Mereu mi s-a parut interesant modul in care asociem durerea cu zgomotul. De exemplu, majoritatea femeilor s-ar revolta vazand un caine schelalaind dupa ce a primit cateva picioare in burta, insa sunt absolut nepasatoare atunci cand vad un peste eviscerat de viu sau un rac fierband in apa clocotita.
Astfel incat, cum stau cu penisul in mana dreapta si cu capul plecat spre podea, in mintea mea se da o lupta aprinsa. Acum fix 5 minute am prins aceasta insecta intrand pe fereastra in casa.
Am luat-o cu un servetel pe care l-am impaturit si am aruncat-o in wc.
Si iata-ma acum, dupa 5 minute, chemat inapoi la toaleta de nevoi biologice. Iata-ma, cu penisul in mana dreapta, cu vezica plina, cu ochii larg deschisi privind insecta cum, dupa ce a reusit sa iasa din servetel, se chinuie sa escaladeze portelanul vasului.
Si in mintea mea urmatoarea intrebare are prim-planul: cat de insignifiant sa fie un organism incat sa merite sa inoate in urina inainte de moarte? Ce anume simte el in timp ce se zbate sa-si salveze viata.
Ce gandesti tu, gandacule, in asteptarea jetului cald de urina?
Imi vin in minte gandacii de balegar, care-si petrec viata in cacat. Dar acolo e altfel: ei gasesc viata in dejectii. Cu insecta mea, e altceva, cu totul altceva: pe ea o asteapta moartea.
Asta e sigur, va muri.
Intrebarea pe care mi-o pun (si daca nu-mi raspund mai repede veti banui ca am alte motive de a mentine contactul mana-penis atat de mult)este daca o voi omori pisandu-ma pe ea sau tragand apa.
Se afla acum cam la 5 cm de apa. Cred ca daca as avea urechile suficient de fine, as auzi gafaitul in urma unei astfel de munci sisifice.
Timpul e scurt. Rinichii lucreaza la umplerea vezicii.
Timpul e scurt pentru tine, insecta.
Cum vei muri?
Cum?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu