Cred ca fiecare are un zeu caruia i se inchina. Si mai cred ca zeii nostrii sunt la fel chiar daca poarta nume diferite.
Ei sunt sangerosi dar si iubitori, pentru ca ei sunt facuti dupa asemanarea noastra,nu invers.
Mai cred ca pe spatele nostru au crescut candva milioane de fire de par constituind o blana deasa. Ca am inotat liberi si fara constiinta printr-un ocean curat, pe care lumina il strapungea ca pe aer, ca ne-am ascuns in fundul unei chochilii speriati si dominati de instinctul de conservare.
Mai cred ca nu noi deschidem ochii si vedem, ci tot ce-i in jur se apuca sa priveasca in interiorul nostru. Si se vede frica. Se vad singuratatea si disperarea.
Ne lipseste capacitatea de a vedea ca nu exista spatii intre coaste.
Nu exista inima in miscare.
Nu exista grasime.
Exista materie inzestrata cu simturi diferite si exista adaptare.
Asa ca privesc cum cresc pietrele in gradini, alaturi de flori.
Privesc cum natura curge in jurul meu si doar eu stau pe loc inmarmurit de existenta a ceva ce simturile mele nu pot sa perceapa.
Si invers, eu curg in jurul lor si-s aerul lor si locul in care foreaza dupa diamante fara sa ma vada.
Si in sinea mea stiu ca ocupam acelasi spatiu, in acelasi timp si ca ne exploatam unii pe altii fara sa fim constienti ca fiecare in parte este in viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu