Nexus

Oare incercarea cu adevarat grea nu este sa scrii poezie despre lucruri cum ar fi fotbalul sau berea? Ce poate fi mai usor decat sa faci o poezie despre iubita, sau despre frumusetea unui rasarit de luna deasupra unui lac, cand primesti pe cale vizuala inspiratie in stare bruta? O provocare uriasa ar fi sa scrii poezii despre cazane, despre turbine, poezii care sa-ti miste totusi sufletul cum o fac si cele romantice. Sa gasesti inspiratie peste tot, pentru a putea iesi din tipare.
Legaturile exista. Intre partea artistica si tehnica exista punti din ce in ce mai solide pe masura ce cutia de bere se goleste.

Asta e poezia mea pentru lucrurile care nu ma misca,
de care nu imi pasa:
exista ferestre, dar mici si mult prea tangibile.
exista un cer dar ascuns de turnuri si pacle de fum.
peste tot in jur,
peste tot in jurul meu e trupul meu.
ca un obiect, ca o haina, ca o canapea, ca un mecanism
ce imi trimite mirosuri si imagini si simtiri.

Si fotbalul are porti,
biliardul gauri,
baschetul cos,
sahul pozitii inexistente,
inotul te face sa plutesti,
pentru ca mereu scopul tau e sa evadezi dinauntru,
sa scapi de unde esti prins de unul singur.

Si mingea e sufletul tau pe care il smulgi
doar ca sa-l indesi in alt corp,
si in tine intra altul in schimb.

Si soare si viata si umbre si stele
sunt iar in exterior
si tu nu-ti poti baga mana pe gat in fiecare minut
ci mai degraba dureaza zece ani, douazeci, o viata
pentru inca un gol, pentru inca o trimitere a fumului prin
turnul de evacuare negru,
cu mecanisme de captare a cenusii si impuritatilor.

Si apoi chiar si dintii ei albi sunt niste gratii, doar gratii.