Eurovision

Eurovision e un show de cacat, in general. Orice maimuta, pusa sa repete un lucru de o mie de ori, ajunge sa faca acel lucru aproape de perfectiune. Aceeasi muzica, aceeasi coregrafie, aceleasi comentarii lipsite de haz la TVR. Eurovision e mai repetitiv decat un circular reference in excel sau decat un comentator de fotbal: "stie cu mingea", "le-au dat clasa", eurogol, englezii se bucura la cornere etc

Totul este atat de stralucitor acolo si atat de studiat, incat n-are nici o valoare artistica.  E ca si cum te-ai antrena sute de zile sa scrii litera a de mana  perfect si apoi te-ai lauda ca uite ce perfect scrii litera a. Bravo, acum du-te si fa si ceva util si mai putin plictisitor in viata.

Enervant este si faptul ca Eurovision este un concurs intre tari. Ce treaba are muzica cu tara artistului? Absolut nici una, dovada chiar faptul ca se face muzica si in Romania, una din cele mai naspa tari in care te poti apuca de alta muzica decat manele.  Si totusi Romania (accentuat) ar "castiga" Eurovisionul.

Sa bag si ceva jignitor, de final: cu greu imi pot inchipui ceva mai gay decat un barbat cantand pe scena la Eurovision. Si cum poate un barbat sa urmareasca Finala, cand la ora 12, sambata noaptea, sunt atatea filme porno sau cu roboti sau cu masini la tv sau pe internet?

Sgţ pl

Ma gandeam ca oamenii, in general, sunt tare prosti. Singurul mod in care putem analiza lumea din jur, dincolo de instinctele primare, este cu ajutorul limbajului. De fapt, orice gand coerent, orice lucru iti trece prin minte este exprimat in creierul tau cu ajutorul cuvintelor. Asa ca ia DEX-ul in brate, fa-ti cruce si sinucide-te. Mai mult decat e scris in cartea aia groasa n-o sa-ti treaca niciodata prin minte.
Hai sa ne gandim: acum cateva sute de ani isi puteau imagina oamenii un elicopter? Sau un televizor? Bomba nucleara? Computer? Deep-throat? Bineinteles ca nu. Notiunile astea toate nu existau pe atunci.

Problema  e ca toate cuvintele din dictionar se leaga de lucruri reale, care exista si pot fi definite. Acest lucru stagneaza dezvoltarea omenirii. Pai hai sa luam n oameni de stiinta si sa-i punem sa inventeze ceva: s-ar scarpina in cap, ar inventa ei ceva dar nu stiu nici ce, nici cum, nici ce-o sa faca.
Dar ia sa adaugam intai in dictionar cuvantul "regrestantor". Il lasam acolo vreo 1 sau 2 ani de zile, astfel incat lumea sa se obisnuiasca cu el. Il bagam de cateva ori in discutii stiintifice (ca stimatilor profesori le va fi rusine sa marturiseasca ca nu stiu ce-i ala).
Ei si abia acum sa le spunem oamenilor de stiinta: "Inventati dom'le regrestantorul ala!". Pai imediat o sa stie ce si cum o sa faca. Totul o sa curga de la sine. Regrestantorul va prinde viata si definitie.
Analog cu mai multe cuvinte.

Dar nu. Omenirea a decis ca limbajul e asta care e si e batut in cuie. Nici o litera nou inventata macar in ultima perioada.

(to be continued - am adormit de 3 ori scriind asta)

Pe dreapta

Eram destul de obosit acum vreo 3 ore, cand bratul autoritar al legii mi-a aratat cu un gest princiar banda din dreapta. Mergeam spre casa dupa serviciu, o vizita la dentist si o ora jumate de tenis. In Bucuresti, un constantean conducand o masina de bacau nu prea are sanse sa-si pastreze carnetul, veti crede, dupa ce nu a a acordat prioritate la trecerea de pietoni.
Ma opresc din relatare pentru a-i acorda credit (cel mai ieftin de pe piata) domnului politist, pentru ca nici eu nici prietena mea n-am vazut vreun pieton pe trecerea aia. Dar eram destul de obosit, deci mea culpa (intre noi fie vorba, n-as fi povestit asa relaxat daca as considera ca pietonul ala a fost in pericol vreun pic. Dar nu spuneti nimanui, nu vreau sa stric impresia ca sunt un taran care tureaza motorul sa grabeasca pietonii pe trecere, impresie pe care cu siguranta o aveti despre autorul acestui blog).

Eram pe Calea Victoriei. Aveam permisul si buletinul de constanta. Aveam masina cu numar de bacau. Aveam numa' blandete in ochi si schimbatorul asezat cuminte in pozitia zero.
Cumva, politistul mi-a adus aminte de profesorul de termodinamica, atunci cand imi punea niste intrebari sa vada daca imi da 4 sau 5 la examen: adica mai timorat si necajit de-atata nu puteam fi:
"Cum arata ciclul Carnot?"
"De ce nu dai prioritate la pieton?"
"Care-i principiul al 2-lea al termodinamicii?"
"Daca-l calcai tot asa spuneai, ca nu ai vazut nici un pieton?"
"Vii tu la vara si vedem atunci....patru..."
"Hai, ia actele si poti pleca..."

Multumesc, asta e primul an fara nici o restanta. Ce nasol ar fi fost sa am una la permis.

PS: cum ziceam, asta se intampla acum vreo 3 ore si sunt obosit. Ce de cacat  e, sa stau sa scriu pe blog articolul asta in loc sa ma culc.

Cu dintii la vedere (in borcan)

Si in a 6-a zi, Dumnezeu si-a zis Siesi: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră..." si sa-i dam omului dinti.
Si pe langa dinti sa-i dam si durerea de dinti.

Si se facu noapte, se facu zi: ziua a 6-a fara somn. Durerea de dinti e mai intensa decat sutul in coaie. Mai ascutita decat tepele lui vlad tepes. Mai agresiva decat o mie de musulmani ascultand o formatie rock ce zbiara muie Mahomed sau Allah sau totuna.

Si-apoi apare dentistul, cel caruia ii place sa-si spuna medic stomatolog. Lucreaza cu programari si e tot timpul ocupat. Iti zgandare dintii care nu te dor cu un ac pana incep sa te sacaie de sa-ti iesi din minti. Apoi iti spune ca trebuie sa-i scoata.

Si Sf. Petru il intreba pe Dumnezeu:
"Doamne, de ce Le-ai dat Tu dinti oamenilor? Fara ei, sexul oral e mai cool (de dat), un pumn in gura mai usor (de luat), un sarut mai pervers (de sarutat). De ce atunci?"
Si Dumnezeu Isi drese glasul si zise oarecum fonf:
"Le-am dat lapte sa li se intareasca oasele. Le-am dat carne, oua si branza sa creasca mari si sanatosi. Colgate ca cerneala sa nu le penetreze smaltul. Le-am dat..."
Si, in acel moment, Dumnezeu fu intrerupt de o usa care se deschise si un cap frumos incadrat de doua aripi spuse:
"Domnul Dumnezeu?"
"Da", raspunse Acesta cu glas tremurat.
"Intrati Va rog, totul e pregatit pentru extractie".
"Vezi Petre, conchise Dumnezeu cu amaraciune. Totul dupa asemanarea Noastra. Io zic ca tot e bine ca in ziua sasea nu Ma durea in p#la*".

(*oare trebuia tot cu majuscula?)

Upload

Spre rusinea mea, am cont pe facebook. Tot spre rusinea mea, intru pe facebook zilnic.
Si, cum sunt un om foarte rusinos de fel, mi-e rusine sa spun ca URASC facebook. Asta mai ales datorita lipsei de intimitate pe care o propaga.

Desigur, poti sa-ti propui sa folosesti site-urile de socializare cu cap, adica sa scrii doar lucruri de bun-simt, sa adaugi prieteni doar cunoscuti, sa pui fotografii doar de la absolvire etc. Sa inlocuiesti "in p@la mea..." cu "ce cred eu e ca...". Ar trebui sa fie de ajuns atat. Decizia de a-ti uploada viata personala si ce sa uploadezi din ea pe internet iti apartine, corect?



GRESIT! Orice nasol din lista ta de prieteni poate sa posteze poze cu tine si sa le marcheze dintr-un click cu numele si linkul catre profilul tau. Brusc, amintirea vacantei de vara din Bulgaria cand le-ai aratat tu tipelor alea varza cum se danseaza la bara, parca nu-ti mai e asa placuta, nu-i asa?
D-aia, atunci cand, dupa ce am muncit cu grija sa-mi aleg o poza de profil in care sa nu mi se distinga clar trasaturile, dar care sa arate totusi cat de cool sunt, dupa ce am reusit acest lucru si am constatat inca vreo 3, 4 poze atasate profilului meu, m-am enervat. Toate adaugate de prietena mea. Nu comentez mai departe, pt ca din pacate stie adresa blogului si mi-e ca isi face cateva poze cu el (cu blogul) si le urca repede acolo.

Si-apoi e statusul ala cu "in a relationship with...". Creatorii facebook au azvarlit "aleator" un sut fix in coaiele partii masculine a omenirii. Careia i-au dat lacrimile de durere si a inceput sa completeze inainte ca sexul frumos sa se incrunte. Practic, munca noastra e dubla acum: trebuie sa avem profilul ala bunu', de duminica, completat corect cu in relationship with si altu' care sa reflecte personalitatea de baiat rau, cu care sa nu-ti fie rusine sa dai Like la manifestarile ecologiste ale uneia pe care ai fute-o, in speranta ca, incantata de aprecierea ta, te va contacta si-ti va propune sa va futeti.

Apoi mai e Openbook, care ar trebui sa te faca sa te gandesti de doua ori inainte sa postezi ceva online. E usor sa-ti imaginezi angajatii HR cum iti vor raspunde cu propriile tale afirmatii anti-establishment atunci cand iti vei declara intentia de a munci fericit pt corporatie pana la moarte.

In fine, s-a scris mult online despre facebook si lipsa lui de securitate dar a trebuit sa scriu si eu ca sa am ce posta pe wall. Ironic, nu?

Ora de istorie a romanilor: 2009-2500

Vrand sa se dea jos din masina, profesoara de istorie Udrea isi aduse aminte ca masina ei era una zburatoare si ca a te da jos echivala cu a te sinucide. "Traiesc prea mult in trecut", isi zise ea in timp ce actiona procedura de teleportare.
La intrarea sub forma de poarta teleportoare in clasa, stateau de sase doi baieti.
"Sase! Vine!" tipa unul din ei, atat de tare incat acoperi toata harmalaia din clasa. Toti se repezira in banci cuminti, in timp ce doamna profesoara se materializa langa catedra.

-Buna ziua copii!, zise ea.
-Buna ziua...mea! raspunsera copiii cu traditionalul salut vechi de aproape o jumatate de mileniu.

In acest univers asimovian, profesoara se aseza la catedra, apoi decise sa apeleze la metoda traditionala si invechita de predat, adica verbal.

- Azi vom continua cu perioada 2009-2500 din istoria Romaniei. Pe vremea aia, copii, romanii erau in numar de 22 de milioane. Forma de guvernamant era republica semiprezidentiala. Acest lucru este important: alaturi de presedinte, primul ministru dregea si invartea pe partea administrativa.
Mircea, ia zi tu cine erau presedinte si prim ministru in perioada aia?
- Elena si Nicolae Ceausescu doamna profesoara.
- Iesi afara prostanacule. Altcineva?, intreba Udrea in timp ce Mircea G. Jr. deja se teleportase vesel in lamborghiniul sau zburator.
- ...
- Ei bine, va spun eu: presedinte era Traian Basescu si prim-ministru Emil Boc.
- Cum doamna profesoara? ACEL Traian Basescu? ACEL Emil Boc?, intrebara copiii intr-un glas, cu uimire.
- Da, ACEI Traian Basescu si Emil Boc, raspunse Udrea, apoi continua candid: cum ziceam, existau 22 mil de oameni. Din toti astia, 469 erau parlamentari, adica oameni care dadeau legi...
- Pentru interesul comun?
- Pentru interesul propriu, Traian Jr. N-ai invatat nimic cat ai stat aici. Dadeau legi care le permiteau sa desfasoare tot felul de afaceri si sa castige cat mai multi bani
- Dar la ce le trebuiau bani?
- Ajungem imediat acolo. In 2009, a inceput criza economica mondiala, criza resimtita in Romania intai de sectorul privat, cca 3 mil de oameni, o parte din ei fiind concediati. Insa, adevaratul boom a venit in 2010 cand, guvernul condus de Emil Boc, a decis scaderea salariilor marii majoritati a populatiei, adica ale bugetarilor. Bugetarii astia erau un fel de oameni care se ocupau de treburile administrative ale statului: incasarea si procesarea taxelor si impozitelor, intocmirea dosarelor, pierderea dosarelor, acordarea aprobarilor etc.
- Cum? Dar treburile astea nu puteau fi facute lejer si fara erori de computere?
- Bravo. Intr-adevar, puteau. Dar 50 de mii de oameni s-au adunat atunci in Piata Victoriei de la Bucuresti si au scandat lozinci anti-Basescu si anti-Boc.
- ACEI BASESCU SI BOC?, intrebara copiii oarecum repetitiv.
- Fix aceiasi, raspunse Udrea zambind. Va explic imediat. Urma sa fie, de altfel, unul din ultimele meetinguri ale populatiei. Taxele impuse urmau sa fie platite de fiecare, fara exceptie. In perioada 2010-2012 statul a strans tot ce-a mai putut din averile populatiei. Cei 469 de parlamentari, Emil Boc si Traian Basescu (da, chiar acei Boc si Basescu) erau, practic, putred de bogati. Si atunci au putut sa-si puna in aplicare planul...
- Planul?, intrebara prosteste copiii frematand de curiozitate
- Da, PLANUL. Vedeti voi, ei aveau atunci toti banii din lume. Si ce faci atunci cand ai toti banii din lume? Iti dai seama ca astia nu valoreaza nimic, pentru ca te poti bucura de ei doar un numar limitat de ani. Asa ca au investit masiv in cercetare si, pana in 2015, in secret, au descoperit secretul nemuririi.
- Suntem perplecsi, doamna profesoara, spusera perplecsi copiii.
- Dupa ce au descoperit secretul nemuriririi au aplicat faza 2-a a a planului: exterminarea populatiei prin celebra TAXA PE COPIL. O taxa atat de mare incat era imposibil de platit de populatia si asa nevoiasa.
- Si populatia nu s-a revoltat?
- Ba da, dar numai in sinea lor caci, dupa cum ne arata istoria, dupa 1989 romanii n-au mai avut niciodata coaie sa se rascoale cu adevarat. SI-au dat seama ca minciuna, invidia, egoismul si nepasarea fata de semeni sunt caracteristicile lor nationale si ca, oricine ar fi in fruntea tarii, ar proceda la fel.
- Doamna profesoara?
- Da?
- Ce-s alea coaie?
Udrea zambi amar:
- Va explic imediat copii. S-a aplicat taxa pe copil si nici un cuplu n-a mai avut cum sa se reproduca. In 100 de ani, practic, cei 469 + 2 au ramas singurii oameni care populau Romania. Si atunci au aplicati faza 3-a a planului: si-au programat genetic proprii copii sa se nasca asexuati si sa moara inainte de a atinge varsta maturitatii. Asta ca sa nu trebuiasca sa explice nimanui niciodata ce au facut. Si,in plus, copiii sunt naspa si neascultatori dupa 14 ani.
- ...
- Da. Imi pare rau sa va spun, dar sunteti deja cea de-a 30-a generatie de copii.
- De ce ne spuneti asta?
- Pentru ca, zise Udrea izbucnind in lacrimi, a mai ramas o farama de umanitate in mine. Si azi se naste noua generatie de copii ceea ce inseamna ca voi nu mai sunteti folositori. Si am vrut sa nu muriti fara sa stiti adevarata poveste, sfarsi ea cu lacrimile siroind.

Apoi scoase un vechi Kalashnikov de sub catedra si incepu sa-i CIURUIASCA pe copii.
Sange, matze si creier curgeau din corpurile tinere in timp ce, din tabloul de pe peretele clasei, Basescu si Boc zambeau plini de compasiune. In ciuda descoperirilor medicale, Basescu era tot chel si chior.

Sfarsit

later edit: s-a dovedit ca Mircea G. Jr., cel care fusese dat afara din clasa, a murit intr-un accident de masina pe autostrada aeriana bechtel

TV BFF (best friends forever)

Sa te uiti la tv e ca si cum te-ai masturba: ti-e rusine sa declari public ca o freci aiurea, dar ti-e imposibil sa nu o faci. Asta daca esti baiat.
Daca esti fata...Dar asta e de la sine inteles, nu-i asa?

Si d-aia, duminica, cand mi s-a stricat televizorul, lumea mea perfecta a devenit o lume perfecta cu un colt sfaramat, cum bine zice poetul.
Am incercat sa-l inlocuiesc: am jucat tenis, am jucat poker, am fu..cut sex, am fost la alergat, am citit, am scris pe blog. N-am reusit sa-i acopar lipsa. Zace in camera aici, sfidator, cu un ranjet pe fata-i atat de neagra.
Alte activitati pe care mi le propun:
1. imi fac propria emisiune "How it's made" pt cel mai marunt lucru pe care il intreprind:
prajesc niste oua? Documentez. Intru sa scriu un blog entry? Documentez. Folosesc toaleta? Ati ghicit: documentez.
2. ma angajez la stat, bugetar, si apoi ma duc toata ziua la meetinguri de protest, greve etc.
3. studiez cu atentie ce scrie pe fiecare aliment pe care il cumpar:

(La punctul 3 am constatat ca cei care fac painea French Toast sunt niste oameni cu inima larga. La fiecare paine feliata cumparata ei doneaza o felie (de paine) oamenilor din tarile nevoiase. Pentru asta trebuie doar sa ai acces la un calculator si internet, sa intri pe un site, sa te inregistrezi, sa introduci un cod, sa confirmi si apoi sa te intinzi pe spate cu burta in sus si cu multa multumire de sine).

Deci am ce face. Alte idei?

Mind games la spalatorie

Ieri, adica vineri noapte, am zis sa mergem la Abduction Beamz Party ca era cu lasere si muzica trance undeva in padure langa bucuresti (fanii parazitii stiu de ce).
Nu voi povesti acuma cum ne-am invartit in cerc cautand drumul, pentru ca 95% din cititorii acestui blog au fost acolo, cu mine (iar ceilalti 5% ajung aici cautand pe google "totul despre manele" si pleaca dezamagiti).

Cert e ca am umplut masina de noroi. Atat de mult incat ne-a oprit politia sa ne intrebe daca avem autorizatie de transport. Incat am lasat o dara uriasa, in forma de firimituri de paine, din padure pana acasa si sunt sute de pasari moarte, inecate cu noroi pe marginea drumului. Incat, artist fiind, am remodelat masina cu noroiul de deasupra in forma unui lamborghini. Incat...ei, dar cred ca ati prins ideea.

Azi dimineata, dupa ce mi-a trecut erectia obisnuita si am revenit la dimensiunea normala de 18,6 cm, am fost la spalatorie. Adica la baie, unde am facut un dush. Apoi am plecat cu masina la spalatoria auto de aici, din cartier.
Si asta-i punctul in care vroiam sa ajung si pentru care, ignorand cu desavarsire regulile domnului profesor de literatura, am facut o expozitiune mai mare sau egala cu restul continutului:
tipul care s-a ocupat de masina (si-a facut treaba bine, de altfel) cred ca e micul geniu al manipularii psihologice din spalatorie de-acolo. Pe toata durata spalarii a bagat numa mesaje subliminale facute sa-i asigure bacsisul. Atat de multe, incat la un moment dat, satul de atatea mind games, am scos VIZIBIL o bancnota din portofel si am trecut-o in buzunar, ca sa-l linistesc de faptul ca o va primi. Credeti ca incetat? Nici vorba.
Exemple:
El: "E prima masina azi. Si chiar si dvs. vreti doar exteriorul"
Eu: "E nasol cand ploua, nu? Adica nu vine nici dracu pe-aici nu?"
El: "Da. Azi n-am facut nici bani de mancare sau tigari"

Dupa inca putin timp:

El (ca pt el): "Nici salariile nu ni le-a dat, ca cica n-avem clienti"
Eu: "Mai e si criza asta"
El: "E greu, tare greu. Si asta-i prima mea masina de azi"

(Ce nu stia el e ca eu cu 1h mai devreme fusesem la alergat si trecusem pe langa spalatorie si il vazusem la treaba.)

El (aproape terminand, admirativ): "Frumoasa masina..."
Ei bine, asta ultima, m-a dat gata. O asemenea dovada de subtilitate m-a convins sa-i ridic spaga de la 3 la 5 lei.
Si, in timp ce plecam, mi-a urat prietenos: "Va mai asteptam".

