Ca un tanar antisocial ce te afli, o petrecere de serviciu te va pune cu siguranta in niste situatii stanjenitoare.
De exemplu, ca atunci cand te duci la frizer si tu esti: "aceeasi forma, dar mai scurt (informatie arhisuficienta)" si el: "sa te iau pierdut la spate?" si tu "...da, da (whatever)"si el: "da perciunii sa-i subtiez sau sa-i scurtez?" si tu "cum crezi ca arata bine (frate, ce nu e clar??) " si el: "da o sa-l dai cu gel sau cum o sa-l porti?" si tu: "meh (tunde-ma dracu chel si lasa-ma)", la fel si aici:
pe de-o parte vei avea macar trei discutii nedorite cu colegi cu care n-ai nimic in comun (cel putin 250) dar in compania carora ramai in mod accidental. Sigur, aici vei argumenta ca ai experienta, de la nenumaratele dati cand ai facut small-conversation in lift, gen el: "ce greu se misca liftul asta", tu: "da, incredibil", el: "a batut Steaua aseara" tu: "da, incredibil", "cica se anunta ninsoare", "da, incredibil".
Hmm, ma gandesc ca poate ca nu esti asa bun nici la conversatiile din lift. Deci, cu atat mai penibil. Pana la urma te va salva un eveniment, un alt coleg sau pur si simplu iti bagi picioarele si zici ca te duci sa mai dai o tura sa vezi ce mai e nou.
In acest moment vei regreta ca nu fumezi. Fumatul e un pretext bun. Nu mai esti tipul ala ciudat care sta pe canapea sau rezemat de perete si se holbeaza la oamenii care danseaza.
Esti tipul rezemat de perete, care se holbeaza la oameni care danseaza si fumeaza, ceea ce-i cu totul si cu totul altceva. Combinat cu un usor zambet misterios s-ar putea chiar sa pari normal. Da, asa functioneaza societatea. Daca fumezi, ai o activitate, e cool. Sunt atat de ciudati oamenii care stau degeaba printre altii ocupati intr-un fel sau altul. Din acest motiv de-acum incolo iti vei lua un pachet de tigari inainte de orice petrecere.
In fine, conversatiile nedorite reprezinta prima problema, aia usoara, nu sunt atat de greu de evitat sau de trecut peste ele.
Urmeaza colegii care te invita insistent sa dansezi. Evident, tu stii ca dansezi la fel de bine ca Stephen Hawking la o receptie despre fizica cuantica, asa ca refuzi. Pana la urma insa vei ceda si te bagi si tu sa dai din maini si picioare. Acum, iarasi atitudinea e totul. Dansul este efectuat lent, fara figuri, cu un zambet un pic superior pe fata. Gen, dansez asa, ca am eu chef, dar nu inseamna ca nu consider actiunea o pierdere de vreme, cand am atatea lucruri importante de facut (n-ai absolut nimic important de facut).
Intre timp petrecerea deja a ajuns aproape de final, la fel ca si cheful meu pentru articolul asta, asa ca e momentul sa te gandesti bai frate, ce m-am distrat, abia astept sa pun pozele pe facebook, poate imi da like unul din cei trei prieteni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu