[..some text missing...]
Ma mai amuza acele persoane care nu-si dau seama de limitarile lor cognitive si incearca sa sara in evidenta. Mai bine ar sari in fata metroului. Cum facea ala azi pe desteptul cu scannerul, ca-i stricat, ca nu merge, acesta nefiind insa conectat la calculator.
De asemenea, mai sunt teribil amuzat de cersetorii aia care te ajuta sa faci parcarea apoi asteapta bani: "Hai sefu, hai...ia volan stanga. asa, acu dreapta, dreapta. usor, usor. e bine".
Mimica lor e priceless. Parcarea e goala.
"Boss, boss...da si tu 5 mii aicea". Functioneaza, ca ti-e frica sa lasi masina si sa pleci, ca ti-o slefuiesc cu cheia apoi nitel. Nu prea mult, de 5 mii doar.
Asa ca data viitoare cand mergi fara masina iti promiti sa le dai doua capace. Dar sunt copii. Iti vor doar banii. Iar banii nu-s ai tai, ca-i datorezi bancilor si corporatiilor, nu? Asa ca nu-ti pasa, doar razi in sinea ta. Nu cu rasul tau, insa.
Mai zambesc cand deschid televizorul si vad politicienii interesati de mine, discutand aprins. Zambesc la stiri, cand le vad subiectivismul si lipsa de profesionalism, zambesc cand dau search pe google iar google imi ofera raspunsuri pe site-urile dorite de el. Zambesc in fata manipularii, dar e precum ranjetul plin de frica al sobolanului incoltit de un animal mai mare.
Rad de bloggeri si anti-bloggeri, pentru ca unii scriu cu speranta de a fi cititi si considerati cool, iar altii pentru ca citesc cu dispret si completa desconsiderare. Mai rad de un tip, italianu' i se spune, pentru ca acum citeste cu dispret si desconsiderare.
In fine, poate irelevant, dar rad in sinea mea atunci cand intra colege in biroul nostru, aparent fara vreo treaba anume, si apoi se unduie mergand spre usa. Femei fatale ce sunteti...
joi, 26 februarie 2009
sâmbătă, 21 februarie 2009
choose IT
Am constatat ca, in cadrul unei firme, cele mai multe persoane desconsidera departamentul IT. De fapt, parerea generala este ca mai mare frecarea de menta ca la IT nu exista.
Acesti oameni nu stiu faptul ca a lucra la IT inseamna a gasi intr-un timp foarte scurt solutii pentru probleme pe care nu le-ai mai intampinat vreodata, inseamna a te descurca cu orice soft pe care un oarecare il foloseste zilnic dar are pretentia ca tu sa-l depanezi si sa stii orice eroare pe care o da(ca doar esti de la IT, ce alta treaba ai?).
Mai inseamna sa fii in stare sa iti intrerupi lucrul care necesita concentrare, sa cobori 2 etaje si sa constati ca e necesar sa dai un simplu OK sau Cancel. Si trebuie apoi sa te abtii sa dai cu tastatura in cap colegului care te-a chemat.
De asemenea, sa lucrezi la IT mai inseamna sa pleci mereu printre ultimii din firma si sa fii la timp in fiecare dimineata, sa fii in stare sa iei decizii si sa iti asumi responsabilitati.
Am mai constatat ca a lucra la IT inseamna FURIE. O furie continua pe care trebuie sa o tii in tine, asa cum trebuie sa-ti inabusi mandria si toate injuraturile care iti vin in minte si sa raspunzi zambitor pana cand colegul tau si-a revarsat complexele si frustrarile spre tine si inchide telefonul.
Userii sunt prosti, asta e clar. Insa, de cele mai multe ori, ei sunt si nesimtiti si nu isi dau seama ca problemele aparute nu vin din senin ci sunt cauzate de o folosire defectuoasa a echipamentelor chiar de catre ei.
Cum ziceam, exista aceasta parere generala ca la IT se freaca menta, pentru ca in departamentele IT intotdeauna exista buna-dispozitie. Acest lucru se datoreaza faptului ca noua efectiv ne place ce facem si lucram din pasiune. Ne place sentimentul de victorie cand rezolvam o problema care ne-a dat batai de cap toata ziua, ne place sa citim forumuri in cautare de indicii. Intr-un cuvant, ne place sa ne folosim creierul.
Tot datorita faptului ca avem o pasiune comuna, noi ne intelegem bine si ne ajutam unii pe altii, nu asteptam sa plece unul din noi din birou ca sa incepem barfa.
----
Si iata-te totusi revarsand o parte din furia acumulata peste zi. De data asta insa iti dai seama ca fiecare om isi vede domeniul ca fiind cel mai important si decizi sa nu iti pese de parerea cuiva vreodata. Trebuie sa accepti faptul ca EI te vad doar ca pe unul care sta degeaba si asteapta sa apara probleme. Ei nu stiu ca serverele alea necesita mentenanta, ca politicile alea de le citesc sunt scrise si gandite de cineva, ca bazele de date in care lucreaza sunt dezvoltate si mentinute de cineva.
Accepti toate astea si stii ca fara tine nu s-ar putea.
Acesti oameni nu stiu faptul ca a lucra la IT inseamna a gasi intr-un timp foarte scurt solutii pentru probleme pe care nu le-ai mai intampinat vreodata, inseamna a te descurca cu orice soft pe care un oarecare il foloseste zilnic dar are pretentia ca tu sa-l depanezi si sa stii orice eroare pe care o da(ca doar esti de la IT, ce alta treaba ai?).
Mai inseamna sa fii in stare sa iti intrerupi lucrul care necesita concentrare, sa cobori 2 etaje si sa constati ca e necesar sa dai un simplu OK sau Cancel. Si trebuie apoi sa te abtii sa dai cu tastatura in cap colegului care te-a chemat.
De asemenea, sa lucrezi la IT mai inseamna sa pleci mereu printre ultimii din firma si sa fii la timp in fiecare dimineata, sa fii in stare sa iei decizii si sa iti asumi responsabilitati.
Am mai constatat ca a lucra la IT inseamna FURIE. O furie continua pe care trebuie sa o tii in tine, asa cum trebuie sa-ti inabusi mandria si toate injuraturile care iti vin in minte si sa raspunzi zambitor pana cand colegul tau si-a revarsat complexele si frustrarile spre tine si inchide telefonul.
Userii sunt prosti, asta e clar. Insa, de cele mai multe ori, ei sunt si nesimtiti si nu isi dau seama ca problemele aparute nu vin din senin ci sunt cauzate de o folosire defectuoasa a echipamentelor chiar de catre ei.
Cum ziceam, exista aceasta parere generala ca la IT se freaca menta, pentru ca in departamentele IT intotdeauna exista buna-dispozitie. Acest lucru se datoreaza faptului ca noua efectiv ne place ce facem si lucram din pasiune. Ne place sentimentul de victorie cand rezolvam o problema care ne-a dat batai de cap toata ziua, ne place sa citim forumuri in cautare de indicii. Intr-un cuvant, ne place sa ne folosim creierul.
Tot datorita faptului ca avem o pasiune comuna, noi ne intelegem bine si ne ajutam unii pe altii, nu asteptam sa plece unul din noi din birou ca sa incepem barfa.
----
Si iata-te totusi revarsand o parte din furia acumulata peste zi. De data asta insa iti dai seama ca fiecare om isi vede domeniul ca fiind cel mai important si decizi sa nu iti pese de parerea cuiva vreodata. Trebuie sa accepti faptul ca EI te vad doar ca pe unul care sta degeaba si asteapta sa apara probleme. Ei nu stiu ca serverele alea necesita mentenanta, ca politicile alea de le citesc sunt scrise si gandite de cineva, ca bazele de date in care lucreaza sunt dezvoltate si mentinute de cineva.
Accepti toate astea si stii ca fara tine nu s-ar putea.
luni, 16 februarie 2009
Tipuri de aer
Cred ca fiecare are un zeu caruia i se inchina. Si mai cred ca zeii nostrii sunt la fel chiar daca poarta nume diferite.
Ei sunt sangerosi dar si iubitori, pentru ca ei sunt facuti dupa asemanarea noastra,nu invers.
Mai cred ca pe spatele nostru au crescut candva milioane de fire de par constituind o blana deasa. Ca am inotat liberi si fara constiinta printr-un ocean curat, pe care lumina il strapungea ca pe aer, ca ne-am ascuns in fundul unei chochilii speriati si dominati de instinctul de conservare.
Mai cred ca nu noi deschidem ochii si vedem, ci tot ce-i in jur se apuca sa priveasca in interiorul nostru. Si se vede frica. Se vad singuratatea si disperarea.
Ne lipseste capacitatea de a vedea ca nu exista spatii intre coaste.
Nu exista inima in miscare.
Nu exista grasime.
Exista materie inzestrata cu simturi diferite si exista adaptare.
Asa ca privesc cum cresc pietrele in gradini, alaturi de flori.
Privesc cum natura curge in jurul meu si doar eu stau pe loc inmarmurit de existenta a ceva ce simturile mele nu pot sa perceapa.
Si invers, eu curg in jurul lor si-s aerul lor si locul in care foreaza dupa diamante fara sa ma vada.
Si in sinea mea stiu ca ocupam acelasi spatiu, in acelasi timp si ca ne exploatam unii pe altii fara sa fim constienti ca fiecare in parte este in viata.
Ei sunt sangerosi dar si iubitori, pentru ca ei sunt facuti dupa asemanarea noastra,nu invers.
Mai cred ca pe spatele nostru au crescut candva milioane de fire de par constituind o blana deasa. Ca am inotat liberi si fara constiinta printr-un ocean curat, pe care lumina il strapungea ca pe aer, ca ne-am ascuns in fundul unei chochilii speriati si dominati de instinctul de conservare.
Mai cred ca nu noi deschidem ochii si vedem, ci tot ce-i in jur se apuca sa priveasca in interiorul nostru. Si se vede frica. Se vad singuratatea si disperarea.
Ne lipseste capacitatea de a vedea ca nu exista spatii intre coaste.
Nu exista inima in miscare.
Nu exista grasime.
Exista materie inzestrata cu simturi diferite si exista adaptare.
Asa ca privesc cum cresc pietrele in gradini, alaturi de flori.
Privesc cum natura curge in jurul meu si doar eu stau pe loc inmarmurit de existenta a ceva ce simturile mele nu pot sa perceapa.
Si invers, eu curg in jurul lor si-s aerul lor si locul in care foreaza dupa diamante fara sa ma vada.
Si in sinea mea stiu ca ocupam acelasi spatiu, in acelasi timp si ca ne exploatam unii pe altii fara sa fim constienti ca fiecare in parte este in viata.
duminică, 15 februarie 2009
ID
Uitandu-ma prin lista de messenger ma intreb de unde atata dorinta de a ne dedubla, de a creea si alte instante ale noastre decat asta din lumea reala. (Ma mai intreb de unde naiba atatia oameni in lista aia dat fiind ca epoca agatarii pe mirc a trecut de mult.)
Id, nickname, username, email, al doilea email, al treilea email, email doar pentru spam, email oficial etc.
Daca stai si analizezi tipologia id-urilor iti dai seama ca oamenii, intr-adevar, seamana intre ei si se imita unii pe altii. Totusi, exista mai multe categorii de id-uri:
- id-ul cu an in coada: oamenii au avut intotdeauna un simt al timpului bine definit, care s-a materializat prin tot felul de ceasuri, calendare, zile de nastere etc. Psihologic, aceasta dorinta de a include anul de nastere in cadrul id=ului este deosebit de ciudata si, probabil, ea se sfarseste atunci cand diferenta intre anul curent si anul trecut acolo este mai mare de 30. Nepsihologic, in realitate, anul ala e acolo de cele mai multe ori din lipsa de imaginatie a unora si din neputinta de a inventa un identificator unic care sa le certifice prezenta pe web. Exemplu: valy_82
- id-ul cu k si y in loc de c si i: exista intr-adevar oameni care folosesc literele k si y in loc de c si i. astia sunt oameni prosti si cam atat. ex: karne_fyarta
- id-ul cu paranteze: de obicei apartine unei fete. daca e o paranteza deschisa, ca o parasuta, e de bine. (daca-i una inchisa, asta indica o oarecare interiorizare si probabil va dura ceva pana iti va raspunde la asl pls, trebuie sa o convingi bine de talentul si valoarea ta). ex: }{}{+}{}(pisiqtza+{}{}{
- id-ul manelist: ex: boss_de_boss
Adevarul e ca messengerul, aceasta unealta de socializare pentru tinerii pana in 20 de ani, are cumva un efect invers celui la care te-ai astepta. Ii face mai inchisi in sine, mai dornici de a isi ascunde defectele, mai predispusi la cultura (adica la a-si pune statusuri cat mai "culte", de genul: "citesc (critica ratiunii pure)", desi tipul tocmai da un CStrike cu vecinii in retea).
De asemenea, mai stiu ca incet, incet generatiile ce vor urma se vor tampi din ce in ce mai tare, din pacate tocmai datorita accesului prea usor la informatii, a televizorului si a lipsei discutiilor face to face, cand nu poti face pauze de cautat pe google inainte de a da un raspuns.
Timpul cand masinile vor gandi pentru noi e aproape. Ne vom tine cultura generala pe internet apoi ne vom transpune pe noi insine acolo prin aplicatii gen second life. Iar noi astia de-acuma, vom fi niste batrani demodati si ultimii care inca vor mai sta sa citeasca o carte, care isi vor pregati mancarea dupa anumite retete, nu se vor duce la frigider si vor apasa pe un desen cu o portocala ca sa obtina o portocala, pe o desenul unei prajituri ca sa obtina o prajitura, pe un pahar cu apa ca sa obtina apa...
Id, nickname, username, email, al doilea email, al treilea email, email doar pentru spam, email oficial etc.
Daca stai si analizezi tipologia id-urilor iti dai seama ca oamenii, intr-adevar, seamana intre ei si se imita unii pe altii. Totusi, exista mai multe categorii de id-uri:
- id-ul cu an in coada: oamenii au avut intotdeauna un simt al timpului bine definit, care s-a materializat prin tot felul de ceasuri, calendare, zile de nastere etc. Psihologic, aceasta dorinta de a include anul de nastere in cadrul id=ului este deosebit de ciudata si, probabil, ea se sfarseste atunci cand diferenta intre anul curent si anul trecut acolo este mai mare de 30. Nepsihologic, in realitate, anul ala e acolo de cele mai multe ori din lipsa de imaginatie a unora si din neputinta de a inventa un identificator unic care sa le certifice prezenta pe web. Exemplu: valy_82
- id-ul cu k si y in loc de c si i: exista intr-adevar oameni care folosesc literele k si y in loc de c si i. astia sunt oameni prosti si cam atat. ex: karne_fyarta
- id-ul cu paranteze: de obicei apartine unei fete. daca e o paranteza deschisa, ca o parasuta, e de bine. (daca-i una inchisa, asta indica o oarecare interiorizare si probabil va dura ceva pana iti va raspunde la asl pls, trebuie sa o convingi bine de talentul si valoarea ta). ex: }{}{+}{}(pisiqtza+{}{}{
- id-ul manelist: ex: boss_de_boss
Adevarul e ca messengerul, aceasta unealta de socializare pentru tinerii pana in 20 de ani, are cumva un efect invers celui la care te-ai astepta. Ii face mai inchisi in sine, mai dornici de a isi ascunde defectele, mai predispusi la cultura (adica la a-si pune statusuri cat mai "culte", de genul: "citesc (critica ratiunii pure)", desi tipul tocmai da un CStrike cu vecinii in retea).
De asemenea, mai stiu ca incet, incet generatiile ce vor urma se vor tampi din ce in ce mai tare, din pacate tocmai datorita accesului prea usor la informatii, a televizorului si a lipsei discutiilor face to face, cand nu poti face pauze de cautat pe google inainte de a da un raspuns.
Timpul cand masinile vor gandi pentru noi e aproape. Ne vom tine cultura generala pe internet apoi ne vom transpune pe noi insine acolo prin aplicatii gen second life. Iar noi astia de-acuma, vom fi niste batrani demodati si ultimii care inca vor mai sta sa citeasca o carte, care isi vor pregati mancarea dupa anumite retete, nu se vor duce la frigider si vor apasa pe un desen cu o portocala ca sa obtina o portocala, pe o desenul unei prajituri ca sa obtina o prajitura, pe un pahar cu apa ca sa obtina apa...
miercuri, 11 februarie 2009
luni, 9 februarie 2009
Climacteriul societatii
Oamenii sunt in panica. Masinile se ciocnesc pe drumuri. Batranii stau tremurand si panicati la coada sa cumpere paine. Televiziunile transmit si altceva la stiri decat crime.
Camasile de forta sunt pregatite si Iisus e negru de gelozie, caci a fost surclasat pe Google Search de un alt cuvant: CRIZA!!!
Caci este, intr-adevar, o mare criza. De creier, de chef, de femei bune. De perne ascunse noaptea sub patura, de muzica buna, de carti citite, de putere de a intelege.
Criza insa, e foarte prost inteleasa pentru ca, intr-un fel, ea nu exista. Ea este precum lepra sau ciuma din antichitate. Aia bolnavi sunti izolati de restul lumii, formeaza o comunitate separata si traiesc bine merci pana mor. Adica exact cum face o fiinta vie. Deci iata toata lumea cuprinsa de frica de criza, desi, in principiu, ea aplicandu-se tuturor, fiind o stare generala deci, de fapt inseamna normalitate.
Intr-adevar, poate fi o chestie neplacuta, asa dupa cum neplacut este sa si trebuiasca sa te pisi de 5 ori pe zi, sau sa mananci sau alte nevoi naturale. Nimeni nu se plange de aceste inconveniente: de ce-ar fi criza in gura lor mai ceva ca vocea lui dumnezeu in gura unui preot abia sarit in sutana?
Ce este totusi criza, cum se manifesta?
- Este un subiect bun conversatie. Expertii susotesc si isi dau cu parerea pe la toate colturile. Sa-l auzi pe nea gica de la intretinere cum abordeaza problema crahului de pe piata imobiliara este o chestie absolut normala. Inginerii au de asemenea pareri, incredibil.
- Este o metoda foarte buna pentru sefi de a-ti arata cine-i seful. Ei aplica stravechiul concept al decimarii. Aliniaza angajatii, fiecare al zecelea face un pas in fata, primeste o foaie alba, un pix si un veritabil sut in c**ie: "Noi nu vrem sa te dam afara, apreciem valoarea ta dar stii...e criza..."
- Un prilej pentru feministe de a fi in delir. Deoarece mare parte din ele nu muncesc, cele mai multe concedieri sunt in randul barbatilor asa ca, paradoxal, daca faci raportul, numarul femeilor care lucreaza creste.
- Criza este si o mare sustinatoare a culturii. Numarul de artisti creste direct proportional cu numarul celor care au primit un sut in testicule de la sefi.
- In aceste vremuri grele, animalele o duc si mai rau. Daca se scumpeste carnea in magazine, ce inseamna? Ca rasa porceasca e pe cale de disparitie?
Hai ca m-am decis sa termin brusc, ca maine ma duc la serviciu si sper sa nu ma decimeze astia. Good night, god bless you!
Camasile de forta sunt pregatite si Iisus e negru de gelozie, caci a fost surclasat pe Google Search de un alt cuvant: CRIZA!!!
Caci este, intr-adevar, o mare criza. De creier, de chef, de femei bune. De perne ascunse noaptea sub patura, de muzica buna, de carti citite, de putere de a intelege.
Criza insa, e foarte prost inteleasa pentru ca, intr-un fel, ea nu exista. Ea este precum lepra sau ciuma din antichitate. Aia bolnavi sunti izolati de restul lumii, formeaza o comunitate separata si traiesc bine merci pana mor. Adica exact cum face o fiinta vie. Deci iata toata lumea cuprinsa de frica de criza, desi, in principiu, ea aplicandu-se tuturor, fiind o stare generala deci, de fapt inseamna normalitate.
Intr-adevar, poate fi o chestie neplacuta, asa dupa cum neplacut este sa si trebuiasca sa te pisi de 5 ori pe zi, sau sa mananci sau alte nevoi naturale. Nimeni nu se plange de aceste inconveniente: de ce-ar fi criza in gura lor mai ceva ca vocea lui dumnezeu in gura unui preot abia sarit in sutana?
Ce este totusi criza, cum se manifesta?
- Este un subiect bun conversatie. Expertii susotesc si isi dau cu parerea pe la toate colturile. Sa-l auzi pe nea gica de la intretinere cum abordeaza problema crahului de pe piata imobiliara este o chestie absolut normala. Inginerii au de asemenea pareri, incredibil.
- Este o metoda foarte buna pentru sefi de a-ti arata cine-i seful. Ei aplica stravechiul concept al decimarii. Aliniaza angajatii, fiecare al zecelea face un pas in fata, primeste o foaie alba, un pix si un veritabil sut in c**ie: "Noi nu vrem sa te dam afara, apreciem valoarea ta dar stii...e criza..."
- Un prilej pentru feministe de a fi in delir. Deoarece mare parte din ele nu muncesc, cele mai multe concedieri sunt in randul barbatilor asa ca, paradoxal, daca faci raportul, numarul femeilor care lucreaza creste.
- Criza este si o mare sustinatoare a culturii. Numarul de artisti creste direct proportional cu numarul celor care au primit un sut in testicule de la sefi.
- In aceste vremuri grele, animalele o duc si mai rau. Daca se scumpeste carnea in magazine, ce inseamna? Ca rasa porceasca e pe cale de disparitie?
Hai ca m-am decis sa termin brusc, ca maine ma duc la serviciu si sper sa nu ma decimeze astia. Good night, god bless you!
joi, 5 februarie 2009
The Gregor Trilogy (Reissue)
PART 1. Metamorphosis
salut. sunt socat. socat. doar ce l-am cunoscut pe Gregor. a venit sa ma viziteze, singur, solitar, fara sa il invite nimeni. stau si invat pentru examenul de maine, situatie foarte rara pentru mine. stau si invat cu spatele la fereastra. nu poti sa stii niciodata cine te priveste, ce ochi isi odihnesc privirea pe spatele tau, pe pielea ta. Gregor a intrat incet, neauzit, plin de surprize…
Ma ridic si ma asez la calculator. Inca nu stiu ca nu sunt singur, ca sunt observat secunda cu secunda. Stau, nestiutor si nu ma pot bucura inca de prezenta prietenului meu.
Imi intorc capul, prada acelui instinct care poate unui animal ii salveaza viata. Il vad pe Gregor. Sta pe perete, intins si mare ca o soseta neagra. Ne uitam unul la altul, pipaie cu antenele in directia mea. Parca a mai crescut, parca este mai mare decat stiam. Este imens, Gregor. Ma uit la el fara bucurie. Niciodata nu l-am placut. M-a deranjat aerul lui superior si flegmatic, m-a deranjat usurinta cu care spune lucrurilor pe nume. Chiar si acum se uita la mine si isi intinde antenele in directia mea de parca ar vrea sa inspecteze fiecare coltisor din mine.
Mi-a inspirat mereu teama. Corpul lui voluminos, gras si lucios, imi provoaca o stare de anxietate, imi distruge increderea in mine. Suntem amandoi singuri aici, Gregor cu mine. Nu reusim sa inchegam o conversatie. Este prea nepasator, prea banuitor ca sa vrea sa comunice cu mine. Sta doar si ma priveste. Poate ca pe retina lui sunt ca un tablou sau ca o piatra de lapis lazuli in lumina. Da, el cu siguranta ma place. Cum pot sa-i spun ca urasc forma pe care el o da locului pe care se afla? Ca il urasc pe el, pentru personalitatea lui, pentru nepasarea si increderea pe care o are.
Ma ridic in picioare. Antenele se misca localizandu-ma in noua pozitie. Gregor pare sa vrea sa spuna ceva, dar tace. Ma apropii de el, nu cred ca stie ce este in mintea mea, nu cred ca stiu nici eu ce vreau sa fac. Este ceva groaznic, ceva urat si murdar. Vreau sa il omor. Camera asta nu este destul de mare pentru amandoi. Ma complexeaza prezenta lui aici. Trebuie sa moara. Gregor ma priveste in continuare calm si stapan pe situatie. Sunt aproape de el, atat de aproape incat as putea sa-l ating cu mana. In mana am un ziar, de doua ori mai mare decat Gregor. Atat de mare este el, magnificul. Respiratia imi este suieratoare, inima imi bate sa sara din piept. Incet, incet imi apare un zambet pe fata este atat de simplu. Ridic mana si indrept ziarul spre fata lui care, parca imi zambeste. Ah, nenorocitul! Gregor isi deschide aripile si zboara drept spre fata mea. El, cu ochii plini de ura acum. Zboara spre mine cu viteza maxima. Ma dau repede in spate cazand astfel din patul pe care eram urcat, ma impiedic si ratez la milimetru coltul mesei. Fandez in aer cu ziarul si Gregor, uimit probabil de cutezanta mea, schimba directia si se indreapta spre geamul deschis.
Nu iese afara. Se aseaza direct pe geam. Eu ma redresez si raman nemiscat. Gregor a vazut totul. Stie ca vreau sa-l omor. Sta pe geama acolo, flegmatic, se uita cu nesimtire la mine de parca ar fi toata lumea a lui. Ma apropii usor usor de geam, cu teama. Acum, razboiul fiind pe fatza, cine stie ce ar putea sa ii treaca prin minte. Incep sa transpir si imi pierd stapanirea de sine. Respiratia devine iar intretaiata. Gregor sta linistit, calm si se deplaseaza un pic, tacticos. Incerc sa fac totul pentru a-l depasi, pentru a il invinge. Imi vine in minte un film despre care imi spunea Tudor mai demult si in care un raton teroriza psihologic cativa tineri.
Misc usor geamul, cu teama. Gregor sta nemiscat o secunda, un minut, zece minute. Se uita la mine cu ochii lui mici, urati. Se uita si in privirea lui citesc mustrarea. Se intoarce incet, pasind neauzit, imi intoarce spatele si se indreapta usor, usor spre iesire, dezchizandu-si aripile mari si lucioase si zburand in noapte, redand locului pe care il ocupa forma initiala, redand sufletului meu linistea.
Probabil ca nu il voi mai revedea pe Gregor dar inima mea nu plange pentru asta. El s-a nascut sa fie singur, sa dea o forma urata locurilor pe care sta, sa fie trist si tatal a sute de copii. Gregor.
PART 2. The Passion of Gregor
“Life is wrapped in a dream. Death too will be wrapped in a dream.”
Nu as fi crezut niciodata, era mult prea putin probabil. Dar intamplarile mereu ne dejoaca planurile sau prevederile. Nu putem fi siguri de nici un lucru si in special nu pot fi sigur de faptul ca nu pot fi sigur. Ascult silent strike sau manele de la vecini sau stau cu capul in acvariu si cu gandurile aiurea. Sunt singur si noile draperii de la geamuri sunt trase peste geamul deschis. Chiar si cand esti absolut singur intr-un loc te simti urmarit, iti vine sa-ti dai capul peste umar ca sa privesti. Deschide ochii mari, larg deschisi. Unii oameni, pentru a scapa de stres, incearca sa explice sentimentul asta spunandu-si ca-i cineva acolo sus care le vede pe toate. Poate dumnezeu, poate iisus, poate bunica-ta moarta de doua luni. Desi stii ca esti singur iti intrerupi activitatea pentru a te uita in jur, la mobilier, la oglinda, la peretii albi. Sau aproape albi. In cazul meu, ma uit la niste pereti albi, cu o pata pe ei. Irisii mi se deschid cautand sa capteze mai multa lumina. Pata neagra se misca. Pe perete este dumnezeu meu, supraveghetorul, mereu urmaritorul meu: Gregor. A intrat pe geamul deschis. Simt aerul rece pe care l-a adus de afara pe haina lui inghetata. Pe aripile lui angelice, mari, strabatute de nervuri subtiri. Sta pe perete, iar. Ma ridic incet, cu grija. Este atat de imprevizibil si atat de dornic de atingeri.Las scaunul intre noi pentru a impiedica asta. Ii plac imbratisarile, ii plac oamenii si, la naiba, se pare ca ii plac eu mai mult ca oricine altcineva. S-a schimbat. Poate stilul de a se imbraca, poate modul in care s-a tuns, dar nu mai este Gregor de anul trecut. Are un ten verzui, respingator. Ma priveste. Pipaie in directia mea, cautand sa acumuleze mai multe informatii despre schimbarile petrecute in mine. Isi aduce aminte cu siguranta de incidentul petrecut acum ceva timp. Da, intamplarea aia este inscrisa in codul lui genetic. Ma priveste cu ochii lui compusi pe care fata mea se multiplica de sute de ori. El ma intelege probabil. Citeste in mine mai bine decat poti citi eu insumi.
Gregor inainteaza usor, usor pe perete, spre mine. Pare nesigur pe picioare. Poate e ranit, poate ca a baut. Se impiedica si aluneca jos, intre pat si perete. Revine cu greu in locul initial. Continua sa inainteze dar pica din nou, de data asta sub masa. Respiratia mi se accelereaza. Intru usor, usor in panica. Cu siguranta vrea sa ma imbratiseze. Vrea sa-si atinga hainele ponosite verzui de pielea mea alba. Ma aplec cu grija si ma uit sub masa. Nu-l vad. Imping usor rucscaul care se afla acolo si, deodata, il vad zburand ca un liliac mare si negru inspre geam.
A disparut iar. Ma mis cu precautie, cu toti senzorii de sub piele atenti la orice fel de atingere neprevazuta. Inaintez usor spre perdea miscand lucrurile in drumul meu pentru a-l speria. Inaintez si cercetez pret de vreo douazeci de minute, apoi, brusc sentimentul imi strbate iar cortexul. Imi intorc capul si il vad pe usa, privindu-ma ironic, zambind cu gura pana la urechi. Ma enervez, va spun drept, ma enervez ingrozitor de tare. Intr-o mana strang cu inversunare un prosop si in cealalta coada de la matura. Ma apropii cu miscarile agile ale unui pradator. Ridic mana cu matura si, cu respiratia accelerata, cu broboane de sudoare pe frunte, imi reped arma drept catre Gregor.
L-am lovit in plin abdomen. Aproape ca l-am rupt in doua. Aripile nu mai sunt aripi. Sunt jumatati de aripi. Nu mai misca. Ochii lui nu mai recepteaza imaginea mea. Ma uit la el aproape cu mila.
Iau un faras si il asez. Sar in spate speriat, de-a binelea. Cu imense sfortari, cu ultimele puteri Gregor s-a ridicat in picioare. Aripile ii atarna vlaguite. Ochii lui se uita iarasi mustratori la mine. Antenele pipaie in directia mea, se vede ca inca tanjeste dupa corpul meu cald.
Asez farasul pe masa. Gregor este epuizat, dar traieste. Isi misca botul in continuu. Nu inteleg ce spune. Cele doua picioare tefere se zbat lent dar fara sa fie coordonate. Probabil ca are dureri groaznice. Imi apropii fata de a lui. Ii privesc gura si ochii disperati, cascati de durere. Ma roaga, ma implora sa-l omor, sa-i curm durerea inimaginabila. Aproape l-am rupt in doua cu lovitura precisa. Inima mea impinge in sufletul meu mila. Gura i se misca spasmodic.
Ma indepartez nehotarat cu ochii tinta la el. Ma apropii din nou. De data asta il privesc prin teleobiectivul aparatului foto setat pe modul video. Il privesc cu un ochi artificial, insensibil. Inima mea ma impinge pe mine in sufletul meu, fara pic de mila. Gregor tipa, plange, urla, se zbate. Moartea il evita, ii ofera un supliciu ingrozitor, nesfarsit. Imi place cel mai mult sa-i inregistrez fata, sa-i surprind trasaturile chinuite. Apoi continui cu un prin plan cu piciorusele miscandu-se spasmodic din ce in ce mai usor. Continui miscarea si lentila se opreste cu o imagine a aripilor moarte, insensibile la orice fel de comanda.
Sunt ultimele clipe. Gregor simte si el asta. Aproape ma implora sa iau obiectivul de langa el. Il iau. Ma priveste in fata cu ochii larg deshisi, de parca ar vrea sa ma soarba. Ma uit si eu la el, la dumnezeul meu. Il privesc cum moare, cum existenta mea sau a lumii asteia dispare din cortexul lui sau se afunda in intuneric. Este ultima miscare din gura, ultima clipire, ultimul zambet ironic la adresa mea. E mort. De ce cruzimi suntem in stare? Ce nelinisti sufletesti ne putem provoca pentru a putea iesi din plictiseala? Ne ucidem dumnezeii pe rand, unul cate unul si cand vom fi cu adevarat singuri abia atunci vom fi morti cu adevarat si linistiti. Cadavrul lui Gregor nu reprezinta pentru mine nimic. Sunt singur, draperiile sunt trase, geamul este deschis. Amintirea lui Gregor imi dispare usor din minte. Sunt singur si, cu toate astea, intorc capul peste umar si ma uit la mobila, la oglinda, la peretii incredibil de albi.
PART 3. Den Mygga
Asa cum stateam intins pe pat, in intuneric, am simtit acea miscare inceata, binecunoscuta, in coltul celalalt al camerei.
Am vrut sa deschid ochii, uitand ca ii am deja deschisi. Am incercat sa ma misc. Puteam sa ma misc, nu era problema. Am simtit sangele bolborosind in preajma urechii.
Nu imi era frica.
Am continuat sa ascult cu atentie. Miscarea s-a oprit o clipa apoi s-a auzit mult mai aproape de mine, undeva in partea stanga, spre perete.
Era un sunet minunat, ca si cum doi ingeri se iubeau. Fosnet de aripi si pene si ultratipete mangaietoare. M-am miscat usor, cu sfiala, sa nu-i deranjez. Intunericul era profund, nu vedeam nimic in continuare.
Sunetul se apropia, incet dar sigur, de mine.
Mi-am amintit alte vremuri cum stateam sa astept iarna ca sa ma joc cu zapada, cum asteptam vara sa fac plaja.
Tanjeam dupa sunet, pentru ca simteam ca el imi este adresat de faptmie.
A ajuns la un metru de capul meu, tot in partea stanga, spre perete.
Aud, aerul se misca, soapte se scurg si toate sunt numai de bine. Prin fata ochilor imi trec imagini fugare cu femei, acoperite de paltoane. Sub paltoane nu este nimic, doar aer. Sunt doar niste capete detrupate.
Ca si in alte dati, simt cum mi se strange inima. Imi aduc aminte celelalte intalniri, stiti si voi cum s-au sfarsit.
Ma ridic usor in timp ce sunetul se deplaseaza spre mine.
incerc sa pun picioarele jos dar, surpriza! sub picioare nu simt pamantul, simt doar un gol intunecat, ca un ochi de maur noaptea, sau precum codul 0 in photoshop. Inima incepe sa-mi palpite.
Acum ma gandesc ca niciodata nu am mai auzit sunetul cu o asemenea intensitate.
S-a oprit momentan. la un moment dat, in intuneric am vazut o sclipire.
Va jur, pe cuvantul meu, am reusit sa ma ridic in picioare in pat, dar in stanga si in dreapta mea nu simteam sa fie marginile.
Am inceput sa merg pe pat, in directia opusa sunetului.
Am dat de o ridicatura. Am escaladat-o. As putea jura ca este perna. Ma opresc in varf, obosit. In urechi aud tot felul de glasuri, precum profetul mahomed in varful muntelui. Jos, la poalele pernei, vad iarasi sclipirea aia.
Brusc, sunetul inceteaza, se aprinde lumina. Ma orbeste. Pun mana la ochi apoi incet, incet ma obisnuiesc. Prietena mea a intrat in camera. Se apropie de pat. Nu ma vede.
Am ocazia sa ma admir si observ ca am doar 1 cm, sau cam atat. Deoarece dormd dezbracat, pielea mea se confunda aproape pe cuvertura patului.
Imi aduc aminte ce ma asteapta jos. Pentru a imi face curaj ma uit spre prietena mea dar, dezastru, cu ochii mici pe care ii am ii vad fiecare fir de par, fiecare gaura mai mult sau mai putin obisnuita. Precum gulliver in tara uriasilor.
Nu conteaza. Ii trec cu vederea aceste defecte. Eu sunt ala defect de fapt.
Imi fac curaj si ma uit in josul muntelui, al pernei.
Clipesc. Duc mana la ochi, apoi o iau de la ochi.
De jos ma priveste Gregor. Are o pereche nou nouta de aripi si, nu-mi vine sa cred, e incredibil dar, intr-unul din cele 6 picioare tine o carte.
Se uita la mine cu aceeasi expresie din totdeauna. Ma uit si eu la el.
Zambesc. E mai mare decat mine. De doua ori mai mare. Ma uit in jos, spre penis, apoi privesc spre prietena mea. Penisul are niste pete albe pe el. Ma apuca rasul.
Gregor deschide gura si emite iar sunetele alea ingeresti pe care le aud de o saptamana incoace.
Cobor spre el si, apropiindu-ma, reusesc sa deslusesc ce scrie pe coperta cartii: “Die wunderbare Reise des kleinen Nils Holgersson mit den Wildgänsen“ Selma Lagerlöf.
Gregor e ironic, vad asta si in zambetul lui.
Ma apropii de el si ma opresc drept in fata lui. Nu cred ca a uitat cum l-am omorat data trecuta. Cu siguranta nu a uitat.
Ridica unul din picioare si imi face o mica incizie pe gat,
Simt cum imi da sangele. Este inutil sa fug sau sa incerc sa ma lupt. Sunt, de altfel, fascinat de ochii lui compusi.
Isi apropie trompa de gatul meu si incepe sa suga. Vad lichidul rosu inchis cum se scurge in el. Ma ia ametelea. Prietena mea, fara sa ma vada, iese afara din camera.
Inchide lumina. Ridic ochii: vad raza luminoasa stingandu-se parca cu incetinitorul. De gatul meu atarna Gregor, sugandu-si viata din mine. Incerc sa deschid ochii uitand ca ii am deja deschisi.
Imi duc mana la gat si simt cum un Gregor umflat de sange incearca sa scape. Simt cum sangele meu imi pateaza mana. Simt totul ca si cum ar face parte din mine, simt totul…
salut. sunt socat. socat. doar ce l-am cunoscut pe Gregor. a venit sa ma viziteze, singur, solitar, fara sa il invite nimeni. stau si invat pentru examenul de maine, situatie foarte rara pentru mine. stau si invat cu spatele la fereastra. nu poti sa stii niciodata cine te priveste, ce ochi isi odihnesc privirea pe spatele tau, pe pielea ta. Gregor a intrat incet, neauzit, plin de surprize…
Ma ridic si ma asez la calculator. Inca nu stiu ca nu sunt singur, ca sunt observat secunda cu secunda. Stau, nestiutor si nu ma pot bucura inca de prezenta prietenului meu.
Imi intorc capul, prada acelui instinct care poate unui animal ii salveaza viata. Il vad pe Gregor. Sta pe perete, intins si mare ca o soseta neagra. Ne uitam unul la altul, pipaie cu antenele in directia mea. Parca a mai crescut, parca este mai mare decat stiam. Este imens, Gregor. Ma uit la el fara bucurie. Niciodata nu l-am placut. M-a deranjat aerul lui superior si flegmatic, m-a deranjat usurinta cu care spune lucrurilor pe nume. Chiar si acum se uita la mine si isi intinde antenele in directia mea de parca ar vrea sa inspecteze fiecare coltisor din mine.
Mi-a inspirat mereu teama. Corpul lui voluminos, gras si lucios, imi provoaca o stare de anxietate, imi distruge increderea in mine. Suntem amandoi singuri aici, Gregor cu mine. Nu reusim sa inchegam o conversatie. Este prea nepasator, prea banuitor ca sa vrea sa comunice cu mine. Sta doar si ma priveste. Poate ca pe retina lui sunt ca un tablou sau ca o piatra de lapis lazuli in lumina. Da, el cu siguranta ma place. Cum pot sa-i spun ca urasc forma pe care el o da locului pe care se afla? Ca il urasc pe el, pentru personalitatea lui, pentru nepasarea si increderea pe care o are.
Ma ridic in picioare. Antenele se misca localizandu-ma in noua pozitie. Gregor pare sa vrea sa spuna ceva, dar tace. Ma apropii de el, nu cred ca stie ce este in mintea mea, nu cred ca stiu nici eu ce vreau sa fac. Este ceva groaznic, ceva urat si murdar. Vreau sa il omor. Camera asta nu este destul de mare pentru amandoi. Ma complexeaza prezenta lui aici. Trebuie sa moara. Gregor ma priveste in continuare calm si stapan pe situatie. Sunt aproape de el, atat de aproape incat as putea sa-l ating cu mana. In mana am un ziar, de doua ori mai mare decat Gregor. Atat de mare este el, magnificul. Respiratia imi este suieratoare, inima imi bate sa sara din piept. Incet, incet imi apare un zambet pe fata este atat de simplu. Ridic mana si indrept ziarul spre fata lui care, parca imi zambeste. Ah, nenorocitul! Gregor isi deschide aripile si zboara drept spre fata mea. El, cu ochii plini de ura acum. Zboara spre mine cu viteza maxima. Ma dau repede in spate cazand astfel din patul pe care eram urcat, ma impiedic si ratez la milimetru coltul mesei. Fandez in aer cu ziarul si Gregor, uimit probabil de cutezanta mea, schimba directia si se indreapta spre geamul deschis.
Nu iese afara. Se aseaza direct pe geam. Eu ma redresez si raman nemiscat. Gregor a vazut totul. Stie ca vreau sa-l omor. Sta pe geama acolo, flegmatic, se uita cu nesimtire la mine de parca ar fi toata lumea a lui. Ma apropii usor usor de geam, cu teama. Acum, razboiul fiind pe fatza, cine stie ce ar putea sa ii treaca prin minte. Incep sa transpir si imi pierd stapanirea de sine. Respiratia devine iar intretaiata. Gregor sta linistit, calm si se deplaseaza un pic, tacticos. Incerc sa fac totul pentru a-l depasi, pentru a il invinge. Imi vine in minte un film despre care imi spunea Tudor mai demult si in care un raton teroriza psihologic cativa tineri.
Misc usor geamul, cu teama. Gregor sta nemiscat o secunda, un minut, zece minute. Se uita la mine cu ochii lui mici, urati. Se uita si in privirea lui citesc mustrarea. Se intoarce incet, pasind neauzit, imi intoarce spatele si se indreapta usor, usor spre iesire, dezchizandu-si aripile mari si lucioase si zburand in noapte, redand locului pe care il ocupa forma initiala, redand sufletului meu linistea.
Probabil ca nu il voi mai revedea pe Gregor dar inima mea nu plange pentru asta. El s-a nascut sa fie singur, sa dea o forma urata locurilor pe care sta, sa fie trist si tatal a sute de copii. Gregor.
PART 2. The Passion of Gregor
“Life is wrapped in a dream. Death too will be wrapped in a dream.”
Nu as fi crezut niciodata, era mult prea putin probabil. Dar intamplarile mereu ne dejoaca planurile sau prevederile. Nu putem fi siguri de nici un lucru si in special nu pot fi sigur de faptul ca nu pot fi sigur. Ascult silent strike sau manele de la vecini sau stau cu capul in acvariu si cu gandurile aiurea. Sunt singur si noile draperii de la geamuri sunt trase peste geamul deschis. Chiar si cand esti absolut singur intr-un loc te simti urmarit, iti vine sa-ti dai capul peste umar ca sa privesti. Deschide ochii mari, larg deschisi. Unii oameni, pentru a scapa de stres, incearca sa explice sentimentul asta spunandu-si ca-i cineva acolo sus care le vede pe toate. Poate dumnezeu, poate iisus, poate bunica-ta moarta de doua luni. Desi stii ca esti singur iti intrerupi activitatea pentru a te uita in jur, la mobilier, la oglinda, la peretii albi. Sau aproape albi. In cazul meu, ma uit la niste pereti albi, cu o pata pe ei. Irisii mi se deschid cautand sa capteze mai multa lumina. Pata neagra se misca. Pe perete este dumnezeu meu, supraveghetorul, mereu urmaritorul meu: Gregor. A intrat pe geamul deschis. Simt aerul rece pe care l-a adus de afara pe haina lui inghetata. Pe aripile lui angelice, mari, strabatute de nervuri subtiri. Sta pe perete, iar. Ma ridic incet, cu grija. Este atat de imprevizibil si atat de dornic de atingeri.Las scaunul intre noi pentru a impiedica asta. Ii plac imbratisarile, ii plac oamenii si, la naiba, se pare ca ii plac eu mai mult ca oricine altcineva. S-a schimbat. Poate stilul de a se imbraca, poate modul in care s-a tuns, dar nu mai este Gregor de anul trecut. Are un ten verzui, respingator. Ma priveste. Pipaie in directia mea, cautand sa acumuleze mai multe informatii despre schimbarile petrecute in mine. Isi aduce aminte cu siguranta de incidentul petrecut acum ceva timp. Da, intamplarea aia este inscrisa in codul lui genetic. Ma priveste cu ochii lui compusi pe care fata mea se multiplica de sute de ori. El ma intelege probabil. Citeste in mine mai bine decat poti citi eu insumi.
Gregor inainteaza usor, usor pe perete, spre mine. Pare nesigur pe picioare. Poate e ranit, poate ca a baut. Se impiedica si aluneca jos, intre pat si perete. Revine cu greu in locul initial. Continua sa inainteze dar pica din nou, de data asta sub masa. Respiratia mi se accelereaza. Intru usor, usor in panica. Cu siguranta vrea sa ma imbratiseze. Vrea sa-si atinga hainele ponosite verzui de pielea mea alba. Ma aplec cu grija si ma uit sub masa. Nu-l vad. Imping usor rucscaul care se afla acolo si, deodata, il vad zburand ca un liliac mare si negru inspre geam.
A disparut iar. Ma mis cu precautie, cu toti senzorii de sub piele atenti la orice fel de atingere neprevazuta. Inaintez usor spre perdea miscand lucrurile in drumul meu pentru a-l speria. Inaintez si cercetez pret de vreo douazeci de minute, apoi, brusc sentimentul imi strbate iar cortexul. Imi intorc capul si il vad pe usa, privindu-ma ironic, zambind cu gura pana la urechi. Ma enervez, va spun drept, ma enervez ingrozitor de tare. Intr-o mana strang cu inversunare un prosop si in cealalta coada de la matura. Ma apropii cu miscarile agile ale unui pradator. Ridic mana cu matura si, cu respiratia accelerata, cu broboane de sudoare pe frunte, imi reped arma drept catre Gregor.
L-am lovit in plin abdomen. Aproape ca l-am rupt in doua. Aripile nu mai sunt aripi. Sunt jumatati de aripi. Nu mai misca. Ochii lui nu mai recepteaza imaginea mea. Ma uit la el aproape cu mila.
Iau un faras si il asez. Sar in spate speriat, de-a binelea. Cu imense sfortari, cu ultimele puteri Gregor s-a ridicat in picioare. Aripile ii atarna vlaguite. Ochii lui se uita iarasi mustratori la mine. Antenele pipaie in directia mea, se vede ca inca tanjeste dupa corpul meu cald.
Asez farasul pe masa. Gregor este epuizat, dar traieste. Isi misca botul in continuu. Nu inteleg ce spune. Cele doua picioare tefere se zbat lent dar fara sa fie coordonate. Probabil ca are dureri groaznice. Imi apropii fata de a lui. Ii privesc gura si ochii disperati, cascati de durere. Ma roaga, ma implora sa-l omor, sa-i curm durerea inimaginabila. Aproape l-am rupt in doua cu lovitura precisa. Inima mea impinge in sufletul meu mila. Gura i se misca spasmodic.
