Ipocritii

Acum, dupa ce am citit pe toate blogurile care ma intereseaza clasicul blog-entry de final de an, imi pun intrebarea:

Cine ar putea crede ceva de genul:
cand cele 365 de zile au trecut, cand miscarea de revolutie mai incheie un tur, cand vasele de sange ale milioanelor de chinezi transporta atata lichid incat ar putea astampara setea tuturor africanilor, cand soarele rasare doar pentru a imi pigmenta pleoapa ochiului drept suferind de vitiligo,
cine ar putea crede ca toate blog-entry-urile de final de an au vreo importanta?

Adevarul este ca fix in clipa asta cateva case sunt inundate, cativa oameni mor de foame, alti cativa sunt pe cale de a ejacula precoce si chiar si mai multi sunt in transa transcendentala si se cred personaje divine.
Asta e clipa deci, mult mai importanta in ansamblul ei decat tot ce am facut eu anul asta si decat orice review i-as putea face.
Gandeste-te: in clipa asta o femeie este tarata intr-un gang intunecat, lovita cu pumnul in fata si violata cu incrancenare de o bruta cu numele Earl. Si in mintea ei este un singur gand, un mare strigat de ajutor.
Tu stai in pat, in p#la goala insa si nu te gandesti la astfel de lucruri pentru ca ti-ai pierde buna dispozitie.

Te gandesti mai degraba la crocodilul imaginar care planeaza deasupra ta cu gura deschisa. Te gandesti la el ca la o problema departata, ca la un animal exotic din pielea caruia, desigur, n-ar trebui sa se faca curele si genti. Si tipi in gura mare acest lucru, cu mandrie de ecologist si apoi esti mandru de tine ca esti mai bun decat ceilalti.
Nu esti mai bun si toti care isi scriu revoltati blog-entry-urile de sfarsit de an sunt niste ipocriti grozavi.
Pentru ca aproape toti stau cu laptopurile in poala si scriu despre un nou an de parca venirea lui ar avea vreo importanta. Mai scriu despre ce li s-a intamplat anul asta, adresandu-se acelorasi prieteni, dorind poate sa-i impresioneze prin manifestul artistic. Eu unul nu vad scopul.
Earl munceste dragii mei.
In coaiele lui se strange sperma ce va umple corpul tinerei exact cand tastati voi multumiti Sarbatori fericite si dati Publish Post.

Numai bine in 2010.

fucking antichrist

Antichristul dintr-o relatie va fi unul din voi.
Cel care va resimti primul plictiseala, rutina, repulsia.
Este inevitabil.

Intr-o zi voi doi o sa stati impreuna si o sa va intindeti in pat cu ochii deschisi, sufland greu, post coitum, si va veti gandi la relatia voastra, la trecut, la corpurile voastre.
Veti vrea atunci ca, impreuna cu transpiratia, sa se scurga si rauri de grasime din pat pe podea, veti vrea ca lumina sa stea stinsa si sa fiti inconjurati de bezna cea mai neagra.
Si chelia lucioasa va fi oglinda in care ea va intreba cu gura plina de riduri si gusa: sunt frumoasa?
Iar chelia ta va da singurul raspuns acceptabil, raspuns care va spori distanta dintre voi.
Apoi veti incepe sa va acuzati unul pe altul de egoism si lipsa de respect fata de propriul corp. Veti simti amandoi cum limba care traverseaza gatul intalneste doar pliuri si locuri moi, gretoase.
O sa stati intinsi in pat si, desi unul langa altul, veti fi separati de o furie surda continua.
Ochii larg deschisi vor arunca fulgere.
Gurile putind groaznic vor improsca in dreapta si stanga invective.
Asta se va intampla cand unul din voi se va fute cu antichristul.

P.P. (politicienii p#lii)

In seara in care mircea geoana visa sub plapuma la sceptru si coroana, in timp ce basescu remonta o mica diferenta, cand elohimii ne analizau cu p#lile in erectie si banii curgeau valuri spre Rael, un copil de clasa 1-a o intreba pe bunica sa:
"Bunico, de ce copiii de la scoala nu imi spun pofta buna cand mananc?"

Iar eu treceam complet intamplator pe langa ei, intreg universul conspirand spre aceasta intalnire din apropierea craciunului. Si visele mele negre sunt realitate: Bucurestiul e gri si naspa. La fiecare colt de strada sunt oameni dezbracati care sar sa spele geamurile masinilor conduse de corporatiste inflexibile si scarbos de pline de ele. Si oricat de nepasator incerc sa fiu nu pot reprima tristetea ce ma invaluie.
Indiferent daca sustii sau nu mafia cersetorilor, situatia ramane: in momentul asta un copil sta descult pe ciment, la 3 grade si sterge farurile unor oameni care cel mai probabil nu au nici o valoare.

Iar eu merg spre casa, cu mainile in buzunare si stiu ca si pentru mine craciunul inseamna doar sa-mi fac cadouri singur. Si stiu ca nimeni nu o sa-mi umple gura de sange cand ajung acasa ci ca voi face un dus, voi lua o carte sau voi deschide televizorul la o dezbatere politica si ma voi chinui sa imi dau impresia ca sunt civilizat.
Dar un om obisnuit poate avea puterea sa se schimbe si sa-si dea seama de ridicolul si discrepantele dintre atitudine si realitate.

Ati vazut insa persoanele din spatele lui basescu si al lui geoana in timpul ultimei dispute? In toata clica aia de hoti se vedeau doar fetze de sociopati cu nasul pe sus datorita banilor pe care i-au acumulat prin simpla hotie. Aia sunt michael jacksonii nesimtirii. Si trupurile lor pline de viata, grasime si infatuare imi put la fel ca hoitul lui michael.
Cine p#la mea a putut sa mearga la vot? Si, mai ales, de ce? Ce poti spera de la Romania?

Vomania

In loc sa privesti cerul destul de senin stai si vomiti pe pamantul gras pe care te afli. Vomiti de parca vomitatul ar fi a doua ta natura, de parca te reversi pe tine dinauntru in afara, bucati de rinichi, ficat si bile mici vascoase.
Iar pamantul primeste tacut, ca si cum voma ta ar fi aerul pe care il respira.
Organisme pluricelurale roiesc ametitor in jurul tau, de la gandaci mari si negri cu vechiul testament scris pe spate, de la tatele unei tarfe batrane, de la cearceaful umplut de sange de catre o virgina pana la litera S, cu ochi verzi, amagitoare precum shaitan. Si dumnezeu iti da tarcoale, cu sexul androgin asezat comod pe carul de foc, intr-o pozitie absolut deloc caraghioasa, cu un bici in mana si cu ochii rosii, ingusti si extaziati.
Tu vomiti, iar gura nu o mai simti gura, ci o poarta de iesire spre o lume noua. Esti ca o fantana arteziana, in curand vei fi acoperit, in curand vei inota, in curand iti vei inghiti propria voma.
Vei fi o pompa, impingandu-ti propria fiinta in noua lume.
Iese pototpul, prin gura ta. Un alt potop, de voma, care va acoperi lumea si mii de ani va linge lenes cu valuri gretoase treptele vechilor monumente.
Esti sursa vomei generale.
Bai gutza.

Insecta

Mereu mi s-a parut interesant modul in care asociem durerea cu zgomotul. De exemplu, majoritatea femeilor s-ar revolta vazand un caine schelalaind dupa ce a primit cateva picioare in burta, insa sunt absolut nepasatoare atunci cand vad un peste eviscerat de viu sau un rac fierband in apa clocotita.
Astfel incat, cum stau cu penisul in mana dreapta si cu capul plecat spre podea, in mintea mea se da o lupta aprinsa. Acum fix 5 minute am prins aceasta insecta intrand pe fereastra in casa.
Am luat-o cu un servetel pe care l-am impaturit si am aruncat-o in wc.
Si iata-ma acum, dupa 5 minute, chemat inapoi la toaleta de nevoi biologice. Iata-ma, cu penisul in mana dreapta, cu vezica plina, cu ochii larg deschisi privind insecta cum, dupa ce a reusit sa iasa din servetel, se chinuie sa escaladeze portelanul vasului.
Si in mintea mea urmatoarea intrebare are prim-planul: cat de insignifiant sa fie un organism incat sa merite sa inoate in urina inainte de moarte? Ce anume simte el in timp ce se zbate sa-si salveze viata.
Ce gandesti tu, gandacule, in asteptarea jetului cald de urina?

Imi vin in minte gandacii de balegar, care-si petrec viata in cacat. Dar acolo e altfel: ei gasesc viata in dejectii. Cu insecta mea, e altceva, cu totul altceva: pe ea o asteapta moartea.
Asta e sigur, va muri.
Intrebarea pe care mi-o pun (si daca nu-mi raspund mai repede veti banui ca am alte motive de a mentine contactul mana-penis atat de mult)este daca o voi omori pisandu-ma pe ea sau tragand apa.
Se afla acum cam la 5 cm de apa. Cred ca daca as avea urechile suficient de fine, as auzi gafaitul in urma unei astfel de munci sisifice.

Timpul e scurt. Rinichii lucreaza la umplerea vezicii.
Timpul e scurt pentru tine, insecta.
Cum vei muri?
Cum?

Plimbare printre extreme

Totul e sa ai prieteni, sa-ti placa muzica buna si sa ai un penis gata sa intre in stare erecta. Succesul vine de la sine.
Mergi pe strada prin Bucuresti si te uiti in jur, la oameni. Toti stiu sa citeasca…ma rog, majoritatea stiu sa citeasca. Dar cititul este un automatism, nu-ti solicita deloc intelectul. Este ca si cum ai respira.
Te uiti in jur, te scurgi si tu in directia multimii. Telefoane mobile urla mp3-uri cu mezeluri din multe buzunare. Fustite scurte acopera chestii tocite, uzate. Guri frumoase sau stirbe rostesc aceleasi cuvinte incepand cu pu.La gaturi atarna lanturi grele din aur sau, dupa caz, din tinichea.
Toti merg cracanati, cu burta inainte, gata sa dea peste tine, pentru ca sunt smekeri. Tu nu esti smecher, esti singur. Te gandesti. Sub piepturile dramatice si cururile curbate ale tinerelor stilate se ascunde ceva negru, mizerabil. Visezi la o noapte de dragoste cu ele, dar penisul ti se va umple de o chestie urata, lipicioasa si totusi invizibila. Atat au sa ofere. Pana si sufletele lor sunt in cautare de portofele.
Mergi mai departe, vezi niste cacati deprimati, simtindu-se ignorati langa ziduri pe care sta asternuta cu spray-uri colorate litera K. Au ochii machiati, sunt dati cu oja au parul dat peste ochi. Te indispun total asa ca intorci capul. Vezi alti dementi incaltati cu cizme si pantaloni de piele, desi sunt 35 de grade afara. Ridici capul. Cerul este senin si soarele iti arde ochii. Te gandesti. Daca toata lumea ar umbla dezbracata si si-ar epila tot parul, chiar si atunci tot ar mai exista diferente. Chiar si atunci s-ar gasi buzunare in care sa se ascunda prost gust si cretinism.
Tu, stii sigur, nu esti fericit. Nici ceilalti nu-s fericiti, grupuri urasc alte grupuri.Nimeni in jurul tau nu are nimic de oferit. Nici tu nu ai nimic de oferit.
Te gandesti. Cu atatia idioti in jurul meu cum dracu sa nu reusesc in viata?

Este o doamna, ce p#la ei!

Doua lucruri sunt mai rele pentru un om decat sa fie poponar sau manelist: sa fie, concomitent, un idiot notoriu si coleg cu mine la serviciu.

Stiti, desigur, ce enervanti sunt parazitii aia mici pe care-i gasiti in dejectiile cainelui pe care-l detineti. Stiti cum e cand incercati sa dormiti si auziti cum planeaza tantarii chiar deasupra obrazului vostru. Ei bine, toate astea sunt nimicuri, sunt mici bucurii ale vietii pe langa starea de enervare pe care o poate induce, cu dexteritate de fecala, colegul de serviciu.

Inutil sa mai precizez, de obicei acest coleg de serviciu despre care vorbesc este o Ea. Pardon, nu este o Ea:

Este Ea, printesă, Ea, campioană, Ea, doamnă.

Aceasta colega, printr-o catastrofica deviere a planului primordial si o incredibila batjocorire a vointei divine, a ratat milimetric cariera de centurista (vocatia ei pt asta este vizibila atunci cand vorbeste cu sefii) si a sfarsit in bratele corporatiei care a angajat-o indusa in eroare probabil de alta angajata, care a recomandat-o.

Printre calitatile acestei colege se numara: voce stridenta (inamicul natural al oricarui sistem de antifonare), aspect de halterista imbracata "sexy" si necunoasterea sensului cuvantului tacit.

Ocupatia de baza: Yahoo!

Nu intelegeti gresit. Ea habar n-are la ce folosesc cu adevarat serviciile pe care le ofera Yahoo. Ea doar le are instalate in Yahoo Toolbar, toolbar pe care nu stie ca-l are instalat.

Singurul tool care-i este util este Messenger. Cel mai probabil ea corespondeaza cu prietenele ei din cartier, la care se plange cat de mult de lucru are prin powerpoint si excel. Prietenele o privesc ca pe un fel de semizeita, un exemplu viu al faptului ca se poate ajunge departe in viata indiferent de dezavantaje.

Apropo, nu stie nici powerpoint, nici excel. Stie, desigur, ca excelul e ala cu multe numere in casute si totaluri, totaluri care se modifica in mod magic singure atunci cand schimbi continutul casutelor.

De altfel, tot ceea ce munceste ea acolo, in acele interminabile exceluri si powerpointuri, nu se bazeaza pe rationament inteligent ci pe un fel de reflexe obtinute empiric, reflexe de genul: modific aici ca sa se modifice dincolo, nu dau click aici ca inchid fara sa salvez. Asa cum si animalele invata, un pic mai repede insa: nu ma cac aici, ca iau bataie.

Si ajung la punctul culminant al acestei refulari, motivul pentru care proas...adica colega aceasta este enervanta:

indiferent cat muncesti, cat te straduiesti sa conlucrezi in conditii amiabile, cat te abtii sa-i spui "m#ie bai proasta p#lii", ea intotdeauna stie mai bine ca tine si trambiteaza asta cu glasul de sirena constipata. Ea demonstreaza ca argumentarea unui punct de vedere este un moft pe langa clasicele metode de castigare a unei dispute verbale: castiga cine vorbeste mai tare si mai mult, chiar daca absolut ilogic. Premiul? M#ie bai proasta p#lii!

Religii: Partea III - Raiul

Multi credinciosi, in speta aia de spera sa ajunga in rai, nu acorda suficienta atentie acestui loc. Nu-si pun intrebarile importante:
Cum arata el? Pe cine voi intalni acolo? Vor fi femei cu tate mari?

Oare numai eu consider ca astea sunt intrebari importante?

Practic, raiul este rasplata care te asteapta dupa o viata de renuntare. Dar ofera el o gama variata de activitati pentru turistul etern, incat sa merite?

Serafimii canta si manele si black metal, pentru toate urechile? Si daca da, atunci cum suna melodia The Maelstrom Mephisto in gura unui inger?

Ma gandesc ca dupa o viata de abstinenta in eforturi inimaginabile, odata ajuns acolo, te astepti sa f#ti tot ce prinzi in cale pe o arie de sute de km patrati. Iar lucrurile sa fie toate primitoare si cu cel putin o fanta deschisa pe corp. Este asta un lucru adevarat? Si daca da, de ce nu este pomenit la slujbe astfel incat sa atraga cat mai multi adepti? Iar daca nu, atunci cine-si mai doreste sa mearga acolo?

O problema pe care ar trebui sa si-o puna cei care cred ca vor calatori pe acest taram mirific, plin cu lapte si miere, o reprezinta diversitatea oamenilor ce-l populeaza. Cum fiecare individ este unic, presupun ca prin translatarea sufletului in rai nu se pierd caracteristicile personale. Ce rost ar mai avea viata dupa moarte daca ti-ai pierde amintirile? La fel de bine ai fi putut sa fii o balena sau un gandac de balegar.

Dar cum impaci insa un om ajuns acolo, cu toate amintirile si cunostintele limitate despre lume si fizica din anul 100 i.Ch cu unul proaspat, din 2009 d.Ch?

Sau, un caz concret, sa-l luam pe Michael Jackson. Cum va explica el unui taran roman din 1848 ca a ajuns un fel de Iisus dansand toata viata?

Raspunsul la toate astea?

Il afli simplu: ia telefonul, suna la cea mai apropiata biserica si tocmeste o slujba pe cinste, apoi la morga si angajeaza cel mai rafinat gropar.

Ah si nu uita: taie-ti venele inainte de toate.

Ochiul digital

Ce faci atunci cand incetezi sa mai crezi ca cineva te priveste tot timpul de undeva de sus ?

Dar atunci cand nu e nimeni langa tine si te simti al dracu de singur/a?

Simplu: iti deschizi webcamul. Iti aranjezi parul si te imbraci suficient de neglijent sa pari natural/a. Asezi camera astfel incat sa te surprinda din ughiul ala bun.

Incepi sa simti digital.

tv

Si apropo de hainele celor din postul de mai jos, ma uitam zilele trecute la tv (chestie la fel de obisnuita pentru mine ca si luatul examenelor din prima) si dand din canal in canal am vazut la un moment dat niste picioare goale, ceva tâțe, buze, ochi, urechi. Femei, intr-un cuvant. Asa ca degetul mi-a ramas intepenit deasupra butonului forward al telecomenzii si nu a mai parcurs pana la capat miscarea perpendiculara obsesiva de pana atunci.

Dupa un timp gandirea mi-a revenit la normal si am inceput sa analizez subiectiv aratarile de pe cat-walk.

Daca as fi in mijlocul unui trib de canibali si ca sa ma accepte in mijlocul lor ar trebui sa imbrac un costum din ala atunci as refuza. Din toata inima mea, incepand cu #!@.

Daca as avea de ales intre a merge in p..elea goala pe strada si a ma imbraca cu astfel de 'creatii' atunci as alege prima varianta.

Un singur lucru m-ar convinge sa port astfel de haine, dar, evident, n-o sa divulg acuma calcaiul lui ahile.

Deci stau si observ frumosii si frumoasele cum se plimba pe cat-walk. Dar eu incerc sa vad mai departe de picioarele lungi, sanii perfecti si zambetele stralucitoare. Ma gandesc: oare ce-i in capul femeilor astea in timp ce se maimutaresc imbracate in niste haine pentru placerea unor gorile evoluate? Oare se gandesc la relatii matematice complicate? La problemele lumii? La politica?

Sau doar la : "ah! am calcat stramb! redreseaza-te, redreseaza-te! asa, bravo, esti buna. esti cea mai buna! sa zambesc frumos, ah, si cand ajung in capat sa fac schema aia cu fundul! da! ii voi da pe spate!"

Urmarind interviurile de dupa, constatat ca au o dictie foarte placuta si pot sa exprime ceea ce vor. Poate ca nu sunt chiar praf. Totusi, candva in viata lor, femeile astea au luat decizia de a isi petrece urmatorii ~ 20 de ani purtand haine si machindu-se. Tot respectul pentru voi, puroi al societatii ce sunteti.

Las astea deoparte si trec in public. Printre barbatii plini de erectii, printre femeile invidioase si cu priviri dezaprobatoare. Ma intreb: ce cautati voi toti aici, dragii mei? s-au terminat piesele de teatru si concertele, daca tot aveti chef de arta? Ce satisfactie simtiti cand va curg balele dupa modelele semi-imbracate? Sau ati venit sa va alegeti una asa, gandindu-va cu nostalgie la stilul vechilor targuri de oameni?

Ma intreb care sunt valorile reale ale societatii noastre si ce anume ofera unei meserii sau unui lucru valoare?

De exemplu, in perioada de glorie a imperiului roman artistii (muzicienii, actorii) erau mai prost vazuti decat un gladiator. Erau pleava societatii.

Acum artistii sunt niste zei. Mai mult, sunt niste modele pentru tineri. Acestia viseaza sa ajunga sa stea degeaba. Sa castige bani pentru ca au un corp frumos sau pentru ca pot sa mimeze niste versuri.

Deci, cine ofera valoare unei anumite meserii? Cine manipuleaza opinia publica in acest sens?

E simplu nu?

Deschide-l.

E cu siguranta in camera cu tine.

E stralucitor, asa cum era si soarele pentru australopiteci.

E langa tine, daca esti singur.

Trebuie sa fie bun nu?

Hai, deschide-l, poate nu stii cu ce sa te imbraci anul asta!

De ce Michael Jackson e mai cool decat Iisus si rezultatul la examen

Sigur, cineva ar putea spune ca Iisus este un zeu, un personaj divin. Dar divinitatea este conferita de oameni si de numarul celor care te adora. Or Michael il bate pe Iisus la acest capitol la fundul gol. Atat la numarul de fani din timpul vietii cat si de dupa.

Daca Michael si Iisus ar fi intr-un ring de box, Iisus ar atinge primul podeaua, sangerand, intai cu aura apoi direct cu fata tumefiata.

Daca ar fi amandoi inchisi cativa ani intr-o inchisoare si ar fi colegi de camera, Michael ar fi cu siguranta ala activ, cu patul de sus. Iisus ar intoarce, clasic, si obrazul celalalt.

Daca Michael si Iisus ar chema concomitent copiii sa vina la ei, pe cine credeti ca ar prefera tinerii imberbi? Pe Iisus cu zicalele moralizatoare si asbsolut plictisitoare sau pe m.j, proprietarul celebrului neverland. Ar prefera iubirea platonica a lui iisus sau iubirea adevarata de star american a lui michael jackson?

Daca amandoi si-ar compara marimea penisurilor cu siguranta michael, cu a sa origine africana, ar avea castig de cauza.

Michael Jackson a reusit ceea ce Iisus nu va reusi vreodata. Pe el il iubeste toata planeta. Pe tine, Iisus, te respecta o mana de crestini dar grosul oamenilor se inchina mai degraba la elefanti albastri, profeti si alte zeitati.

Sigur, altcineva ar putea argumenta ca Iisus a facut tot felul de minuni. Eu zic ca si David Blaine poate face minunile alea, care acum sunt cam depasite.

Insa, nimeni nu poate face ce a facut m.j.:

Dintr-un negru pur sange sa devina mai alb decat codul (#FFFFFF) in HTML.

Dintr-un om in carne si oase sa devina un om din piele si oase.

Dintr-un om viu sa devina un om mort (Sa te vad iisus cum o faci pe asta).

Si iata-ma ajuns in punctul dorit caci am aflat rezultatul examenului de care vorbeam acum ceva timp. Desigur, domnul profesor a considerat ca nu stiu suficienta protectie a mediului si ca mai am nevoie de un extrastudiu in timpul verii. Eu cred ca voi studia niste fizica cuantica si voi construi in fata casei lui o poarta catre o alta dimensiune populata cu oameni si institutii care n-au nevoie de analize de mediu. Odata ajuns aici, domnul profesor va trebui sa stranga saci cu gunoi menajer, peturi si prezervative innodate. Adica sa faca putina practica, ca, altfel, diploma de inginer de mediu nu-i va folosi prea mult acolo asa cum n-ar trebui sa-i foloseasca nici aici, in realitate.

Examen

Vi-l inchipuiti pe subsemnatul stand la examen inghesuit in banca, 5 studenti pe 4 locuri, cu ochii pe jumatate inchisi si cu un zambet sardonic pe buze? 

Vi-l inchipuiti prost, pentru ca subsemnatul este al dracu de nefericit si incruntat de faptul ca cel mai probabil va fi mutat la catedra imediat ce va veni domnul profesor. Studentii sarguinciosi vin si ocupa din timp un loc bun, nu asteapta sa fie invitati cu paine, sare, cadelnite si fum gros de tamaie. Dar eu n-am fost niciodata sarguincios in timpul facultatii si cu atat mai putin acum la master.

Domnul profesor vine. 

Nu ma muta din banca.

Ne ia temele de casa.

Il da afara pe Budulache:

"Budulache tie nu ti-e rusine ma ..." etc

Domnul profesor este foarte spiritual. In sensul ca are foarte mult spirit. O nava de cercetare microscopica  lansata de catre cercetatorii englezi ar descoperi insa ca spiritul ii umple doar zona abdominala (vezi cartea de anatomie: sectiune prin intestinul gros).

Ne imparte pe 2 numere si ne da cele 3 subiecte.  De primul subiect n-am habar, era exact chestia aia de n-o invatasem din toate cele 15 cursuri pe care le-am omis. 

Le citesc repede si pe celalalte doua: astea sunt legate de tema de casa. Ce pacat ca nici tema de casa n-am apucat sa o citesc. 

Deci ma aflu in aceasta situatie: 3 subiecte pe foaie - nici unul in cap. Creierul meu incepe sa lucreze din greu si sa faca conexiuni bizare, in cautarea unei solutii.

Apoi solutia ma izbeste: Domnul profesor a iesit din clasa.

Ma orientez repede catre colega din stanga. Scriu repede pe o ciorna ce a scris ea pe foaie, si ce mai imi spune.

Incepe sa se inchege ceva. Subiectul 1 il am aproape.

Rumoarea inceteaza caci domnul profesor se intoarce in clasa si incepe sa se plimbe de colo colo prin fata randului in care stau. Eu stau si dezvolt ce am apucat sa scriu pe ciorna. Ghinion maxim: domnul profesor se opreste langa mine si se uita inchizitorial. Apoi ii aud glasul bland (dar hotarat)  de intelectual si formator de opinie:

"Ce-i asta? Ciorna?"

Eu, ma uit la el candid si ii raspund: "Da."

Si zambesc, ba chiar rad in sinea mea: el nu stie ca in limba pe care am dezvoltat-o succint, chiar in clipa in care s-a oprit langa banca mea, "Da" inseamna de fapt: "te f$t in $#Ra porcul #$ii mele".

