: portarii sunt mai prietenoși, vânzătoarele îți dau pungă pe gratis la magazin, supermarketurile oferă un produs gratis la fiecare 3 cumpărate, prostituatele oferă un blowjob (să nu-i zic m*ie, că suntem în pragul sărbătorilor) gratis la fiecare 4 primite. Corporatiștii participă la tot felul de acțiuni umanitare.
Dar toate aceste lucruri sunt numai consecința stării de bine pe care le-o dă faptul că sunt oameni și animale care mor de frig și foame pe stradă. Din căldura căminului propriu, la lumina bradului natural bine împodobit cu instalații electrice strălucitoare, gândul la amărâții de pe străzi le umple sufletele de tihna omului aflat la adăpost. Și, abia apoi, de milă și compasiune. 
Este îngăduința celui puternic față de cel slab: aceiași oameni care luptă pe facebook pentru drepturile și egalitatea între oameni, nu se vor considera în ruptul capului egali cu vreun gunoier fără școală.
Se uită în oglindă și speră să vadă un om (mai) bun, dar știu în sinea lor că nimic din ce fac nu va schimba lumea și că, orice ar face, omul nu se poate schimba nici măcar el însuși. Tot ce conteaza pentru el este nucleul, familia. Restul e ipocrizie generală.

iBoc

Emil Coc, acest Gimli  al politicii din România, este un neaoș reprezentant al țării. Drept dovadă, ca tot românu', a decis să facă cinste țării apelând la valorile tradiționale, la simbolismul rustic, la folclor și cultura neamului românesc: și-a cumpărat un iPad.

Încă două și își face o cazemată!

Principalul avantaj al iPadului, declară domnul Coc, este faptul că prinde bine interneții, ba chiar cică și bulgarii se văd fără purici. Într-un avânt pioneresc, încercând să se priceapă, stimabilul clujean afirma ceva cel puțin interpretabil: gadgetul îi permite să-și salveze datele fără să mai aibă nevoie de alte scule adiționale.
Deoarece sistemele Apple sunt recunoscute ca fiind unele din cele mai închise, putem deduce că premierul se referea în realitate la faptul că nu mai are nevoie, pentru a-și vizualiza datele, de niciunul din obiectele următoare:
- scăunel pentru a sta la birou
- pernă pentru scăunel
- pantofi cu toc pentru a ajunge să se urce pe scăunel
- modelul de tastatura querty pentru telefoane, adaptat la calculator
Dar acestea sunt simple speculații.

Mai mult de atât, presa intuiește și alte motive pentru care premierul ar avea nevoie de dispozitiv:
- carte de colorat la ședințele alea lungi și plictisitoare din parlament
- oglinda full-size
- sa puna degetul pe țâțele elenei undrea (ghiciți ce persoană apare pe wallpaper)

Însă, din partea oricărui român la care vă referiți, dar care nu-și ia însă iPad, domnule Coc: și M.M.M...e

Pe taramul spagii

Întrerup pentru niște știri senzaționale acest hiatus al blogului, caracteristic sărbătorilor de iarnă.
M-am trezit bine dispus, ca orice individ pe care-l așteaptă o aventură nouă. Așa cum se trezește starul Discovery Channel, Bear Grylls, știind că urmează să mănance câteva râme, un ochi de vaca și niște vomă semidigerată cu râme și ochi de vacă.

I'm going to eat you. Twice!