Ma indepartez nehotarat cu ochii tinta la el. Ma apropii din nou. De data asta il privesc prin teleobiectivul aparatului foto setat pe modul video. Il privesc cu un ochi artificial, insensibil. Inima mea ma impinge pe mine in sufletul meu, fara pic de mila. Gregor tipa, plange, urla, se zbate. Moartea il evita, ii ofera un supliciu ingrozitor, nesfarsit. Imi place cel mai mult sa-i inregistrez fata, sa-i surprind trasaturile chinuite. Apoi continui cu un prin plan cu piciorusele miscandu-se spasmodic din ce in ce mai usor. Continui miscarea si lentila se opreste cu o imagine a aripilor moarte, insensibile la orice fel de comanda.
Sunt ultimele clipe. Gregor simte si el asta. Aproape ma implora sa iau obiectivul de langa el. Il iau. Ma priveste in fata cu ochii larg deshisi, de parca ar vrea sa ma soarba. Ma uit si eu la el, la dumnezeul meu. Il privesc cum moare, cum existenta mea sau a lumii asteia dispare din cortexul lui sau se afunda in intuneric. Este ultima miscare din gura, ultima clipire, ultimul zambet ironic la adresa mea. E mort. De ce cruzimi suntem in stare? Ce nelinisti sufletesti ne putem provoca pentru a putea iesi din plictiseala? Ne ucidem dumnezeii pe rand, unul cate unul si cand vom fi cu adevarat singuri abia atunci vom fi morti cu adevarat si linistiti. Cadavrul lui Gregor nu reprezinta pentru mine nimic. Sunt singur, draperiile sunt trase, geamul este deschis. Amintirea lui Gregor imi dispare usor din minte. Sunt singur si, cu toate astea, intorc capul peste umar si ma uit la mobila, la oglinda, la peretii incredibil de albi.
PART 3. Den Mygga
Asa cum stateam intins pe pat, in intuneric, am simtit acea miscare inceata, binecunoscuta, in coltul celalalt al camerei.
Am vrut sa deschid ochii, uitand ca ii am deja deschisi. Am incercat sa ma misc. Puteam sa ma misc, nu era problema. Am simtit sangele bolborosind in preajma urechii.
Nu imi era frica.
Am continuat sa ascult cu atentie. Miscarea s-a oprit o clipa apoi s-a auzit mult mai aproape de mine, undeva in partea stanga, spre perete.
Era un sunet minunat, ca si cum doi ingeri se iubeau. Fosnet de aripi si pene si ultratipete mangaietoare. M-am miscat usor, cu sfiala, sa nu-i deranjez. Intunericul era profund, nu vedeam nimic in continuare.
Sunetul se apropia, incet dar sigur, de mine.
Mi-am amintit alte vremuri cum stateam sa astept iarna ca sa ma joc cu zapada, cum asteptam vara sa fac plaja.
Tanjeam dupa sunet, pentru ca simteam ca el imi este adresat de faptmie.
A ajuns la un metru de capul meu, tot in partea stanga, spre perete.
Aud, aerul se misca, soapte se scurg si toate sunt numai de bine. Prin fata ochilor imi trec imagini fugare cu femei, acoperite de paltoane. Sub paltoane nu este nimic, doar aer. Sunt doar niste capete detrupate.
Ca si in alte dati, simt cum mi se strange inima. Imi aduc aminte celelalte intalniri, stiti si voi cum s-au sfarsit.
Ma ridic usor in timp ce sunetul se deplaseaza spre mine.
incerc sa pun picioarele jos dar, surpriza! sub picioare nu simt pamantul, simt doar un gol intunecat, ca un ochi de maur noaptea, sau precum codul 0 in photoshop. Inima incepe sa-mi palpite.
Acum ma gandesc ca niciodata nu am mai auzit sunetul cu o asemenea intensitate.
S-a oprit momentan. la un moment dat, in intuneric am vazut o sclipire.
Va jur, pe cuvantul meu, am reusit sa ma ridic in picioare in pat, dar in stanga si in dreapta mea nu simteam sa fie marginile.
Am inceput sa merg pe pat, in directia opusa sunetului.
Am dat de o ridicatura. Am escaladat-o. As putea jura ca este perna. Ma opresc in varf, obosit. In urechi aud tot felul de glasuri, precum profetul mahomed in varful muntelui. Jos, la poalele pernei, vad iarasi sclipirea aia.
Brusc, sunetul inceteaza, se aprinde lumina. Ma orbeste. Pun mana la ochi apoi incet, incet ma obisnuiesc. Prietena mea a intrat in camera. Se apropie de pat. Nu ma vede.
Am ocazia sa ma admir si observ ca am doar 1 cm, sau cam atat. Deoarece dormd dezbracat, pielea mea se confunda aproape pe cuvertura patului.
Imi aduc aminte ce ma asteapta jos. Pentru a imi face curaj ma uit spre prietena mea dar, dezastru, cu ochii mici pe care ii am ii vad fiecare fir de par, fiecare gaura mai mult sau mai putin obisnuita. Precum gulliver in tara uriasilor.
Nu conteaza. Ii trec cu vederea aceste defecte. Eu sunt ala defect de fapt.
Imi fac curaj si ma uit in josul muntelui, al pernei.
Clipesc. Duc mana la ochi, apoi o iau de la ochi.
De jos ma priveste Gregor. Are o pereche nou nouta de aripi si, nu-mi vine sa cred, e incredibil dar, intr-unul din cele 6 picioare tine o carte.
Se uita la mine cu aceeasi expresie din totdeauna. Ma uit si eu la el.
Zambesc. E mai mare decat mine. De doua ori mai mare. Ma uit in jos, spre penis, apoi privesc spre prietena mea. Penisul are niste pete albe pe el. Ma apuca rasul.
Gregor deschide gura si emite iar sunetele alea ingeresti pe care le aud de o saptamana incoace.
Cobor spre el si, apropiindu-ma, reusesc sa deslusesc ce scrie pe coperta cartii: “Die wunderbare Reise des kleinen Nils Holgersson mit den Wildgänsen“ Selma Lagerlöf.
Gregor e ironic, vad asta si in zambetul lui.
Ma apropii de el si ma opresc drept in fata lui. Nu cred ca a uitat cum l-am omorat data trecuta. Cu siguranta nu a uitat.
Ridica unul din picioare si imi face o mica incizie pe gat,
Simt cum imi da sangele. Este inutil sa fug sau sa incerc sa ma lupt. Sunt, de altfel, fascinat de ochii lui compusi.
Isi apropie trompa de gatul meu si incepe sa suga. Vad lichidul rosu inchis cum se scurge in el. Ma ia ametelea. Prietena mea, fara sa ma vada, iese afara din camera.
Inchide lumina. Ridic ochii: vad raza luminoasa stingandu-se parca cu incetinitorul. De gatul meu atarna Gregor, sugandu-si viata din mine. Incerc sa deschid ochii uitand ca ii am deja deschisi.
Imi duc mana la gat si simt cum un Gregor umflat de sange incearca sa scape. Simt cum sangele meu imi pateaza mana. Simt totul ca si cum ar face parte din mine, simt totul…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)