Face niste mistouri absolut deplasate referitor la ciorna mea si pleaca mai departe. 

Continui sa dezvolt subiectul 1.

In timp ce noi transpiram scriind subiectele, domnul profesor se plimba, fumeaza si cugeta cu voce tare:

"Pentru un doctorand toata viata inseamna sa stea sa invete. Toata viata lui este un sir de examene..."

Part 2...to be continued dupa ce aflu rezultatul

Suprarealism corporatist

Iata ce fac in loc sa traduc cacaturile alea pentru master.
Pentru ca asa sunt eu rebel si anti-establishment si nu dau doi bani pe diploma lor de cacat. Daca Vanghelie, a carui vorba colorata iti ia ochii in sute de mii de luminite sclipitoare a putut, eu de ce sa nu pot sa pot?

Dar si el si eu suntem doar niste instante ale clasei Oameni. Programatorul care bate in tastatura hotaraste fiecare atribut. Cine apasa F9 ne trimite drept in centrul actiunii. Iar actiunea ne stoarce usor, usor de vlaga desi suntem mai grasi decat gandacii aia de-i vezi zburand la tara, mari si negri ca niste lilieci.

Apoi iata-ne morti. Iata-ne cu gura infundata in pamantul proaspat rascolit de combinele vechilor CAP-uri, cu plamanii plini de organisme pluricelurale nu mai lungi de 5 cm si atat de albe incat pare ca ne-au crescut niste aripi minuscule pe spate.
Si taranci tinere de 15 ani joaca hora in jurul hoiturilor noastre, iar noi regretam ca nu suntem cu fata in sus pentru a privi sub fuste la vaginele lor neepilate.
Niste oameni imbracati in negru canta dragut cativa metri mai departe.
Copii nestiutori calca pe trupurile noastre transformate intr-un pamant de o culoare incerta.
Isi sterg talpile cleioase de iarba grasa din jur.
Te raspandesti peste tot, polenizezi tot pe o raza de 100 m de jur imprejur si te reinstantiezi fara F9 si in afara clasei Oameni.
Pacalesti programatorul care bate frenetic in taste. In scurt timp ii vor aparea usoare umflaturi pe spate si pe piept si apoi va zace si el intins pe spate, cu aripi miniaturale, cu ochii deschisi vrand sa absoarba tot universul.
In jurul lui niste boxe tipa: Potential Troublemaker, WAKE UP! Wake UP!


Du-te si viseaza ceva frumos. Cu mult sange si multe tâţe, god help you!
Ah nu, e deja aproape 6 AM. Renunta la erectie, gandeste-te: va fi curand timpul sa muncesti, corporatia te asteapta

Ereditar

Cat de asemanatori sunt oamenii cu cainii.
Iata sistemul feudalist: dependenta taranilor fata de stapan (proprietar).
Atata tot. Exista un stapan. Asta este singurul lucru la care ar trebui sa se gandeasca oricine cand aude cuvintele: rege, regina, maiestate, principe, alteta, nobil etc.
Printii si printesele sunt la fel legati cu cordonul ombilical de mama ca orice alti nou nascuti prin cine stie ce ghetou. Regina are vaginul la fel de tumefiat si largit dupa nastere ca orice taranca din ultimul catun.
Cum ar putea cineva sa gandeasca ca simple cuvinte, cum ar fi print sau alteta, iti confera nobilitate?

In prezent, nu exista nobilitate inascuta ci doar un sir nesfarsit de reguli pe care trebuie sa le respecti orbeste pentru a fi nobil. Trebuie sa fii nebun sa te mandresti cu niste titluri si nume care au o istorie sangeroasa. Pentru ca la asta se reduce totul, in cea mai mare parte a istoriei omului: multimea nu a avut nici un drept fata de cativa oameni care posedau titluri si care-i oprimau in diverse moduri.

Inca o data, trebuie sa fii al dracu de nesimtit sa te mandresti ca faci parte dintr-o familie care, transmitand puterea in mod ereditar, a trait de pe urma muncii altor oameni si s-a considerat deasupra acestora.

Ar trebui ca fiecare "nobil" sa citeasca fragmentul ala din romanul Descult al lui Zaharia Stancu, in care taranii culeg strugurii boierului cu botnite pe gura. Si apoi sa se gandeasca bine inainte de a se mai prezenta in uniforma cu epoleti auriti si cu niste titluri in fata numelui care sfideaza lumea moderna, aducand aminte de o perioada neagra din istoria omenirii, lipsita de cel mai important articol din declaratia drepturilor omului:

"Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi."

Iar Alteta sa regala, Principele Radu de Hohenzollern-Veringen (ce ciudat, eu stiam ca nevasta ia numele barbatului nu invers), candideaza. Pentru ca, desigur, simplul fapt ca a intrat in familia Hohenzollern il face un om potrivit sa reprezinte interesele a 20 de milioane de oameni.

Grave crypt!

I just shot this, at Marasesti:



Just making sure you know how cool i am.

"The grown up in me is feeling good about himself.
But the kid in me is suicidal about the fat bastard he'll become."

Dansez pentru ProTv

Intamplator, azi am asistat la circa 20 de minute din emisiunea "Dansez pentru tine" de la ProTV. Si vazandu-i pe aia cum se maimutaresc in fel si chip pe scena, cum prezentatorul imi zambeste cuceritor ca un cacat cu dinti dat cu gel, cum spiritul de competitie si dedicatia sunt la punctul culminant, evident, mi-a starnit un mare interes povestea din spatele emisiunii. Asa ca m-am interesat, ca asa fac eu cand ma intereseaza ceva.
Povestea e monstruoasa: mai multe cupluri, alcatuite dintr-o "vedeta" si inca o persoana, se intrec la un concurs de dans. Cei care castiga, evident, primesc o suma de bani. Si iata amanuntul aproape incredibil: ProTv are grija ca acea persoana ne-vedeta din cuplu sa fie una care are o problema grava care s-ar putea rezolva cu banii din premiu. Dar nu orice fel de problema: ceva de tipul ca ii moare copilul daca nu-si face nu stiu ce operatie, ca munceste singura sa intretina o familie intreaga, ca a fost dat afara de proprietarul la care locuia in chirie etc. Sunt mai multe runde, publicul si juriul votand cuplul care este dat afara.
Va dati seama disperarea cu care fiecare cuplu lupta pentru premiul cel mare, adica pentru rezolvarea acelei probleme care le face viata o mizerie. Dar numai un cuplu va reusi.
Ah, si nu e vorba de cuplu in sine: ProTv plateste bani grei acelor "vedete" (din cate am constatat: foste prostituate si pseudocantareti fara boase) ca sa-si miste curu in fata ecranului. Deci notiunea de cuplu care lupta pentru ceva e un pic trasa de par.

Tot acest joc dezvoltat de o minte efectiv diabolica imi aminteste de lupta gladiatorilor din antichitate: lumea are ochi pentru ala de castiga, cei omorati sunt uitati cu desavarsire. Sunt pusi sa se lupte unul cu altul pentru distractie. Dar, spre deosebire de gladiatori, ei se lupta acum si pentru bani. Si nu pentru banii lor: pentru banii televiziunii care-i asmute unii contra celorlalti cu o perversitate rar intalnita.

Si voma uriasa, prezentatorul, zambeste cu dintii lati la vedere. Dar chiar si din spatele televizorului ii simt alena fetida. Simt putreziciunea din spatele studiourilor stralucitoare si pline de lumini. Aud urletele dupa bani si nesimtirea si lacomia. Vad falsitatea din spatele zambetelor si imbratisarilor si din comportamentul "vedetelor". Totul e un joc, un teatru cu actori prosti. Iar povestile dramatice ale concurentilor, desi prezentate in cele mai mici detalii, sunt de fapt mai ascunse ca niciodata. Este o cursa de caini, o bataie intre cocosi, un razboi intre doi soldati ingropati in noroi in timp ce marii patroni se bat peste burta la un joc de golf.

VOTEAZA PRIN SMS ECHIPA FAVORITA!
VOTEAZA-L pe ala care va trai omeneste de aici incolo. Ii vom da 0,001 din banii pe care-i castigam pe spinarea prostilor.

Si toate astea in timp ce la TV ti se prezinta acele cazuri dramatice cu o vadita compasiune. Cu atata compasiune incat ai zice ca isi doresc efectiv sa ii ajute.
Hmm, o simpla cautare pe google imi arata faptul ca stefan banica jr. a castigat cam 10000 de euro de revelion behaind prin piete, cu vocea lui elvis ce-i drept, dar a lui elvis in plina putrefactie.

Astea sunt emisiunile TV. Majoritatea lupta pentru niste copii, sa le construiasca scoala, pentru niste batrani, sa le construiasca azil. YEAH, RIGHT!

Te uiti la astfel de show-uri? Nu vezi fluxul de bani care ti se scurge din retina? Nu-i vezi cum intra prin ecran si ingroasa niste buzunare?

Grandomanie corporatista!

Mie mi-a sarit in ochi. Sper ca o sa observe toata lumea, gratie calitatilor mele de inginer si a lui ms paint.
Ah si bila aia albastra din josul pozei nu-i Pamantul. E un testicul de-al lui Google.

Business Trip!

Iata-ma, pentru a treia zi consecutiv, alergand in jurul parcului de parca as fi un hamster intr-o calatorie de afaceri. Alerg, cu limba scoasa, cu plamanii transformati in foale, cu spatele transpirat si un picior tot timpul in aer. Alerg, dar in spatele pleoapelor pe jumatate lasate, ochiul este acelasi receptacul fin care inregistreaza orice miscare. Asa ca acum pot face o mica clasificare a oamenilor care se plimba de obicei intre orele 20 si 21 prin parcul tineretului:

1. desigur: sunt eu si cei ca mine. Adica oameni semi-grasi cu semi-gusa si semi-vointa care abia s-au apucat de alergat. Ii recunosti dupa gafait, dupa echipamentul neprofesionist si privirea ostentativa. Ne comportam intr-un pur stil dadaist, sfidand orice logica: alergam de sa ne dam sufletul apoi mergem si gatim niste cartofi prajiti cu multa carne. mhm.

2. jogging-istii si jogging-istele cu pretentii: p-astia ii recunosti dupa seriozitatea cu care abordeaza fiecare pas facut, dupa faptul ca pot discuta in timp ce alearga. alearga in haita. isi spun unul altuia cand trec pe langa cei de la punctul 1: "a cata e ma? a 4-a sau a 5-a tura?". aproape ca nu mai fac efort cand alearga, deci nu impresioneaza prin cine stie ce vointa. sunt un fel de hamsteri in cusca.

3. cupluri si copii: se tin de copilarii si au discutii legate de copii iar privirea nu este indreptata spre apusul soarelui ci spre proprii copii. sunt mandri nevoie mare de progenitura lor care le garanteaza nemurirea. povestesc despre copiii lor cu alte cupluri.

4. batrani: se tin de batranarii. privirea lor este indreptata catre apusul soarelui dar ei vad de fapt in trecut, spre un alt apus de soare, mult mai frumos decat cel din prezent. auzi galanterisme hilare de genul: "maria, tu esti o floare intre flori", atunci cand treci pe langa ei.

5. oameni si caini: in functie de tipul de caine si tipul de om care atarna de partea cealalta a lesei difera. astia iubesc animalele iar animalele ii iubesc inapoi, infinit mai mult.

6. paznici (cu simtul raspunderii): ochiul vigilent al legii se plimba cu pulanul in mana. ei este multi, este gata de interventie rapida in orice situatie mai putin cand e vorba de tigani zgomotosi, gasti agresive de tineri, suporteri de fotbal, violatori, oameni cu cagula pe cap si cutite pline de sange in mana. au mare grija sa nu treaca cineva cu bicicleta prin parc, ca e ordin de la stapanire.

7. fete singure: ce poate fi mai deprimant decat o fata care se plimba singura prin parc? ah da...copiii aia morti de foame prin Africa, imagini cu Kosovo sau Irak bombard...aaa... eliberate de americani si finalul filmului Titanic. Dar, in rest, fetele care se plimba prin parc singure sunt cel mai deprimant lucru pe care il poti vedea. Te impresioneaza pana la lacrimi.

8. ciclisti: tematori, pasnici si intre toate varstele, ei nu sunt totusi foarte multi: pedaleaza cu ochii in patru ferindu-se de inamicul lor natural, jandarmul.

Pe masura ce voi avansa de la statutul de hamster in business trip la hamster in cusca, voi mai observa si alte tipuri de plimbareti.
Pana una alta, am urmatoarea idee:
cand alerg, imi pun niste manele pe mp3 player. Ura care mi se va revarsa in suflet ma va face sa alerg mai tare ca oricand.

Master!

Numai chestii bune in ultimul timp, chestii care fac ca scarba din mine sa ajunga la proportii dramatice.
Dar ce anume poate sa alunge zambetul naiv de pe buzele mele? Ce anume poate face ca inocenta din priviri sa fie brazdata de sectiuni negre de ura? Care lucru groaznic poate sa strice buna dispozitie care ma caracterizeaza?