Iar eu astept ploaia.

pana la 01 01 2011

Regret ca am slabit. In vremurile astea grele, straturile suplimentare de grasime mi-ar fi prins bine.
De fapt, uite o idee buna boc: pune taxa pe slabitul voluntar. Consumul de resurse aiurea e lipsa de respect fata de aia care nu au ce sa manance, nu?
Scoate jandarmii prin parcuri si, daca prind pe cineva ca alearga, sa-i futa doua pulane in spate si sa-i ia portofelul. Asta asa, ca sa fie in ton cu metodele de le-ati luat si pana acum (adica hotie, ca stiu ca nu sunteti subtili).

Eu unul empatizez cu voi, baieti. Obisnuiti sa furati ca in codru, acum va e un pic mai putin la indemana, cu atatia ochi pe voi. Acuma e momentul ala delicat al discursurilor patriotice si al mobilizarii generale, pentru salvarea tarii. E ultimul moment in care sa mai strangeti niste fonduri pe care sa le bagati in asfalt. Sa faceti dictionarele sa adauge cuvantul politician la sinonime pentru hoț, in timp ce luptati impotriva contrabandei si evaziunii fiscale. E greu, stiu, dar ce naiba', faceti o treaba pana la capat daca tot ati inceput-o.

Helping you to help us

Ma gândeam azi la cât de nașpa e sa fii în Romania politician și, simultan, să ai bani mulți. Să-ți iei ca tot omu' un x6 sau un q7 și pac, lumea sa te categorisească drept hoț. Ce nasol! Tu să știi ca ai muncit pe drept pentru vila și mașina aia iar plebea sa te desconsidere astfel.
Și doar e logic, din salariul tău de parlamentar sau senator sau pulifrici la parlament sau senat, n-aveai cum să-ți permiți lucrurile alea. Ar trebui să fie clar că ai avut un job de noapte. De taximetrist, da din ăla cinstit, cu tarif onest.
Și cât tupeu, să țipe lumea că există niște MICI reduceri salariale. "Țăranii nu văd ca viitorul țării depinde de ei", te gandești tu, în timp ce mașini ale ministerului apărării îți eliberează calea în trafic.

Bă, sincer, mi-e milă de voi. Și pentru că mi-e milă, vă dau și soluția:
plecați băi, în pula mea, din România. Duceți-vă la ski in Austria, la snorkeling în Australia și la futut la Paris.
Lasați țăranii care nu va apreciaza sa-si traiasca viețile înguste, să nu se mai uite câș la voi imaginându-și cum vă secționează gâtul.

Razboiul bloagelor

In general nu citesc bloguri. Sigur insa, sunt cateva bloguri pe care le citesc.
In prima categorie sunt blogurile pe care intru din proprie intiativa: aia de la academia catavencu si kamikaze scriu misto. Si era unu', mai demult, Urletul poporului se numea. RIP.

A doua categorie sunt blogurile care imi sunt prezentate cu forta: statusuri de yahoo, facebook, email, buzz, myspace (da, am conturi pe toate astea). Si, daca in 95% din cazuri inchid pagina, constatand cu regret ca nu-i deloc vorba de internet porn, in alelalte 5% ma apuc si citesc. And boy, sometimes there's so much fun!

Fun!

Si azi am dat peste un blog-entry, care m-a amuzat atat de mult incat il voi dezbate public (de unul singur, caci, dupa cum stiti, pe mine nu ma citeste nimeni).
Deci draga nimeni, blog entry-ul cu pricina incepe in forta:

“Azi”, adica 2010. “Aici”, adica Romania. NOI, adica oamenii care ne-am petrecut copilaria invatand istorie universala, citind literatura clasica, ascultand Pink Floyd, Metallica, AC/DC, Queen, Journey, Beatles, etc. NOI, care am preferat capitolul “Renastere” in cartea de istorie – adica omul in centrul Universului, cultura inainte de toate, frumosul si romanticul promovate.

NOI, adica toti oamenii care nu sunt orbi si/sau surzi. Toti am preferat astea: primo, pt ca nu aveam calculatoare in copilarie si era un singur post la TV, secondo, pt ca la scoala istoria si literatura au fost totdeauna de preferat matematicii (cinste tie, ochelaristule rebel din a treia banca), tertio, pt ca toti baietii stiu ca a o arde artistic este primul pas catre...in fine, baieti, tineti minte: intotdeauna sa o ardeti artistic de fatza cu o fata.

