O poveste horror

Începe ca orice altă poveste horror. Sunt eu, omul banal din clasa medie, cu blugi și cămașă și freză dată, nu cu gel, cu ceară de păr, cu barbă nici lungă, nici d-aia de patru zile, o barbă sănătoasă.

Merg prin oraș, un oraș gri și cam trist dar altfel destul de sigur și neinteresant. Merg cu căștile în urechi ascultând formația aia de hipsteri, n-o știi, sunt cel mai mare și singurul fan.

Trec pe lângă oameni, clădiri, mașini, cobor la metrou. În cap am deja format în minte planul de fugă în cazul invaziei de zombies, adică morții vii, mâncătorii de carne, băutorii de sânge, purtătorii de mațe de om pe post de mărgele.

Ies de la metrou și merg spre palatul universul, haină neagră cu guler ridicat, pas rapid, figură serioasă, genul corporatist cu responsabilități. Deschid ușile cu mână sigură, fermă, de parcă mușchii ar fi de oțel, o încordare subtilă, o smucire ușoară, un gest grațios și gata, corpul meu se transferă în interiorul clădirii unde, de fapt, începe povestea horror. Părăsesc siguranța străzii unde doar morții vii ar fi o amenințare, dar nu cine știe ce, că-s lenți, și fără creier, și pătrund neinvitat și nesilit de nimeni în interiorul palatului.

În sală, două grupe de scaune, așezate în V, vedeți bine că două din laturile pentagramei sunt deja trase, orientate spre peretele alb și, în plus, proiectorul atârnă deasupra ca un baphomet ciung si chior.

Mă așez pe scaun cu fundul meu tăbăcit, mă las pe fesa dreaptă, apoi pe cea stângă, apoi, în sfârșit, răsuflu mulțumit. Gata, poate să înceapă.

Și partea horror începe.

Cursul de puericultură. 

Câte să fie? Vreo 15 cupluri: ea, mândră de burta ei umflată, el, mândru de burta ei umflată.

Fiecare cuplu trebuie să se prezinte și ai zice că e un lucru simplu, dar iată-i pe cei care cred că povestea vieții lor interesează și pe altcineva în afară de ei înșiși: terapii ale durerii, schimbări de paradigmă, de la cezariană la naștere naturală, de la sentimentele ei, la sentimentele lui, de la un el într-o ea, la o tortură pentru mine în sala palatului universul în cadrul primei lecții de puericultură. 

Apoi lecția începe cu adevărat prin vizionarea unor filme prezentând câteva nașteri. Nu una, nici două. Trei! Pot spune cu mâna pe inimă că de-acum mă pot uita fără jenă, ba chiar mâncând cu poftă o friptură raw, la cel mai hardcore torture-porn flick de pe lumea asta. Atât de imunizat sunt.

Dar să lasăm aspectele astea scabroase și să ne axăm pe tortura psihică. Imaginați-vă: o sală cu 15 femei însărcinate! Fiecare mai îngrijorată ca cealaltă, fiecare mai documentată si mai dă-te, că știu eu, doamne, copilul meu nu, niciodată și doctorul, las' că-i spun eu cum. fuck. this. shit.

Și omul care trecea pragul palatului cu capul sus, cu privirea curioasă, iese cu picioarele tremurând și speriat de-a binelea. 

Încă trei lecții.