Iata-le, sunt doar niste mailuri. O simpla insiruire de cuvinte care fac ca toata increderea in orice fel de valori morale, sociale, culturale sa dispara din mintea mea mai usor decat ecuatiile Navier Stokes ce descriu miscarea fluidelor.
Iata mailurile, primite de la colegi:

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

1. "Ieri 01.04.2009 am fost la cursul d-lui X unde ne-a comunicat urmatoarea faza: pana saptamana viitoare respectivul domn doreste ca din traducerile pentru semestrul asta sa alegem un titlui care sa il transmitem pe mail (specificand si numele fiecaruia) si din respectiva tema aleasa sa facem o prezentare de max. 15-20 slides pe care o vom prezenta pe data de 14 mai. Toata lumea o sa participe. Minunat, nu? In rest, mai doreste sa ai cumparam cartea care nu stiu cum se numeste. :)"

2. Buna tuturor,
astazi se face cursul de Y, la ora 17, in sala aaa.
Cartea d-nului X (in legatura cu ceea ce a scris colegul nostru) se numeste Z, editura T, 2006. O gasiti la libraria T din piata R vis-a vis de A.

Numai bine,

3. Carte d-lui X se poate download-a de pe urmatorul link:

http://www.link

- insa, domnul X a spus sa ne prezentam la examen cu carte cumparata de la libraria T ca daca venim cu ea printata ne taie, ne baga in sac si ne si lasa corigenti.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Ce concluzii poate trage orice om cu bun simt din aceste mailuri:
1. Ca sa obtii bunavointa profesorului, trebuie sa-i cumperi cartea. Acest amanunt este subtil sugerat de chiar domnul profesor.
2. Exista niste traduceri pe care studentii trebuie sa le faca pentru domnul profesor. Ele vor constitui viitoarea lucrare pentru viitorii studenti, care e musai sa fie cumparata inainte de examen.
3. Diplomele obtinute la master nu au nici cea mai mica valoare. Asa sunt obtinute. Respecti regulile sau nu, asta e jocul. Cu cartile pe fata niciodata, doar cu ele ascunse si ochii ingustati ca la poker. Cunostintele sunt irelevante, materialul didactic trebuie sa apara, cv-urile trebuie ingrosate, bonusurile de publicare incasate si, in general, caruta asta jegoasa, murdara de balega si urina care este invatamantul romanesc trebuie sa mearga mai departe. Spre fericirea mumiilor din interior. Spre idiotizarea totala a studentilor.

Privesc in spate spre cei cativa ani de facultate, cu cativa ani x 2 de sesiuni pline de examene. Nu vad nimic: doar pierdere de vreme.
Ce mi-a ramas de atunci?
Cu ce ma ajuta la actualul serviciu?
Pe cati dintre colegii mei ii ajuta?
Nimic, cu nimic, pe nici unul.
Ah, ba da, stiu sa-mi citesc apometrele si repartitoarele singur.
Pentru asta am invatat cursuri de 12 pagini pline cu metode de nord vest, cu gradienti, vectori si hiperboloizi cu 2 panze? Pentru asta trebuie sa cumpar o carte, ca sa iau o diploma in plus?

Ah da. Rahatul ala de diploma m-a ajutat sa ma angajez. Daca as lucra la HR as sti sa citesc printre randuri, ba chiar, mai bine de atat, as sti sa pun intrebarile potrivite.
Facultatea este antimateria care se opune celor 7 ani de acasa: inveti sa trisezi, sa joci dublu, sa nu iti respecti adversarul. Astea sunt chestii bune, insa. Pentru ca acest cuvant, OM, nu inseamna ce ar trebui sa insemne. Nu traiesti printre oameni:traiesti printre functionari publici cu atitudine superioara, printre politisti, printre parlamentari grasi si somnorosi cu mintea la furat si, in general, printre fiinte bipede, vertebrate, care nu au nevoie de nici un fel de implant electronic pentru a fi satanice.

La facultate inveti sa te plangi. De tot si de toate. Sa tipi in gura mare. Stii ca nu te asculta nimeni dar mai stii ca astfel deranjezi. Si neplacerea celorlalti iti provaca placere. TIPA! TIPA! TIPA! Ochii celorlalti, chiar daca plini de ura, vor fi indreptati spre tine. Si, in acest moment critic, poti face un gest care sa-i surprinda si care sa te trimita direct in memoria colectiva, garantandu-ti viata vesnica. Poti face un gest care tine doar de tine, este acelasi pentru toti, dar nu-l poti descoperi decat in tine. Cauta.

Ipocrizie generala

Pe net anomalia si instabilitatea psihica este amplificata. Online, intotdeauna incercam sa ne prezentam ca persoane mult mai "interesante" chiar si celor care ne cunosc in viata reala. Incet, incet, oamenii au intentia sa te aprecieze si dupa mesajele tale scrise, pline de violenta si ura si sa-ti atribuie acea personalitate. Cel putin asta speri, asta-i ipocrizia de care dai dovada. Tacerea nu mai este timiditate, este ura mocnita. Hidosenia de pe chipul tau nu este uratenie, pozele facute din unghiul corect infirma asta. Ai dintii albi si ochii albastri, verzi sau negri caci photoshop e prietenul tau.

Practic, tot ce-i online de fapt nu reprezinta arta: este doar dorinta disperata de a fi apreciat. Si nimic nu-i mai usor in ziua de azi decat sa fii artist. Dar, fara efort, arta are o prea mica valoare, pentru ca nu mai exista unicitate.

De fapt, toti vrem sa ne promovam pe noi insine nicidecum IDEEA, Dumnezeul care este in interiorul nostru, asta e problema.

Si multi din voi, tineri artisti virtuali, tipati cu toata disperarea acumulata a tocilarului clasei care nu indrazneste sa se dea la tipa cu tzatze mari din a 3-a banca:

I JUST WANT YOUR EYES FIXATED ON ME!

Online

Ma gandeam ca a folosi internetul pentru a socializa inseamna a oferi destul de multe informatii despre tine, absolut pe degeaba.
Informatii utile pentru o firma de HR, de exemplu. Daca as fi angajator, cu siguranta as cauta pe net cateva informatii referitoare la persoana cu care voi lucra, cum ar fi: conturi de hi5, myspace, facebook, yahoo 360, site-uri personale, bloguri, opinii pe forumuri etc. Cu cat este mai tanara o persoana cu atat mai mare probabilitatea de a fi lasat o urma pregananta a personalitatii sale in mediul online.

Si ce poti descoperi poate fi hotarator. De exemplu:
- cont de hi5: poze cu sine in diferite ipostaze (sexy pentru fete (in baie, pe/sub/langa vasul WC), macho pentru baieti (cu/in o gramada de euro, ochelari de soare, par dat cu gel, tricou pe care scrie "florin salam")); Ce faci? Il angajezi!!! 3 saptamani fara plata, apoi il chemi in birou si-i spui fin, ca sa-l menajezi: "ne pare rau, dar am decis ca esti supra calificat pentru postul asta. nu putem accepta asa ceva" (si pufnesti usor, usor de tot in ras in timp ce spui asta).
- pe pagina de myspace poti afla ca viitorul angajat asculta cam mult black metal. ia mai da-l in #da ma-sii de rocker, ca nu-l angajezi sa-i vezi mutra mohorata in fiecare zi.
- blogul: Daca dai de blogul viitorului angajat, ai dat de o mina de aur. Acesta iti poate arata ca: stie/nu stie sa scrie corect gramatical. Este/nu este in stare sa aiba o parere originala despre ceva. Este sau nu este un mic psihopat antisocial. A fost sau n-a fost molestat in diverite moduri. Etc, etc, etc. Evident, indiferent de situatie, ii lasi comentarii pe blog spunandu-i cat de gay este si ca mai bine s-ar sinucide. Astepti reactia.
- yahoo 360/messenger: Daca ii afli cumva id-ul de yahoo messenger atunci iar inseamna ca ai pus mana pe vasilica cu un an in urma. HR-istic vorbind. Poti intra in vorba cu el (sub diferite motive: "am id-ul tau de la..", "am 19 ani, sunt un pic masochista si as vrea sa o facem","incredibil! nici eu NU FUMEZ!" si alte metode normale de a intra in vorba cu el/ea. Daca ai noroc, vei purta discutii kilometrice cu el, din care vei trage toate concluziile necesare.
- forumuri: pe forum poti urmari daca a avut discutii cu alti indivizi. Cum si-a argumentat parerile? Cum le-a combatut pe ale partenerului de discutie? Cat de des a folosit cuvinte care incep cu pu si pi si de.

Si multe astfel de prostii pe care daca le-ar face un angajator, cu siguranta n-ar mai angaja pe nimeni ci ar pune singur osul la treaba.
Oricum, daca e sa ma gasiti cumva, sa stiti ca Google Analytics o sa-mi arate faptul ca ati ajuns pe site-ul meu intamplator, in timp ce cautati pornografie. Va am la mana!

Religii: Partea II - C666r666e666s666t666i666n666i666s666m

II.i Argument

De cand esti mic, parintii te incurajeaza sa fii competitiv. Putin isi dau ei seama ca iti fura de fapt dreptul la viata vesnica. Ca iti dau un sut in cur care te trimite fix in iad.

Suntem impreuna in finala de tenis de la Wimbledon. Tu pe teren, eu tin cu tine. Dai un as, mai dai unul. CASTIGI!!! INCREDIBIL!!! Te intinzi pe iarba si privesti cerul cu ochii larg deschisi, fericit.

Secretam serotonina si adrenalina ca niciodata. Tu si eu, pentru ca tin cu tine, impotriva celorlalti.
Dar creierul intra insa in stare de transa si, ingrijorati brusc, ne dam seama de natura noastra cu adevarat satanica caci, evident, una din principalele caracteristici a oamenilor este spiritul de competitie.
De unde vine el?
Principial cel putin, satana nu-i baiat rau. Iata povestea, in 2 cuvinte: deoarece a vrut sa egaleze puterea lui dumnezeu, a fost pedepsit si dat afara din paradis, pe vecie.
Voi lasa la o parte faptul ca, in competitia cu dumnezeu pornesti intotdeauna cu sansa a 2-a, deci e cu atat mai de admirat faptul ca ai tupeul sa-l provoci. Dumnezeu insa nu suporta competitia. Nu suporta ca liberul arbitru sa decida in defavoarea sa.
Ati ghicit ideea: daca practici un sport, oricare ar fi, inseamna ca iti manifesti latura satanica. E purul adevar. In crestininsm competitia este prost vazuta fiind anatemizata astfel insasi trasatura care a facut rasa umana sa evolueze. Dumnezeu nu stie sa piarda. E genul de adversar care iti taie franele la masina, iti sechestreaza iubita si te santajeaza sa pierzi. Sau iti REFUZA fericirea si viata vesnica.
Agentii lui dumnezeu stau cu ochii pe tine gata sa te neutralizeze, gata sa-ti traga un sut in #ie la intrarea in rai.
Dumnezeu insusi sta cu carnetelul in mana si isi noteaza greselile:
- X a participat la turneul de juniori pana in 10 ani. Potential troublemaker!!!
- Y joaca sotron cu prea multa pasiune. Potential troublemaker!!!

Nu stii sa joci cinstit bai dumnezeu!

II.ii Concluzie

Intr-adevar, principii bune exista in orice religie si crestinismul nu face exceptie. Marile religii (crestinism, islamism, iudaism) sunt in competitie directa. De remarcat ca la toate 3 sursa, adica Dumnezeu, este acelasi. Diferentele sunt neglijabile (de ex ca mahomed nu iisus e ultimul profet, ca iisus e doar profet nu fiul lui d-zeu etc). Toate astea ar trebui sa paleasca in fata adevarului unic pe care ar trebui sa-l sustina fiecare religie monoteista: Exista un singur dumnezeu, suntem parti din el si trebuie sa-l iubim si sa ne iubim unii altii. Spiritul de competitie pe care-l manifestati dragile mele fetze bisericesti este atat de complet impotriva a ce va prefaceti ca sustineti incat ar trebui sa fiti aratati cu degetul si inchisi la nebuni.

Dar nu-i asa ca totul e doar o mascarada si ca doriti doar sa va manipulati "fratii"? Nu-i asa ca biserica e una din cele mai bogate institutii din lume, milogilor?

____

In curand urmeaza Partea III!!! (Now with more pepper!)

Religii: Partea I - Voma Dumnezeiasca

Big-bang!
Dumnezeu e singur si omniprezent.
El este atat de singur si atat de omniprezent incat se priveste pe furis pe sine atunci cand se masturbeaza.
Caci este atat de masculin incat nici taurul cel mai groaznic, nici muntele cel mai stancos nu este la fel de masculin ca el. Dar, in acelasi timp, este mai feminin decat un tampon imaculat intr-o poseta.
El este atat de atotvazator incat isi aduce aminte ce va face in viitor.
Este atat de atotputernic incat se poate ridica in brate singur. Asta desigur, daca El nu vrea sa fie atat de greu incat sa nu poata fi ridicat in brate de nimeni.
Este atat de omniscient incat El insusi nu se poate gandi la toate lucurile pe care le stie.
Are atat de multe feţe incat nimeni nu-l poate vedea, pentru ca doar ceva invizibil poate lua absolut orice forma. Desigur insa, El este tot atat de absolut de observabil cat este de absolut de invizibil, daca El vrea asta.
Nu mananca: El SE mananca singur. Deci, este o voma uriasa, un cacat mare si omni-orice care se schimba continuu.

