Beth

Este o zi ploioasa cand, pentru prima oara de cateva luni, decide sa inchida computerul. Ventilatoarele isi opresc rotatia, harddiskurile inceteaza sa mai bazaie iar monitorul devine o fereastra opaca, rece (si alte consecinte pline de adjective).
Cand se ridica in picioare, genunchii se aud paraind puternic.
Ii este sete.
"Imi aduci o cutie cu lapte?", zice cu voce ragusita, neantrenata.
"Beth?"

Beth este prietena lui. Draguta. Blonda. Imaginara. Cumva, inconstient (subliminal chiar, ca sa se dea cult povestitorul omniscient), isi da seama ca e un nume american, ridicol. Dar nu-i pasa. Doar nu el si-a batut joc de ea in felul asta.



De fapt, nu i-a cunoscut niciodata pe parintii lui Beth, noua lui prietena imaginara. Nici nu si-a dorit vreodata, pentru ca stie ca-i lipseste carisma.
Inainte era cu Daisy, dar a parasit-o cu 2 luni in urma, cand a refuzat sa-i aduca o cutie de lapte.

"Beth?"

Glasul rasuna in incapere limpede, insa Beth nu da semne ca ar auzi.
"Unde o fi nenorocita aia de Beth?", se intreaba in timp ce isi tarsaie pasii spre frigider.

"Era mai buna Daisy", murmura inversunat si complet inconstient de cliseul numelui.

Frigiderul este aproape gol. Pe unul din rafturi este o cutie veche de lapte, de asemenea goala. O ia si incearca sa bea o ultima picatura, dar nu curge nimic. Oricum, nu mai e mult pana la recolta.
Tranteste usa frigiderului si se uita furios prin camera:
in colt este biroul cu computerul, scaunul din piele, cosul plin de Pringles si servetele, o saltea pe jos chiar langa fereastra si o gramada de cutii de lapte pe toata podeaua.

"Beth?"

Peretii parca ii sorb cuvintele, nu se aude nici cel mai marunt ecou.
Sta langa frigider, un pic nehotarat, apoi se apropie de fereastra.
Fereastra lui are ghinionul de a da in spatele blocului vecin, cu 10 etaje. Daca se lasa in genunchi poate sa vada cerul fara o deschida.
Decide sa o lase inchisa. Curentul cu siguranta i-ar face rau, cel putin asa i-au zis doctorii. Pe plamani are o floare cu petale mari, rosii aprins.
De ceva timp a atins culmea perfectiunii in alimentatie. Nu a mai defecat nimic de cateva luni. Tot ce mananca se consuma.
"Sunt ca un sac fara fund", glumeste cu sine.

Dar adevarul e ca nu are simtul umorului deloc.

Isi mananca unghiile de la maini si, o data la cateva luni, isi face un ceai din propriul par. Dupa ce bea zeama, inghite firele, strambandu-se, ca pe un medicament.

"Beeth?"

Haine? A purtat mai demult, cand trebuia sa se duca la magazin sa cumpere lapte. Dar acuma a invatat sa cultive laptele, ca pe o planta. Recoltele sunt dese si indestulatoare. Pentru a-l face sa creasca trebuie doar sa tuseasca puternic, cu expectoratii, peste o balta mica de lapte. Floarea crescuta in plamanii lui face restul. Laptele creste in ciorchini, cu tot cu cutie si indulcitori.

Acuma ocoleste lent camera, derutat. Mintea lui concepe incet o explicatie a faptului ca este singur.
Sigur, isi aduce aminte. Intr-un acces de furie a lovit-o cu o seara inainte pe Beth. Cu pumnul in piept, facand-o sa tuseasca. Peste gura, lasand-o stirba. In nas, dandu-i sangele. In stomac, omorand un eventual fetus. Si in ureche, surzind-o.
D-aia a plecat, parasindu-l.

"BEEEEEETH!!!!"
Este o ultima incercare, dar stie acuma si el ca Beth nu-i va raspunde vreodata.

Se apropie cu pasi sovaielnici de calculator. Apasa power.
Ventilatoarele incep sa se roteasca din ce in ce mai repede.
Monitorul prinde viata.
Se aseaza cu genunchii paraind, si tasteaza rapid un url arhicunoscut.
Pe ecran cineva geme.
O Beth este acolo, langa el si are sanii mari si fundul rotund.
Din cortexul lui se sterg amintiri neplacute.
Ciorchinii de lapte sunt aproape gata.
Din falusul lui izvoraste fericirea.