NOI, care ne-am tocit nervii in facultati vocationale. Pentru ca daca ne-a placut cultura NOI ne-am asumat asta pana la capat. Nu am facut “Administratie publica” sau chestii ingineresti pentru a ne da apoi mari artisti si mari oameni de cultura si creatie. Ar fi fost mai usor. 6-7 examene, de doua ori pe an, in cel mai rau caz. Maxim 8 ore/zi petrecute in facultate sau pentru studiu. Treburi logice, obiective, manageriabile. NU! Noi ne-am asumat vocatia si ne-am petrecut anii tineretii cu vopseaua pe sub unghii, hainele mirosind a diluant, facand pereti falsi de “sala asteptare gara” la 3 noaptea, pentru un cadru filmat de 30 de secunde.

Aici ma veti acuza ca sunt subiectiv. Pentru ca, dragii mei, a sosit vremea sa va destainuiesc un secret: am facut facultatea la politehnica. Deoarece nu vad sensul, nu vreau sa discut despre cum o facultate tehnica de invata sa-ti structurezi si organizezi viata, astfel incat sa ai timp sa faci si lucruri artistice:

"Gata! Si-acum sa scriu un blog entry!"

Nu este cazul sa scriu asta, pentru ca ori stiti, ori veti clipi blink-blink din ochi. Situatia e clara: o facultate tehnica iti dezvolta latura practica, una a-tehnica iti dezvolta partea artistica, umana. Insa scopul final, daca nu ai pretentii de geniu (si nu ai, iti spun sigur), este sa ajungi un om echilibrat care activeaza intr-un domeniu si, de obicei, se relaxeaza in cealalta parte. Nici sa stai toata ziua la birou rezolvand integrale, nici sa te duci zilnic la Carturesti sa cumperi un kil de cultura. Insa, iata o mica constatare: exista multi matematicieni care sunt si foarte buni poeti. Invers nu.

NOI ne-am luptat cu subiectivul artistic.

Asta mi se pare amuzant pur si simplu. No comment!

NOI ne-am luat suturile in fund si ne-am calit devenind mai tari. NOI nu ne-am prostituat pentru un banner in plus. Pentru ca stiam ca NOI avem o datorie, mai presus de orice: sa nu lasam cultura sa moara. Sa asculte si copii nostri ABBA, Bee Gees si Queen. Sa se fredoneze mai des pe strada “Are we human, or are we dancer?” decat “As da zile de la mine”. Pentru ca NOI stiam ca PUTEM.

Sincer sa fiu, inteleg de ce au aparut frazele astea acolo. Autorul s-a infierbantat scriind si, fara sa se mai gandeasca la valoarea de adevar a ceea ce scrie, a refulat manios. Cu furie si ura, declara ca datoria LOR este sa nu lase cultura sa moara. Banuiesc ca, in acel moment, in mintea sa, autorul chiar credea ceea ce spune. Ca lupta pt cultura. Ca are un ideal in viata. Ca vrea ca si copiii lui sa asculte ABBA si Queen. HA! Adevarul este mult mai putin eroic: toti luptati doar pentru putina atentie si recunoastere din partea celorlalti. Atat. Evident, negati asta, uneori chiar si fata de voi insiva.

Cum suntem NOI tratati AZI, AICI? Prin injurii, acuzatii, lamentari si exprimari care imput aerul cu mediocritatea lor.

Din pacate, nu VOI sunteti tratati astfel. Pentru ca unde intorc capul pe strada vad un grup de papitoi ridicoli, cu fulare, care salveaza lumea artistic pe banii parintilor. Sunteti atat de multi ecologisti, poeti, actori si scriitori, incat taranul bucurestean manelist deja e pe cale de extinctie (io de cine mai fac misto, haaa?). Mediocru e sa iti vinzi faptele bune pe laude si sa porti cu mandrie bereta verde de ecologist. Mediocru si agresiv e sa aderi la multime si apoi sa tipi de-acolo ca esti un individ (mai) bun.

Si, ca tot veni vorba, ca vreti VOI sau nu, manelele reprezinta tot muzica. Si in trupurile persoanelor care o asculta se desfasoara exact acelasi proces chimic de secretie al serotoninei ca si la VOI. Si tot ce influenteaza in vreun fel spiritul uman poarta numele de arta. Si, oricat de putin v-ar placea VOUA, exista categorii sociale si exista arta care se adreseaza fiecarei categorii in parte.

Ma opresc cu citatele aici, desi mai am de comentat. Asta pentru ca, dupa ce mi-a venit greu sa cred ca cineva a pierdut o ora ca sa se faca de ras, am decis sa nu pierd mai mult de jumatate sa ii confirm. De altfel, nici nu m-as fi obosit daca nu as fi observat acest trend al adolescentilor hipsteri de a se considera foarte utili societatii si de a se simti intr-un grup exclusivist.

In principiu, un artist isi construieste opera si atat. Nu se lauda cu ea, nu o promoveaza excesiv, nu o considera peste "arta" altora.
Si exista multe moduri de a-ti trai viata si pot sa garantez ca, oricum ai da-o, sigur iti vei lua din cand in cand, arbitrar, cate un pumn in fatza. Sa te plangi de asta e sub demnitatea unui om, fie el inginer sau artist.

Asta credem NOI, grupul politehnistilor inculti si cu cosuri din spatele Evil Writings.

suki suki

Este o zi insorita ziua in care mi se propune un lucru care echivaleaza cu un sut in co@ie. Tocmai m-am trezit in patul meu cu baldachin si ma uit inca somnoros la trupul perfect si gol al femeii de langa mine. Incerc sa imi aduc aminte cum o cheama, pt ca intotdeauna mi-a placut sa ma stimulez intelectual dimineata. Trag pe mine cu lehamite halatul fin din par pubian de virgina, impletit de catre 100 de muncitoare chineze timp de 2 ani, un fir blond, unu negru, unu blond, unu negru etc., si papucii din piele de crocodil aflat la varsta la care latimea corpului este cat latimea unui picior uman.
Primesc propunerea asemanatoare cu un sut in co@ie cu un zambet pe fata caci, vedeti voi, testiculele mele beneficiaza de niste insertii metalice: o mica amintire de la razboiul din 'nam '72.
Mii de ore de tratament si cativa psihologi desavarsiti m-au facut sa trec peste ororile razboiului. Vietnam e o umbra indepartata, de care imi mai aduc aminte (cu placere) in noptile ploioase cand ma trezeste o voce obsedanta: "suki, suki, five dollar".
Deseori ii scriu doctorului vietnamez (cel care mi-a facut operatia de insertie), de la tastatura incrustata cu diamante a Mac-ului meu placat cu aur alb:



Dar divaghez.
(Si a divaga este, dupa cum stim cu totii, un verb intranzitiv. Ceea ce nu are legatura cu articolul, simt doar nevoia sa divaghez iarasi.)

Primesc echivalentul unui sut in co@ie, ceea ce e placut, daca ajungi la gradul meu de perversitate sexuala.
Sorb dintr-un pahar de cristal cu jack, fumez o tigara apoi ies pe terasa penthouse-ului meu si ud ganditor orhideele cu apa Evian. Tot ganditor, imi iau mic-dejunul compus din trufe, icre negre, aripioare de rechin si alte alimente gustoase (ha!) de o raritate capabila sa ridice ego-ul flasc al oricarui snob.

"Gandeste-te Evil Writings", imi spun, alintandu-ma pe numele meu de blogger. "Te platesc bani gheata omule! Asa ceva nu se refuza", murmur mai departe afundandu-ma in piscina sapata in pardoseala de marmura a livingului meu imens.
Ma sterg de apa cu prosopul meu din blana de nurca, apoi sorb un pahar de lapte de panda.
Ma admir in oglinzile din cristal venetian care acopera tavanul:
"Bani gheata! Asa ceva nu se refuza!", incerc sa ma conving mai departe, tragand pe nas o linie de praf de aur pur.

In fine, formez numarul pe tastatura iPhone-ului al carui ecran este plin cu vreo 10 icon-uri iRich si spun laconic:
"Fie!"

Apoi, in timp ce spatele imi este masat de 2 fete tailandeze, postez pe blog linkul:

www.flg.ro.
Jucati ba needucatilor si ceva care nu implica bautura!