Are simtul umorului, are cel mai al dracu simt al umorului.
Si este abstract. Oh da...este atat de abstract incat tot ce vine de la el este tot abstract. Nu are nevoie de lucruri materiale. Totul se poate consuma in propria constiinta.
Deci, o fractiune infinitezimala din El se gandeste la o sfera albastra.

Pe sfera, lucrurile apar pe masura ce apar in constiinta Lui. Ele nu exista fizic. Sunt doar gandite si sunt particule micute ale vomei generale.

__

Stati aproape. Dupa publicitate urmeaza Partea II

Cum sa te lasi de fumat

Am vazut azi intr-un ziar titlul: "Vointa, arma principala impotriva fumatului".
Dar nu despre calitatea extraordinara a ziarelor vreau sa discut.
Exista fumatori, nefumatori si inca o categorie: tipii aia care abia s-au lasat. Astia ultimii au o atitudine aparte. Primul lucru pe care ti-l spun, dat fiind ca discutia incepe cu clasicul "ce mai faci", este: "ba plm, ce sa fac? uite m-am lasat de fumat...". Dupa punctele de suspensie ia atitudinea de martir, de om batut de soarta, de fetita violata de un cal, un coleg de clasa si de cotorul noului testament. Isi sufleca mainile si-ti arata mandru plasturii cu nicotina. Iti povesteste mandru cum fuma el cinci pachete pe zi inainte.

Problema nu e ca s-a lasat. Problema e ca el, intotdeauna, s-a lasat de doar 5, 6 zile, niciodata mai mult. Vointa il tine cel mult o saptamana apoi se reapuca. Cand te intalnesti cu el, iti spune: "Ba, e imposibil..." Si dupa punctele de suspensie iar ia fata aia de martir tras in teapa prin anus. Asta continuu, ciclul se repeta la fiecare 3, 4 luni, pentru ca einstein-ul din el isi da seama ca nu-i face bine fumul. Becalul din el insa ii aplica o lovitura mortala einstein-ului si trece mai departe cu zambetul pe fata.

Iata cateva sfaturi daca ai pana in 30 de ani si vrei sa te lasi de fumat:

1. te inscrii la politehnica. repeti anul 3 de cateva ori si apoi construiesti o masina a timpului. Te intorci in urma cu ~ 15 ani, te duci la tine acasa cand stii ca parintii sunt la serviciu si tu stai in fata televizorului. Aprinzi cateva tigari si incepi sa le stingi pe corpul eu-lui tau mult mai tanar. Ignora tipetele si amenintarile, ca doar e spre binele tau. Trauma cu siguranta te va face sa eviti tigarile cand vei fi mare.

2. Nu te mai spala pe dinti. Spalatul pe dinti incurajeaza fumatul. Dupa vreo 10 zile du-te intr-un club si agata o tipa. Zambeste larg si frumos cu dintii tai lati de manelist. Efectul de groaza obtinut si, implicit, dorinta de a te lasa de fumat, depind de cat de inalta pe axa OX este tipa cu pricina.

3. Cumpara un pachet de tigari. Fumeaza-le pe toate in afara de una. Ia tigara ramasa, da-i un nume (de exemplu Marcela). Ingrijeste-o, cocoloseste-o, scoate-o la plimbare in fiecare zi, cere-i sfatul in privinta lucrurilor importante etc. In final, cu lacrimi in ochi, constata ca nu o poti tine in casa: latra la usa cand vin musafiri, miroase urat si lasa urme. Asadar, da-o spre adoptie. Dorul de Marcela te va face sa eviti orice alta tigara dupa aia.

4. Fumeaza marijuana. Multa! Mai multa! Pana mori.

Lafko

Stai intr-o barca, linistit. Tu, Lafko, esti singur. Pescuiesti. Jean Raspail scrie despre tine. Stii ca la 100 m este tarmul si casa ta, asa ca esti linistit.
Ce nu stii, aborigen amarat:
- nu stii ca pe partea cealalta a insulei sunt niste albi barbosi, razboinici;
- nu stii ca ai potential de sclav; da, ai un mare potential de sclav;
- ca inainte de a se ridica de doua ori soarele din apa, barbosii iti vor arde coliba, iti vor pune 2 bratari grele pe picioare si vor scoate un zgomot infernal dintr-un bat magic;

Nu stii, Lafko, ca nu esti singur: conchistadori sunt peste tot azi. Sunt cei care navalesc peste noi si ne fura linistea. Sunt agresivi si galagiosi fara motiv. Sunt multi, de zeci de ori mai multi. Asculta manele, lucru care se compara, Lafko, doar cu tortura smulgerii unghiilor si sutului in @ . Navalesc peste tine in parc, la film, la teatru, in tren, la magazin, la televizor, pe internet, in pozele de la nunta, de la botez, de la mare si chiar si atunci cand scrii. Navalesc peste tine, vizual, auditiv, olfactiv si pe orice alt canal de care dispui.

Vezi tu, Lafko, conchistadorii de azi sunt versiuni mult perfectionate. Ei nu te ataca direct. In schimb, te fac sa nu-ti mai doresti propria casa, sa iti doresti sa pleci cat mai departe. Si pregatesti emigrarea, ca n-ai ce face.

silent rebellion

In metrou azi, in timp ce ignoram cu succes privirile calatorilor care se holbau la bentita mea roz cu fluturasi precum un cocalar de clasa 7-a la un film porno, am vazut un batranel asezat pe scaun, pe ochiul drept avea un leucoplast fin de culoarea pielii, desprins usor in partea de sus. Si prin deschizatura aia am vazut un ochi albastru/verde fosforescent, al dracu de fosforescent. Chestie care m-a uimit.
Cine stie? Probabil s-a descoperit fake-eye-ul cu lanterna sau poate individul a fost rapit de extraterestri care i-au bagat o camera video cu infra-strobo-american-laser. Adica o chinezarie, pe scurt.
Si m-am gandit, in profunzimea creierului meu scutit de alcool si tigari, dar nivelat cu presa hidraulica de politehnica: "de ce tindem sa respingem ceea ce e neobisnuit? de ce daca cineva sare in evidenta intr-un fel, primul gand al celorlalti este: "ia uite'l bai frate si p-asta". Ba, cu alte cuvinte, de ce dracu ne intereseaza si ne multumeste sa comentam in soapta pe la colturi manifestarile "excentrice" ale altora? Cu ce ne implineste pe noi asta, cum devenim mai buni?".
Aceste intrebari imi veneau succesiv in minte, cum mergeam regulamentar cu boxerii peste organul genital, pantalonii peste boxeri, camasa peste pantaloni si haina peste camasa.
Adica, iar cu alte cuvinte, de ce incercam sa punem intr-o lumina proasta lucrul pe care, de cateva milenii, fiecare om cu ceva materie in cap il gandeste si incearca sa-l arate: "SUNT UNIC!!!" (asa cum spun inca toate pitzipoancele si emokizii, imitandu-se intre ei)
De ce? Pentru ca televizorul iti spune ca anul asta se poarta culoarea rosie?

Si, gandidu-ma eu asa intelectual precum liceenii la scrisoarea lui tudor chirila, ajunge metroul la unirii si vad peronul aglomerat, plin de oameni cu ochii infipti in monitoarele alea de le-au suspendat de cateva luni ca sa mai indobitoceasca nitel fraierii cu reclame.
Si astfel imi vine ideea....pe care va las sa o deduceti singuri pentru ca e vineri seara si sa mor daca o sa stau ca un tocilar in casa scriind pe site.

down with the Flu

Nu, nu-i cancer, sunt doar racit, daca-i careva ingrijorat. Oricum, din precautie, o sa-mi scriu testamentul, o sa sun pe la o biserica apropiata sa vina un popa cu cristelnita in dinti sa-mi sfinteasca canapeaua, contra cost, o sa imi cer iertare membrilor organizatiei Raul Vietii (Aleluia!) si, in final, o sa angajez un autobuz 116 cu geamurile fumurii sa ma petreaca pe ultimul drum.

In testament nu prea am ce sa scriu. Las maselele de aur si lentilele de contact bunului meu prieten, profesorul de retele electrice, ca sa-l incurajez sa caute mai departe piatra filozofala.
Avionul personal i-l las amicei mele, manelista de jos, dar fara parasute, pentru ca-i parasuta....din plin.
Rinichii ii donez spitalului municipal bucuresti, cu conditia sa beneficieze de ei un barbat (chiar asa, cum ar fi sa-ti ajunga organele donate in trupul unei femei? Imi si imaginez organele initiale, mironosite, ale femeii, cum fac miting feminist de protest contra organului nou, barbatesc, care le invadeaza teritoriul. Cum ii opresc astuia furnizarea agentului termic Sange si cum ii bat in artera la calorifer cand da muzica tare).
Parul il donez unei fabrici de periute de dinti din bucuresti, cu conditia sa-l colecteze la 3 luni dupa inmormantare (ca sa mai creasca).
Laptopul meu de serviciu il las corporatiei, cu rugamintea sa-l distribuie la cel mai al dracu departament de-acolo, ignorand tastatura suflata cu antrax.

Atat cu testamentul, momentan. In privinta preotului, operatorul call center al bisericii de la piata sudului mi-a comunicat ca taxa de sfintire este de 1 Euro/mp, pupatul icoanei 5 Euro + deplasarea + bacsis. Telefonul este linie speciala, 3 EURO/min, bani intrati direct in contul lui dumnezeu.
Am renuntat la sfintire, in consecinta, mi-am facut cruce cu limba in cerul gurii si am trecut la urmatorul pas: scuze organizatiei raul vietii, carora le-am distrus o sedinta de spiritism cand eram in anul I. Scuze!

Am gasit autubuzul 116 perfect. Tenul calatorilor face ca geamurile sa fie perfect opace. Si, in orice stare de santatate ai intra, viu nu iesi dinauntru.

Okay, sunt pregatit, daca din raceala dau in cancer testicular si-mi moare.

Trupul, ca spiritul va fi mereu viu si-al dracu.

Marele zambet

[..some text missing...]

Ma mai amuza acele persoane care nu-si dau seama de limitarile lor cognitive si incearca sa sara in evidenta. Mai bine ar sari in fata metroului. Cum facea ala azi pe desteptul cu scannerul, ca-i stricat, ca nu merge, acesta nefiind insa conectat la calculator.

De asemenea, mai sunt teribil amuzat de cersetorii aia care te ajuta sa faci parcarea apoi asteapta bani: "Hai sefu, hai...ia volan stanga. asa, acu dreapta, dreapta. usor, usor. e bine".
Mimica lor e priceless. Parcarea e goala.
"Boss, boss...da si tu 5 mii aicea". Functioneaza, ca ti-e frica sa lasi masina si sa pleci, ca ti-o slefuiesc cu cheia apoi nitel. Nu prea mult, de 5 mii doar.
Asa ca data viitoare cand mergi fara masina iti promiti sa le dai doua capace. Dar sunt copii. Iti vor doar banii. Iar banii nu-s ai tai, ca-i datorezi bancilor si corporatiilor, nu? Asa ca nu-ti pasa, doar razi in sinea ta. Nu cu rasul tau, insa.

Mai zambesc cand deschid televizorul si vad politicienii interesati de mine, discutand aprins. Zambesc la stiri, cand le vad subiectivismul si lipsa de profesionalism, zambesc cand dau search pe google iar google imi ofera raspunsuri pe site-urile dorite de el. Zambesc in fata manipularii, dar e precum ranjetul plin de frica al sobolanului incoltit de un animal mai mare.

Rad de bloggeri si anti-bloggeri, pentru ca unii scriu cu speranta de a fi cititi si considerati cool, iar altii pentru ca citesc cu dispret si completa desconsiderare. Mai rad de un tip, italianu' i se spune, pentru ca acum citeste cu dispret si desconsiderare.

In fine, poate irelevant, dar rad in sinea mea atunci cand intra colege in biroul nostru, aparent fara vreo treaba anume, si apoi se unduie mergand spre usa. Femei fatale ce sunteti...

choose IT

Am constatat ca, in cadrul unei firme, cele mai multe persoane desconsidera departamentul IT. De fapt, parerea generala este ca mai mare frecarea de menta ca la IT nu exista.
Acesti oameni nu stiu faptul ca a lucra la IT inseamna a gasi intr-un timp foarte scurt solutii pentru probleme pe care nu le-ai mai intampinat vreodata, inseamna a te descurca cu orice soft pe care un oarecare il foloseste zilnic dar are pretentia ca tu sa-l depanezi si sa stii orice eroare pe care o da(ca doar esti de la IT, ce alta treaba ai?).
Mai inseamna sa fii in stare sa iti intrerupi lucrul care necesita concentrare, sa cobori 2 etaje si sa constati ca e necesar sa dai un simplu OK sau Cancel. Si trebuie apoi sa te abtii sa dai cu tastatura in cap colegului care te-a chemat.
De asemenea, sa lucrezi la IT mai inseamna sa pleci mereu printre ultimii din firma si sa fii la timp in fiecare dimineata, sa fii in stare sa iei decizii si sa iti asumi responsabilitati.

