Șeful blocului cu cruci

- Unde e ?!?
Sprâncenele groase ale șefului se încruntară, unindu-se într-un V agresiv.
- Unde dracu e ăla bă, ne face să întârziem?

Mercedesul tocmai parca în curtea pietruita din spatele clădirii, porțile aurite închizându-se automat în spatele lui. Un discipol se repezi să deschidă ușa s-klass-ului, iar sfinția sa coborî cu greutate. Păși la fel de greoi spre intrarea în clădire, conștient de întreaga responsabilitate ce-i apăsa pe umeri.

Când intră în clădire ușile se deschiseră în fața lui singure, de fapt trase în lături de alți doi discipoli. Se îndreptă cu pași mici dar agresivi spre iconostas și deschise ușița aia mică lovind-o cu piciorul. Se uită după altar și îl văzu ascunzându-se acolo. Avea mâinile la urechi și se legăna înainte și înapoi, ca un aurolac de la Gara de Nord. Îl luă cu o mână de guler și cu cealaltă îl lovi dur peste ceafă: unde-ai umblat mă nenorocitule până acum, că deja s-a adunat lumea, deja suntem în întârziere. Treci încoace dobitocule...așa îl porcăia șeful, în timp ce îl îmbrâncea spre sala mare.

Intrară în sala mare, lăsând catapeteasma în spate și, încă îmbrâncindu-l pe individul care se poticnea și se împotrivea, tot cu mâinile la urechi, tot cu figura buimacă și tristă, se îndreptară spre șirul de scaune.

Invitații deja își făcusera apariția si cel târât de șef putu să-i vadă stând așezați:
- pe omul cu față buhăită și cucernică despre care se spunea că pictase pereții unei închisori, în fiecare celulă câte o scenă din viața mântuitorului Iisus, numit de catre deținuți Fra Ioangelico.
- pe idiotul cu rânjet pe față, datorită căruia toate mamele își închideau fiicele în casă. se zicea despre el că rătăcește călare pe străzi la amurg, cu pelerină neagră și pantofi albi și se însoară cu prima fată care-i iese în cale, dar numai pentru a divorța dimineața următoare.
- îi mai văzu pe marii dregători cu fețe porcine, despre care legenda povestea că timp de patru ani se transformă în moroi si umblă cheauni și morți de foame pe coridoarele palatului, sugând sânge.
- o văzu și pe femeia cu figură neroadă, în tinerețe una din atracțiile circului de stat, fiind singura persoană din lume care putea să vorbească către milioane de oameni fără să spună nimic

Șeful îl împinse brutal pe omuleț pe unicul scaun liber, cel central, cu aur și catifea, apoi își înălță glasul melodios:

"Și acum că și Dumnezeu este cu noi, să sfințim această minunată construcție, Doamneeee miluieeeeșteeee"