Mi-am dat părul cu gel, mi-am luat șosetele și chiloții ăia buni, nu am mâncat nimic și am ieșit în frigul pătrunzător de afară. Ne-am uitat amândoi cu jind la mașina parcată în fața blocului acum câteva zile, dar am trecut mai departe în pas alert.
Suntem cu ochii pe scurtături. Cea mai apropiată e printr-un cimitir, așa că intrăm. Știm exact la ce cruce să facem stânga, să intrăm pe portița roșie și apoi să ieșim pe lângă biserică (ocolind eventualul mort ce-și așteaptă rândul) la bulevard.
Intrăm în spital și ne îndreptăm spre sala unde se fac donările de sânge, cu venele palpitând de viață.
Ne lăsăm sângele, o parte din noi aproape leșină și apoi dăm să urcăm la etaj, să ne bage la dosar.
Scări spre etajul 1.
Stop.
Jandarm la capătul lor.
Stop.
Suntem în afara orelor de vizitare.
- STOP! Nu vă pot lăsa să urcați.
- Am donat sânge și mergem la asistenta...
- O singură persoană poate merge.
- Dar am donat amândoi
- Și nu poate o persoană să ducă ambele hârtii?
- Păi și dacă nu ne cunoșteam ce se întâmpla?
- Nu vă pot lăsa pe amândoi
- Ok, urc eu și, peste două minute, ea.
- Păi acum vă știu. Nu vă mai las
2 lei șpagă să-și ia și el o cafea și cerul se înseninează. Urcam amândoi spre ASISTENTA ȘEFĂ (altă mare amatoare de venituri neimpozabile) și-i dăm bonul să ne înscrie în catastif în dreptul persoanei pentru care am donat. Ne trece cu zâmbetul pe buze în timp ce zâmbetele noastre livide sunt mai degrabă furioase.
O nouă barieră este doborâtă: nici când donezi sânge nu scapi fără să dai bani pe tărâmul șpăgii, spitalul românesc. De altfel, dacă ai nenorocul să te îmbolnăvești, trebuie să înlocuiești tradiționalul halat alb:

mâneca dreapta + gluga - asistenta șefă
mâneca stângă - asistenta normală
trunchi - doctor
Nu uita: 2 lei/zi pt paznicul cu 4 clase și dubios de colorat, ca să poți primi vizite! 

reQuery

Nu cu mult timp in urma am scris articolul Queries, in care ma plangeam de idiotii care ajung la mine pe blog (si indraznesc sa plece oripilati).

Tudor imi comenta:
"tudorcelrau spunea...
Hahaha!


Era o vreme in care oamenii ajungeau la mine pe blog cautand "cum sa ma cuplez cu colegul de banca", de exemplu."

Si iata ca rezultatele se vad, sunt interesante si excitante. Dupa ce indivizii si-au luat know-how-ul despre cuplari de pe Blogul cel Rau, s-au intors la fratele si mai al dracu', Random Evil Writings, ca sa se dea mari, asa cum puteti vedea in lista cu primele 10 cautari pe google care i-au indrumat aici:

Random Evil Writings
 un blog unde faptul ca ti-ai futut colega de banca CONTEAZA

Hai România! - un fel de Hail Satan!

Aș fi ipocrit dacă, după ce arunc atâta căcat în România și români, nu aș recunoaște că mă voi bucura al dracu de tare de ziua liberă de 1 dec...nu, nu merge sa incep asa.

M-am trezit cu un zambet pe fata in timp ce razele soarelui intra pe fereastra vestindu-mi o noua zi libe...nope, nici asa nu-i ok.

Romania, zi nationala. Steagurile flutura vesele...cacat:

1 decembrie, ora 11:45, Gara de Nord: e frig de te caci pe tine. In concluzie, ma cac pe mine de frig, pt ca am plecat fara manusi si fara caciula de acasa. Plec la Ploiesti, unde planuiesc sa stau fix pana la ora 15:30. Trenul pleaca la 12:00, ajunge la 12:45, voi avea deci macar vreo 2 ore jumatate de stat de vorba. Intelegeti deci sentimentul de confort pe care il am acum, la 11:45, desi ma uit un pic chioras la trenul care stationeaza la linia 10, exact linia unde ar trebui sa se afle Rapidul 661, al meu. Placutele lui de identificare afiseaza Cluj-Bucuresti dar pare atat de inghetat si mort incat vreau sa i le smulg si sa le duc parintilor lui acasa. Intr-un splendid kitsch american, mai devreme mi-a aratat niste poze cu logodnica lui, o locomotiva diesel absolut superba:

Mhm...sexy!

Dar divaghez. Intre timp s-a facut 11:55 si nimic nu misca, mai putin oamenii de pe peron care s-au apucat sa faca tractiuni cu sacosele de rafie pline ochi. Unii din ei chiar reusesc sa se incalzeasca, spre deosebire de mine: in rucsacelul meu am doar o carte, aparatul foto si cateva pagini din ziarul libertatea pe care le-am luat in cazul in care vreo urgenta ma va impinge sa apelez la toaleta din tren.

Acum e ora 11:59:10 si mi-a fost anulata orice speranta ca trenul va gara in 30 de secunde, calatorii se vor urca in urmatoarele 25 de secunde si trenul va porni dupa o binemeritata pauza de 5 secunde. VOCEA imi confirma intarzierea: "Stimati calatori, rapidul mortii ma-tii va pleca cu o intarziere de 10 minute".

Rumoare pe peron. Zambete ironice. CFR Calatori reuseste imposibilul: trenul are intarziere inainte de a pleca, ba chiar inainte ca vreun calator sa se poata urca in tren.

CFR, preminatul clasei, are 10 pe linie

Dar ce sunt 10 minute? 10 minute e chiar mai putin decat perioada ideala pt o partida de sex, in opinia lui Paulo Coielho. N-ai timp nici sa asculti o melodie care tine mai mult de 10 minute.  O bagatela. Un fleac.

VOCEA a simtit acest lucru, asa ca se face iarasi auzita, cu un ton sec, dar totusi suav, cu informatii interesante, dar totusi suparatoare, cu inflexiuni metalice, dar totusi atat de umana...

"Stimati calatori, Rapidul 661 va pleca cu o intarziere de 20 de minute".

20' - mult mai mult timp decat partida ideala de sex

Stai asa, imi zic. 10 minute treaca mearga. Dar 20 de minute e deja jumatate din timpul pe care trebuia sa il fac pana la Ploiesti. Si frigul, domnilor. Frigul mi-a cuprins atat de bine extremitatile, incat simt ca am o aura de gheata in jurul capului si al degetelor.

E ora 12:22, calatorii sunt asezati la locurile lor. Locul meu: o splendoare! La geam, langa aeroterma, absolut superb. 

Ora 12:35 - se pare ca trenul, dupa efortul de a se desprinde de atractia gravitationala orizontala a capitalei, si-a pierdut suflul. Zace in plin camp, mort SI cu desavarsire inghetat. Aproape ca-mi iese abur pe gura atunci cand respir. Trebuie sa ma uit cand dau paginile la carte, ca sa fiu sigur ca am prins foaia subtire intre degetele mele amortite. Sufletul meu s-a retras spre centru lasand extremitatile fara sange, taramuri de un pustiu apocaliptic. Daca rostesc un cuvant acesta ingheata imediat in aer si mi se sparge la picioare. Mi-e frig, ba chiar mor de frig, asta incerc sa transmit aici, prin aceste trasaturi complicate de penita.

Ora 12:50 Trenul doar ce-a pornit. Ma uit la ceas, apoi provocator in jur. Nenea nasul chiar acum imi cere biletul. Ii dau biletul. Mi-l capseaza, facandu-si meseria. Banii curg. Din salariul meu la stat si de la stat in companii falimentare cum e CFR. Nici nu mai intreb cand voi ajunge la Ploiesti. Ca sa ma incalzesc, ma gandesc la discursurile bombastice, demagogice tinute de presedinte si premier cu ocazia zilei nationale. La apelul pe care-l fac fata de niste sentimente care nu pot exista la romanii care se inghesuie la fasolea si sarmalele gratis din parcurile din capitala. Gratuitatea este un miraj, inghititurile sunt la fel de hranitoare ca aerul, carnea la fel de buna ca pulpele de sobolani, iar vocea politicienilor la fel de mangaietoare ca portavocile metalice, orwelliene, cefereiene. Parada militara se scurge ca un cacat verde imens, infrumusetat cu decoratii sclipitoare, personalitatile saluta stand incremeniti si cretini, o clica de hoti parveniti, senilele tancurilor au nevoie de ulei pentru ca plombele care acopera gropile cedeaza.

Ora 13:00 Trenul se opreste iar in camp. Citesc cu incapatanare, chiar si aceeasi fraza de cate 10 ori, si nu las furia sa ma cuprinda. Sunt zen bah, futu-ti mortii ma-tii de tren!

Ora 13:45 Cu grija sa nu mi se sparga picioarele inghetate, sar de pe ultima treapta a trenului, aflata cam la jumatate de metru fata de pamant. Cobor in pasaj si salut trenul. Multumesc frumos!

21,5 RON / 59 km - Placerea noastra de a batjocori clientii, nepretuita

PS: vroiam sa scriu cu diacritice, dar momentan ma enerveaza tot ce-i romanesc (ma uit la tine, bai prima fraza din articolul asta).