Am mai constatat ca a lucra la IT inseamna FURIE. O furie continua pe care trebuie sa o tii in tine, asa cum trebuie sa-ti inabusi mandria si toate injuraturile care iti vin in minte si sa raspunzi zambitor pana cand colegul tau si-a revarsat complexele si frustrarile spre tine si inchide telefonul.
Userii sunt prosti, asta e clar. Insa, de cele mai multe ori, ei sunt si nesimtiti si nu isi dau seama ca problemele aparute nu vin din senin ci sunt cauzate de o folosire defectuoasa a echipamentelor chiar de catre ei.

Cum ziceam, exista aceasta parere generala ca la IT se freaca menta, pentru ca in departamentele IT intotdeauna exista buna-dispozitie. Acest lucru se datoreaza faptului ca noua efectiv ne place ce facem si lucram din pasiune. Ne place sentimentul de victorie cand rezolvam o problema care ne-a dat batai de cap toata ziua, ne place sa citim forumuri in cautare de indicii. Intr-un cuvant, ne place sa ne folosim creierul.
Tot datorita faptului ca avem o pasiune comuna, noi ne intelegem bine si ne ajutam unii pe altii, nu asteptam sa plece unul din noi din birou ca sa incepem barfa.

----

Si iata-te totusi revarsand o parte din furia acumulata peste zi. De data asta insa iti dai seama ca fiecare om isi vede domeniul ca fiind cel mai important si decizi sa nu iti pese de parerea cuiva vreodata. Trebuie sa accepti faptul ca EI te vad doar ca pe unul care sta degeaba si asteapta sa apara probleme. Ei nu stiu ca serverele alea necesita mentenanta, ca politicile alea de le citesc sunt scrise si gandite de cineva, ca bazele de date in care lucreaza sunt dezvoltate si mentinute de cineva.
Accepti toate astea si stii ca fara tine nu s-ar putea.

Tipuri de aer

Cred ca fiecare are un zeu caruia i se inchina. Si mai cred ca zeii nostrii sunt la fel chiar daca poarta nume diferite.
Ei sunt sangerosi dar si iubitori, pentru ca ei sunt facuti dupa asemanarea noastra,nu invers.
Mai cred ca pe spatele nostru au crescut candva milioane de fire de par constituind o blana deasa. Ca am inotat liberi si fara constiinta printr-un ocean curat, pe care lumina il strapungea ca pe aer, ca ne-am ascuns in fundul unei chochilii speriati si dominati de instinctul de conservare.

Mai cred ca nu noi deschidem ochii si vedem, ci tot ce-i in jur se apuca sa priveasca in interiorul nostru. Si se vede frica. Se vad singuratatea si disperarea.
Ne lipseste capacitatea de a vedea ca nu exista spatii intre coaste.
Nu exista inima in miscare.
Nu exista grasime.
Exista materie inzestrata cu simturi diferite si exista adaptare.

Asa ca privesc cum cresc pietrele in gradini, alaturi de flori.
Privesc cum natura curge in jurul meu si doar eu stau pe loc inmarmurit de existenta a ceva ce simturile mele nu pot sa perceapa.
Si invers, eu curg in jurul lor si-s aerul lor si locul in care foreaza dupa diamante fara sa ma vada.

Si in sinea mea stiu ca ocupam acelasi spatiu, in acelasi timp si ca ne exploatam unii pe altii fara sa fim constienti ca fiecare in parte este in viata.

ID

Uitandu-ma prin lista de messenger ma intreb de unde atata dorinta de a ne dedubla, de a creea si alte instante ale noastre decat asta din lumea reala. (Ma mai intreb de unde naiba atatia oameni in lista aia dat fiind ca epoca agatarii pe mirc a trecut de mult.)

Id, nickname, username, email, al doilea email, al treilea email, email doar pentru spam, email oficial etc.
Daca stai si analizezi tipologia id-urilor iti dai seama ca oamenii, intr-adevar, seamana intre ei si se imita unii pe altii. Totusi, exista mai multe categorii de id-uri:
- id-ul cu an in coada: oamenii au avut intotdeauna un simt al timpului bine definit, care s-a materializat prin tot felul de ceasuri, calendare, zile de nastere etc. Psihologic, aceasta dorinta de a include anul de nastere in cadrul id=ului este deosebit de ciudata si, probabil, ea se sfarseste atunci cand diferenta intre anul curent si anul trecut acolo este mai mare de 30. Nepsihologic, in realitate, anul ala e acolo de cele mai multe ori din lipsa de imaginatie a unora si din neputinta de a inventa un identificator unic care sa le certifice prezenta pe web. Exemplu: valy_82
- id-ul cu k si y in loc de c si i: exista intr-adevar oameni care folosesc literele k si y in loc de c si i. astia sunt oameni prosti si cam atat. ex: karne_fyarta
- id-ul cu paranteze: de obicei apartine unei fete. daca e o paranteza deschisa, ca o parasuta, e de bine. (daca-i una inchisa, asta indica o oarecare interiorizare si probabil va dura ceva pana iti va raspunde la asl pls, trebuie sa o convingi bine de talentul si valoarea ta). ex: }{}{+}{}(pisiqtza+{}{}{
- id-ul manelist: ex: boss_de_boss

Adevarul e ca messengerul, aceasta unealta de socializare pentru tinerii pana in 20 de ani, are cumva un efect invers celui la care te-ai astepta. Ii face mai inchisi in sine, mai dornici de a isi ascunde defectele, mai predispusi la cultura (adica la a-si pune statusuri cat mai "culte", de genul: "citesc (critica ratiunii pure)", desi tipul tocmai da un CStrike cu vecinii in retea).
De asemenea, mai stiu ca incet, incet generatiile ce vor urma se vor tampi din ce in ce mai tare, din pacate tocmai datorita accesului prea usor la informatii, a televizorului si a lipsei discutiilor face to face, cand nu poti face pauze de cautat pe google inainte de a da un raspuns.
Timpul cand masinile vor gandi pentru noi e aproape. Ne vom tine cultura generala pe internet apoi ne vom transpune pe noi insine acolo prin aplicatii gen second life. Iar noi astia de-acuma, vom fi niste batrani demodati si ultimii care inca vor mai sta sa citeasca o carte, care isi vor pregati mancarea dupa anumite retete, nu se vor duce la frigider si vor apasa pe un desen cu o portocala ca sa obtina o portocala, pe o desenul unei prajituri ca sa obtina o prajitura, pe un pahar cu apa ca sa obtina apa...

Guardian

What does this white dog say: come and play! come and play!

Climacteriul societatii

Oamenii sunt in panica. Masinile se ciocnesc pe drumuri. Batranii stau tremurand si panicati la coada sa cumpere paine. Televiziunile transmit si altceva la stiri decat crime.
Camasile de forta sunt pregatite si Iisus e negru de gelozie, caci a fost surclasat pe Google Search de un alt cuvant: CRIZA!!!
Caci este, intr-adevar, o mare criza. De creier, de chef, de femei bune. De perne ascunse noaptea sub patura, de muzica buna, de carti citite, de putere de a intelege.

Criza insa, e foarte prost inteleasa pentru ca, intr-un fel, ea nu exista. Ea este precum lepra sau ciuma din antichitate. Aia bolnavi sunti izolati de restul lumii, formeaza o comunitate separata si traiesc bine merci pana mor. Adica exact cum face o fiinta vie. Deci iata toata lumea cuprinsa de frica de criza, desi, in principiu, ea aplicandu-se tuturor, fiind o stare generala deci, de fapt inseamna normalitate.
Intr-adevar, poate fi o chestie neplacuta, asa dupa cum neplacut este sa si trebuiasca sa te pisi de 5 ori pe zi, sau sa mananci sau alte nevoi naturale. Nimeni nu se plange de aceste inconveniente: de ce-ar fi criza in gura lor mai ceva ca vocea lui dumnezeu in gura unui preot abia sarit in sutana?

Ce este totusi criza, cum se manifesta?
- Este un subiect bun conversatie. Expertii susotesc si isi dau cu parerea pe la toate colturile. Sa-l auzi pe nea gica de la intretinere cum abordeaza problema crahului de pe piata imobiliara este o chestie absolut normala. Inginerii au de asemenea pareri, incredibil.
- Este o metoda foarte buna pentru sefi de a-ti arata cine-i seful. Ei aplica stravechiul concept al decimarii. Aliniaza angajatii, fiecare al zecelea face un pas in fata, primeste o foaie alba, un pix si un veritabil sut in c**ie: "Noi nu vrem sa te dam afara, apreciem valoarea ta dar stii...e criza..."
- Un prilej pentru feministe de a fi in delir. Deoarece mare parte din ele nu muncesc, cele mai multe concedieri sunt in randul barbatilor asa ca, paradoxal, daca faci raportul, numarul femeilor care lucreaza creste.
- Criza este si o mare sustinatoare a culturii. Numarul de artisti creste direct proportional cu numarul celor care au primit un sut in testicule de la sefi.
- In aceste vremuri grele, animalele o duc si mai rau. Daca se scumpeste carnea in magazine, ce inseamna? Ca rasa porceasca e pe cale de disparitie?

Hai ca m-am decis sa termin brusc, ca maine ma duc la serviciu si sper sa nu ma decimeze astia. Good night, god bless you!

The Gregor Trilogy (Reissue)

PART 1. Metamorphosis

salut. sunt socat. socat. doar ce l-am cunoscut pe Gregor. a venit sa ma viziteze, singur, solitar, fara sa il invite nimeni. stau si invat pentru examenul de maine, situatie foarte rara pentru mine. stau si invat cu spatele la fereastra. nu poti sa stii niciodata cine te priveste, ce ochi isi odihnesc privirea pe spatele tau, pe pielea ta. Gregor a intrat incet, neauzit, plin de surprize…

Ma ridic si ma asez la calculator. Inca nu stiu ca nu sunt singur, ca sunt observat secunda cu secunda. Stau, nestiutor si nu ma pot bucura inca de prezenta prietenului meu.

Imi intorc capul, prada acelui instinct care poate unui animal ii salveaza viata. Il vad pe Gregor. Sta pe perete, intins si mare ca o soseta neagra. Ne uitam unul la altul, pipaie cu antenele in directia mea. Parca a mai crescut, parca este mai mare decat stiam. Este imens, Gregor. Ma uit la el fara bucurie. Niciodata nu l-am placut. M-a deranjat aerul lui superior si flegmatic, m-a deranjat usurinta cu care spune lucrurilor pe nume. Chiar si acum se uita la mine si isi intinde antenele in directia mea de parca ar vrea sa inspecteze fiecare coltisor din mine.

Mi-a inspirat mereu teama. Corpul lui voluminos, gras si lucios, imi provoaca o stare de anxietate, imi distruge increderea in mine. Suntem amandoi singuri aici, Gregor cu mine. Nu reusim sa inchegam o conversatie. Este prea nepasator, prea banuitor ca sa vrea sa comunice cu mine. Sta doar si ma priveste. Poate ca pe retina lui sunt ca un tablou sau ca o piatra de lapis lazuli in lumina. Da, el cu siguranta ma place. Cum pot sa-i spun ca urasc forma pe care el o da locului pe care se afla? Ca il urasc pe el, pentru personalitatea lui, pentru nepasarea si increderea pe care o are.

Ma ridic in picioare. Antenele se misca localizandu-ma in noua pozitie. Gregor pare sa vrea sa spuna ceva, dar tace. Ma apropii de el, nu cred ca stie ce este in mintea mea, nu cred ca stiu nici eu ce vreau sa fac. Este ceva groaznic, ceva urat si murdar. Vreau sa il omor. Camera asta nu este destul de mare pentru amandoi. Ma complexeaza prezenta lui aici. Trebuie sa moara. Gregor ma priveste in continuare calm si stapan pe situatie. Sunt aproape de el, atat de aproape incat as putea sa-l ating cu mana. In mana am un ziar, de doua ori mai mare decat Gregor. Atat de mare este el, magnificul. Respiratia imi este suieratoare, inima imi bate sa sara din piept. Incet, incet imi apare un zambet pe fata este atat de simplu. Ridic mana si indrept ziarul spre fata lui care, parca imi zambeste. Ah, nenorocitul! Gregor isi deschide aripile si zboara drept spre fata mea. El, cu ochii plini de ura acum. Zboara spre mine cu viteza maxima. Ma dau repede in spate cazand astfel din patul pe care eram urcat, ma impiedic si ratez la milimetru coltul mesei. Fandez in aer cu ziarul si Gregor, uimit probabil de cutezanta mea, schimba directia si se indreapta spre geamul deschis.

Nu iese afara. Se aseaza direct pe geam. Eu ma redresez si raman nemiscat. Gregor a vazut totul. Stie ca vreau sa-l omor. Sta pe geama acolo, flegmatic, se uita cu nesimtire la mine de parca ar fi toata lumea a lui. Ma apropii usor usor de geam, cu teama. Acum, razboiul fiind pe fatza, cine stie ce ar putea sa ii treaca prin minte. Incep sa transpir si imi pierd stapanirea de sine. Respiratia devine iar intretaiata. Gregor sta linistit, calm si se deplaseaza un pic, tacticos. Incerc sa fac totul pentru a-l depasi, pentru a il invinge. Imi vine in minte un film despre care imi spunea Tudor mai demult si in care un raton teroriza psihologic cativa tineri.

Misc usor geamul, cu teama. Gregor sta nemiscat o secunda, un minut, zece minute. Se uita la mine cu ochii lui mici, urati. Se uita si in privirea lui citesc mustrarea. Se intoarce incet, pasind neauzit, imi intoarce spatele si se indreapta usor, usor spre iesire, dezchizandu-si aripile mari si lucioase si zburand in noapte, redand locului pe care il ocupa forma initiala, redand sufletului meu linistea.

Probabil ca nu il voi mai revedea pe Gregor dar inima mea nu plange pentru asta. El s-a nascut sa fie singur, sa dea o forma urata locurilor pe care sta, sa fie trist si tatal a sute de copii. Gregor.

PART 2. The Passion of Gregor

“Life is wrapped in a dream. Death too will be wrapped in a dream.”

Nu as fi crezut niciodata, era mult prea putin probabil. Dar intamplarile mereu ne dejoaca planurile sau prevederile. Nu putem fi siguri de nici un lucru si in special nu pot fi sigur de faptul ca nu pot fi sigur. Ascult silent strike sau manele de la vecini sau stau cu capul in acvariu si cu gandurile aiurea. Sunt singur si noile draperii de la geamuri sunt trase peste geamul deschis. Chiar si cand esti absolut singur intr-un loc te simti urmarit, iti vine sa-ti dai capul peste umar ca sa privesti. Deschide ochii mari, larg deschisi. Unii oameni, pentru a scapa de stres, incearca sa explice sentimentul asta spunandu-si ca-i cineva acolo sus care le vede pe toate. Poate dumnezeu, poate iisus, poate bunica-ta moarta de doua luni. Desi stii ca esti singur iti intrerupi activitatea pentru a te uita in jur, la mobilier, la oglinda, la peretii albi. Sau aproape albi. In cazul meu, ma uit la niste pereti albi, cu o pata pe ei. Irisii mi se deschid cautand sa capteze mai multa lumina. Pata neagra se misca. Pe perete este dumnezeu meu, supraveghetorul, mereu urmaritorul meu: Gregor. A intrat pe geamul deschis. Simt aerul rece pe care l-a adus de afara pe haina lui inghetata. Pe aripile lui angelice, mari, strabatute de nervuri subtiri. Sta pe perete, iar. Ma ridic incet, cu grija. Este atat de imprevizibil si atat de dornic de atingeri.Las scaunul intre noi pentru a impiedica asta. Ii plac imbratisarile, ii plac oamenii si, la naiba, se pare ca ii plac eu mai mult ca oricine altcineva. S-a schimbat. Poate stilul de a se imbraca, poate modul in care s-a tuns, dar nu mai este Gregor de anul trecut. Are un ten verzui, respingator. Ma priveste. Pipaie in directia mea, cautand sa acumuleze mai multe informatii despre schimbarile petrecute in mine. Isi aduce aminte cu siguranta de incidentul petrecut acum ceva timp. Da, intamplarea aia este inscrisa in codul lui genetic. Ma priveste cu ochii lui compusi pe care fata mea se multiplica de sute de ori. El ma intelege probabil. Citeste in mine mai bine decat poti citi eu insumi.
Gregor inainteaza usor, usor pe perete, spre mine. Pare nesigur pe picioare. Poate e ranit, poate ca a baut. Se impiedica si aluneca jos, intre pat si perete. Revine cu greu in locul initial. Continua sa inainteze dar pica din nou, de data asta sub masa. Respiratia mi se accelereaza. Intru usor, usor in panica. Cu siguranta vrea sa ma imbratiseze. Vrea sa-si atinga hainele ponosite verzui de pielea mea alba. Ma aplec cu grija si ma uit sub masa. Nu-l vad. Imping usor rucscaul care se afla acolo si, deodata, il vad zburand ca un liliac mare si negru inspre geam.
A disparut iar. Ma mis cu precautie, cu toti senzorii de sub piele atenti la orice fel de atingere neprevazuta. Inaintez usor spre perdea miscand lucrurile in drumul meu pentru a-l speria. Inaintez si cercetez pret de vreo douazeci de minute, apoi, brusc sentimentul imi strbate iar cortexul. Imi intorc capul si il vad pe usa, privindu-ma ironic, zambind cu gura pana la urechi. Ma enervez, va spun drept, ma enervez ingrozitor de tare. Intr-o mana strang cu inversunare un prosop si in cealalta coada de la matura. Ma apropii cu miscarile agile ale unui pradator. Ridic mana cu matura si, cu respiratia accelerata, cu broboane de sudoare pe frunte, imi reped arma drept catre Gregor.
L-am lovit in plin abdomen. Aproape ca l-am rupt in doua. Aripile nu mai sunt aripi. Sunt jumatati de aripi. Nu mai misca. Ochii lui nu mai recepteaza imaginea mea. Ma uit la el aproape cu mila.
Iau un faras si il asez. Sar in spate speriat, de-a binelea. Cu imense sfortari, cu ultimele puteri Gregor s-a ridicat in picioare. Aripile ii atarna vlaguite. Ochii lui se uita iarasi mustratori la mine. Antenele pipaie in directia mea, se vede ca inca tanjeste dupa corpul meu cald.
Asez farasul pe masa. Gregor este epuizat, dar traieste. Isi misca botul in continuu. Nu inteleg ce spune. Cele doua picioare tefere se zbat lent dar fara sa fie coordonate. Probabil ca are dureri groaznice. Imi apropii fata de a lui. Ii privesc gura si ochii disperati, cascati de durere. Ma roaga, ma implora sa-l omor, sa-i curm durerea inimaginabila. Aproape l-am rupt in doua cu lovitura precisa. Inima mea impinge in sufletul meu mila. Gura i se misca spasmodic.
Ma indepartez nehotarat cu ochii tinta la el. Ma apropii din nou. De data asta il privesc prin teleobiectivul aparatului foto setat pe modul video. Il privesc cu un ochi artificial, insensibil. Inima mea ma impinge pe mine in sufletul meu, fara pic de mila. Gregor tipa, plange, urla, se zbate. Moartea il evita, ii ofera un supliciu ingrozitor, nesfarsit. Imi place cel mai mult sa-i inregistrez fata, sa-i surprind trasaturile chinuite. Apoi continui cu un prin plan cu piciorusele miscandu-se spasmodic din ce in ce mai usor. Continui miscarea si lentila se opreste cu o imagine a aripilor moarte, insensibile la orice fel de comanda.
Sunt ultimele clipe. Gregor simte si el asta. Aproape ma implora sa iau obiectivul de langa el. Il iau. Ma priveste in fata cu ochii larg deshisi, de parca ar vrea sa ma soarba. Ma uit si eu la el, la dumnezeul meu. Il privesc cum moare, cum existenta mea sau a lumii asteia dispare din cortexul lui sau se afunda in intuneric. Este ultima miscare din gura, ultima clipire, ultimul zambet ironic la adresa mea. E mort. De ce cruzimi suntem in stare? Ce nelinisti sufletesti ne putem provoca pentru a putea iesi din plictiseala? Ne ucidem dumnezeii pe rand, unul cate unul si cand vom fi cu adevarat singuri abia atunci vom fi morti cu adevarat si linistiti. Cadavrul lui Gregor nu reprezinta pentru mine nimic. Sunt singur, draperiile sunt trase, geamul este deschis. Amintirea lui Gregor imi dispare usor din minte. Sunt singur si, cu toate astea, intorc capul peste umar si ma uit la mobila, la oglinda, la peretii incredibil de albi.

PART 3. Den Mygga

Asa cum stateam intins pe pat, in intuneric, am simtit acea miscare inceata, binecunoscuta, in coltul celalalt al camerei.
Am vrut sa deschid ochii, uitand ca ii am deja deschisi. Am incercat sa ma misc. Puteam sa ma misc, nu era problema. Am simtit sangele bolborosind in preajma urechii.
Nu imi era frica.
Am continuat sa ascult cu atentie. Miscarea s-a oprit o clipa apoi s-a auzit mult mai aproape de mine, undeva in partea stanga, spre perete.
Era un sunet minunat, ca si cum doi ingeri se iubeau. Fosnet de aripi si pene si ultratipete mangaietoare. M-am miscat usor, cu sfiala, sa nu-i deranjez. Intunericul era profund, nu vedeam nimic in continuare.
Sunetul se apropia, incet dar sigur, de mine.
Mi-am amintit alte vremuri cum stateam sa astept iarna ca sa ma joc cu zapada, cum asteptam vara sa fac plaja.
Tanjeam dupa sunet, pentru ca simteam ca el imi este adresat de faptmie.
A ajuns la un metru de capul meu, tot in partea stanga, spre perete.
Aud, aerul se misca, soapte se scurg si toate sunt numai de bine. Prin fata ochilor imi trec imagini fugare cu femei, acoperite de paltoane. Sub paltoane nu este nimic, doar aer. Sunt doar niste capete detrupate.
Ca si in alte dati, simt cum mi se strange inima. Imi aduc aminte celelalte intalniri, stiti si voi cum s-au sfarsit.
Ma ridic usor in timp ce sunetul se deplaseaza spre mine.
incerc sa pun picioarele jos dar, surpriza! sub picioare nu simt pamantul, simt doar un gol intunecat, ca un ochi de maur noaptea, sau precum codul 0 in photoshop. Inima incepe sa-mi palpite.
Acum ma gandesc ca niciodata nu am mai auzit sunetul cu o asemenea intensitate.
S-a oprit momentan. la un moment dat, in intuneric am vazut o sclipire.
Va jur, pe cuvantul meu, am reusit sa ma ridic in picioare in pat, dar in stanga si in dreapta mea nu simteam sa fie marginile.
Am inceput sa merg pe pat, in directia opusa sunetului.
Am dat de o ridicatura. Am escaladat-o. As putea jura ca este perna. Ma opresc in varf, obosit. In urechi aud tot felul de glasuri, precum profetul mahomed in varful muntelui. Jos, la poalele pernei, vad iarasi sclipirea aia.
Brusc, sunetul inceteaza, se aprinde lumina. Ma orbeste. Pun mana la ochi apoi incet, incet ma obisnuiesc. Prietena mea a intrat in camera. Se apropie de pat. Nu ma vede.
Am ocazia sa ma admir si observ ca am doar 1 cm, sau cam atat. Deoarece dormd dezbracat, pielea mea se confunda aproape pe cuvertura patului.
Imi aduc aminte ce ma asteapta jos. Pentru a imi face curaj ma uit spre prietena mea dar, dezastru, cu ochii mici pe care ii am ii vad fiecare fir de par, fiecare gaura mai mult sau mai putin obisnuita. Precum gulliver in tara uriasilor.
Nu conteaza. Ii trec cu vederea aceste defecte. Eu sunt ala defect de fapt.
Imi fac curaj si ma uit in josul muntelui, al pernei.
Clipesc. Duc mana la ochi, apoi o iau de la ochi.
De jos ma priveste Gregor. Are o pereche nou nouta de aripi si, nu-mi vine sa cred, e incredibil dar, intr-unul din cele 6 picioare tine o carte.
Se uita la mine cu aceeasi expresie din totdeauna. Ma uit si eu la el.
Zambesc. E mai mare decat mine. De doua ori mai mare. Ma uit in jos, spre penis, apoi privesc spre prietena mea. Penisul are niste pete albe pe el. Ma apuca rasul.
Gregor deschide gura si emite iar sunetele alea ingeresti pe care le aud de o saptamana incoace.
Cobor spre el si, apropiindu-ma, reusesc sa deslusesc ce scrie pe coperta cartii: “Die wunderbare Reise des kleinen Nils Holgersson mit den Wildgänsen“ Selma Lagerlöf.
Gregor e ironic, vad asta si in zambetul lui.
Ma apropii de el si ma opresc drept in fata lui. Nu cred ca a uitat cum l-am omorat data trecuta. Cu siguranta nu a uitat.
Ridica unul din picioare si imi face o mica incizie pe gat,
Simt cum imi da sangele. Este inutil sa fug sau sa incerc sa ma lupt. Sunt, de altfel, fascinat de ochii lui compusi.
Isi apropie trompa de gatul meu si incepe sa suga. Vad lichidul rosu inchis cum se scurge in el. Ma ia ametelea. Prietena mea, fara sa ma vada, iese afara din camera.
Inchide lumina. Ridic ochii: vad raza luminoasa stingandu-se parca cu incetinitorul. De gatul meu atarna Gregor, sugandu-si viata din mine. Incerc sa deschid ochii uitand ca ii am deja deschisi.
Imi duc mana la gat si simt cum un Gregor umflat de sange incearca sa scape. Simt cum sangele meu imi pateaza mana. Simt totul ca si cum ar face parte din mine, simt totul…

Totul despre manelism

Un singur lucru e mai rau decat sa fii profesor in politehnica si acel lucru este sa fii manelist.
Sa fii manelist inseamna mai mult decat sa asculti un gen de muzica. In 90% din cazuri inseamna sa te incadrezi in niste tipare anume, intr-un anumit profil psihologic.

Metroul din Bucuresti este un ecosistem aparte. Paradoxal poate, el este cumva locuit de oameni care nu locuiesc acolo, dar intotdeauna aceiasi zi de zi.
Asemanarea cu o casa normala e aproape perfecta:
- canapele este? este
- internet este? 3g mobile internet este
- muzica este? mobile-phone manele hits sânt.
- sex este? este, cu parteneri diferiti, carora trebuie sa le simti respiratia, corpul si transpiratia aproape de tine. (si nici nu mai fac analogia cu trenul care intra in tunel)

Deci metroul este o casa, un loc intim in care te relaxezi zi de zi. Un loc in care te incarci cu energie ascultand banala, repetitiva dar deloc deranjanta discutie a colegilor de camera ("Ba, ce somn imi e. N-am nici un chef de munca" "Da..si e abia marti" "Ce-as mai fi dormit.." "Si eu" )pana cand aceasta este intrerupta de glasul cristalin al unui LG prada auriu care-ti umple urechile cu glasul de porc castrat al lui florin peste.

Ah? Apropo de asta...nu stiu daca ati observat diferenta intre un manelist wannabe si unul de clasa, de vita nobila. E simplu, testat si garantat: dupa maneaua de la telefon! Daca aceasta este un hit arhicunoscut, o melodie a unui artist consacrat in domeniu, atunci e clar: manelistul este unul fake. Un semi-idiot probabil care isi doreste sa se integreze in grupul majoritar. El este, daca vreti, privit ca un cocalar de catre un manelist stilat, unicat, a carui manea de pe telefonul mobil este una mai necunoscuta si foarte de suflet, ca sa zic asa.

Manelistul de metrou, spre deosebire de ala de masina personala, are o singura boxa, destul de mica. Ranit in orgoliu, el incearca sa o dea cat mai tare in timp ce afiseaza un zambet superior de la ureche la alta si trepideaza usor in ritmul vocii porcului in curs de castrare. El, undeva in interior, simte complexul si furia cauzata de saracie ca pe o furtuna. Isi scoate asadar lantul de tinichea aurita peste tricou, isi pune ceasul peste bluza de trening. Se jura pe dumnezeu ca el o arde prin cazinouri cu femei si mafioti.
Manelistul de masina personala, stand la semafor (rareori), se uita ostentativ in dreapta la masina de langa si creste volumul sonor pana cand se asigura ca soferul vecin a auzit si i-a inteles gradul de coolness. Pentru el complexul de inferioritate a fost uitat cu desavarsire, indiferent de masina in care se afla. Acele patru roti, acel motor legat cu ciorapii rupti luati din piata de ma-sa, acel schimbator pe care nu l-ar da pentru nimic in lume pentru o cutie de viteza automata (e la moda sa zica asta oamenii aia cu ajutorul carora evolutia s-ar fi oprit probabil undeva pe cracile unor copaci), acele huse cu dungi de tigru si, in final, acel volan ingrosat cu burete si vinilin de care se tine multumit manelistul. Ah, si acei prieteni ai lui, sase la numar, indesati pe bancheta din spate. All these are priceless!

Atat manelistul de metrou cat si cel de masina au aceeasi destinatie: MALL-ul! Mall-ul este teritoriul lor, este locul in care se duc la munca (ca-s vanzatori totii), este locul in care isi petrec perioada de rut, in cautare de pitzipoance. Odata intrati in mall nu mai exista diferente. Cocalarul de masina poate e un pic mai gras fata de celalalt, care-i un pic mai slab si mai obosit. Dar lanturile sunt lustruite si scoase afara la ambele categorii, tricourile sunt mulate bine pe straturile de grasime si privirea e fericita, cum e a oricarui om prost. De-acuma tine doar de calitatile pitipoancei, daca reuseste sa-i deosebeasca, sa-i sorteze si, in final, sa-i accepte ca parteneri, pentru ca un manelist n-o sa declare niciodata ca a venit cu metroul. Masina lui are "o problema" si i-a murit motorul la iesire din garaj (tot asa ii doresc sa ii moara la intrare, altceva si in alta parte).

Activitatile in mall sunt destule, mai ales pentru maneliste. Manelistii se plimba ostentativ si incearca sa le agate pe ELE. "Ele" se plimba cu posetuta pe mana indoita gratios prin magazine si probeaza haine cu un zambet superior pe buze de "ia uite fa ce modele naspa, nu se compara cu alea de la milano de mi le-a adus fratimiu'cand a venit de la munca din italia" "Da fa, chiar ca!". Si trec mai departe, nemultumite de calitatea modelelor si materialelor, imbracate cu hainele lor din plastic lucios de la Kenvelo, cu cizmulite din vinilin si fard gros de un deget pe ochi. Si lor li se citeste in priviri saracia si dorinta dupa lucrurile alea prea scumpe si goana nebuna dupa bani si chestii lucioase.

Macar o data pe luna manelistii de orice tip se duc in grup la cinematograful din mall. Se aseaza cu acea scuzabila aiureala poetica pe locurile altora si, cand incepe filmul, se muta cu urlete si injuraturi cand vin posesorii de drept ai scaunelor.
Apoi incepe filmul, distractia. Imaginile miscatoare ii fascineaza, pret de cateva minute, asa ca raman muti. Apoi incep sa-si exaclame uimirea exclamand: "sa-mi bag p.a!" "ce-ai fa? te-ai speriat" "nu intra acolo bah p#la, ca ti-o iei!", ba chiar suna si alti prieteni care, mai putin norocosi, n-au avut bani sa vina si ei: "ba, esti prost?sunt la film. da, pot sa vorbesc. Nu ma auzi? CEEEEE? NU TE_AUD BA PROSTULE, VORBESTE MAI TARE!"
La 15 minute de cand a inceput filmul trebuie sa se mute iar, pentru ca s-au asezat tot pe locurile altora. Varsa cateva pahare, se impiedica de cateva ori si isi gasesc in sfarsit locurile, pe care se aseaza cu geamate si ragaituri de placere. Domnisoarele care sunt cu ei chicotesc excitate. Ce masculi! Ei isi afiseaza dominatia un aer atotstiutor: "ti-am zis fa ca asa se intampla? ti-am zis?".
Filmul se termina in uralele entuziasmate ale grupului. Masculul alfa exclama: "ba, ce film p#zda, sa moara mama". Ailalti aproba lingusitori dar nu nesinceri. Sufletele lor au fost miscate pana la lacrimi de finalul fericit. "Da ba, pizdos rau, sa moara familia mea".

In fine, manelistii isi petrec concediul de iarna la munte, la schi si vacanta de vara la mare, la mare. Ei, insa, nu stiu nici sa schieze, nici sa inoate. Vacanta de iarna la Sinaia/Predeal, vacanta de vara la Mamaia, exclusiv.

Comportamentul pe plaja este unul normal. Ca pe orice teritoriu strain, isi aseza prosoapele, isi intind femeile pe ele, apoi isi marcheaza teritoriul facand galagie mare, ca sa se sperie dusmanii. Dusmanii se sperie, pe o distanta de 10 m in jur cel putin. Apoi masculii se duc in apa: alearga sportiv de la cearcaf, improscand nisip in toate partile si se arunca in mare intr-un entuziasm general. Exclama ca ce rece e, ca "ba, esti prost, sa nu inghiti apa ca faci raie la plamani", apoi se catara unul pe umerii celuilalt si se arunca in apa de jumatate de metru. Nici unul, dar absolut NICI UNUL nu da cu capul de vreo piatra si nu moare.
Cand ies din apa, masculii sunt mai temperati si-si aprind o tigara dupa ce-si pleznesc gagicile peste cur sa le faca loc pe prosop.
"Lasa-ma draga sa ma bronzez", se imbufneaza ele.
"Da-te din soarele meu", se alinta ele mai departe.
Apoi apare nelipsitul vanzator de seminte si porumb. Mucurile sunt aruncate grabnic in nisip, portofelele ies la la iveala si, in curand, grupul de masculi si femele sparg seminte si joaca table.
Seara, rosii ca focul, pleaca satisfacuti catre camere unde, baietii isi iau pantalonii albi, pantofii albi fara partea din spate, sosetele negre si tricoul mulat, iar fetele fustita, sutienul, posetuta si pastilele de gat. Apoi pleaca in club.

La munte, grupul de manelisti se duce pe partie. Nu se fac comozi de la inceput. Intai se aseaza in mijlocul partiei si scot telefoanele. "Bah, ce #la mea sa fac ma, am venit si noi cateva zile la munte, la schi" (este vital faptul ca au venit la schi si manelistii precizeaza asta de fiecare data). "Da ba, sunt pe partie, esti prost? Nu, am adidasii aia nike, aia de pe net". In fine, dupa 20 de minute de stat in mijlocul partiei si vorbit la telefon se apuca de schi.
Scot sacul din buzunar, se aseaza calare pe el si-si dau drumul la vale. Nebunie. Chiote. Veselie. 2, 3 persoane straine maturate. La nesfarsit.
Seara, cand sa plece de pe partie, iar suna telefonul: "Bah, sa moara familia mea, iti spun, e super. Nu, trebuie sa vii si tu, sa moara familia mea ca-i asa misto".

Manelistii, indiferent de sex, au 2 maini, 2 picioare, 2 ochi etc.
Experimental, s-a constatat insa ca manelistilor le lipseste mare parte din creier.
Nu credeti?
Luati unul si dati-l usor cu capul de-o bordura.
Mai tare!
Mai tare!

random evil stuff

Sa taci fara sa zici nimic este scuzabil, atata timp cat nu ai nimic de spus. Insa sa fie agresat Basescu de o doamna speriata de vrajitori si golani, sa depuna de doua ori juramantul Obama pentru ca prima oara s-a inversat un cuvant, sa asist la o discutie intre indragostiti seara asta: "Bah, ce dracu ai fa?" "Uite, mi-am bulit o unghie" , ei bine, toate aceste momente este nescuzabil sa nu le impart cu altii.

Intr-adevar, Hussein a repetat juramantul pentru ca prima oara judecatorul a inversat ordinea unui cuvant (mda, asa au scris ziarele, ca a inversat ordinea unui singur cuvant. ca in bancul ala cu doi copii care numarau o bila) . Te pomenesti ca daca nu-l zicea "corect" a doua oara atunci nu se tinea de promisiuni. S-ar fi gandit Obama, in momentul critic, in care trebuia sa le taie pensia batraneilor americani ca sa plateasca benzina la limuzina: "AH...juramantul? Imi bag picioarele in el ca nu l-am zis cum trebuie".
Acum ce sa zic? Traditia e traditie, nu poti sa-ti bati joc de ea. Probabil s-a considerat ca americanul de rand tine la obiceiurile populare: isi cumpara casa cu ipoteca, neaparat bantuita, stie sa calareasca, la un moment dat in cariera e detectiv si doarme nebarbierit in masina, devine super-erou cu costum de super-erou si MAI ALES, se tine de juramintele facute. Din surse neoficiale am aflat ca americanul sfinteste juramantul abia facut facand un alt juramant in care se jura sa se tina de juramant. Apoi se pisa de trei ori crucis, de trei ori perpendicular si de trei ori orizontal si se mai jura o data. Apoi se spala pe picioare (for some reason :P).

Pauza, ma duc sa mananc. (Vecina de jos, manelista, tace malc de ceva zile. Ma astept din ora in ora sa inceapa sa miroasa a cadavru, altfel nu-mi explic linistea).
[.]
Somnul tine si de foame, zicea un intelept. Si, intr-adevar, somnul este un peste foarte bun, mai ales daca-l ai gatit in frigider. Neavandu-l, caut niste poze cu mancare pe net, sa ma uit la ele. Oricum, mi-e lene sa ies la cumparaturi la ora asta.
[...]
Incredibil, cautand poze cu mancare, am dat peste Alexandra Adam, supranumita eleva porno, si impresarul ei, Sharky din Giurgiu. Manele cat cuprinde. Ma refer la ziarele romane, care toate tind catre standardul impus de LIBERTATEA, (aceasta hartie igienica folosita s-a autoproclamat cel mai citit ziar din Bucuresti).
Ce altceva am mai gasit, de mancare: asta , asta si asta .

Pana una alta ma mananc singur, ca ursii la hibernare, un strat de grasime dupa altul.
Parca a inceput nitel sa miroasa, de la vecina. Doamne'ajuta!
Pofta!