Cu trenul

Stau linistit. Mi-am gasit locul si in fata mea e o tipa destul de buna, adica are niste țâțe mari, in orice caz. Dar nu ma holbez, in ciuda faptului ca inventarul bunurilor destinate procrastinarii e dezastruos: am un mp3-player cu bateria descarcata, o carte pe care am citit-o deja, un telefonul cu 3 generatii in urma si nu fumez, nu beau, nu vand faianta.  Asa ca stau si, din cand in cand, arunc o privire fugara in decolteul generos al colegei mele de drum, incercand sa instaurez intimitatea.

Timpul se scurge in acest mod plictisitor pret de 10 minute. Tocmai deschid cartea, leganat de mersul de personal al trenului intercity cand, INCEPE.

Dar, inainte SA INCEAPA, permiteti-mi o mica digresiune:

Scrisoarea mea deschisa, catre batranii care nu stiu sa mearga cu trenul, desi au mers toata viata.


Bai testicule Stimate domn,


aveti 65 de ani. Ati avut o viata frumoasa, uneori tumultoasa, poate ati avut si copii. Cu siguranta, la un moment dat ati fost intr-un varf de forma fizica si psihica. E normal sa nu mai aveti agerimea de altadata. Totusi, uitandu-ma in ochii dumneavoastra inteligenti si (inca) vii, nu-mi pot imagina ca nu stiti sa cititi. Sau ca nu puteti face conexiuni pe care le poate face, cu oarecare greutate, chiar si un melc. Sau ca nu sunteti in stare sa intrebati alte persoane acolo unde nu reusiti de unul singur. Procedeul e simplu si dumneavoastra il cunoasteti, pentru ca ati mers cu trenul de foarte multe ori in viata: va uitati la bilet si tineti minte urmatoarele doua informatii
- numarul vagonului
- numarul locului
Daca nu le tineti minte, pastrati biletul la indemana. Atat. Apoi va uitati pe tablita vagonului si va urcati in cel al carui numar coincide cu numarul vagonului scris pe bilet. Ajuns inauntru, gasiti locul al carui numar coincide cu numarul locului aflat mai devreme. Gata. Mai ramane sa nu adormiti si sa coborati la statia potrivita (e bine sa va pregatiti cu o statie inainte, ca sa fiti sigur). 
Chiar nu-mi pot da seama cum, de fiecare data, reusiti sa va asezati pe locul altcuiva si sa va intrebati mirat cum de-au dat "aia" doua bilete cu acelasi numar. Sa cereti cu glas tare compararea biletelor si, abia apoi, sa va dati seama, cu stupoare, ca ati gresit vagonul.
Multumesc pentru atentie.

Scuzati-mi, va rog, aceasta mica refulare. Deci, chiar atunci cand deschid cartea, INCEPE. Initial e doar un zgomot de fundal, stii, ca atunci cand esti in metrou si citesti si lumea vorbeste in jurul tau, dar reusesti sa te concentrezi pe ce faci tu. Apoi, dintr-o data, un cuvant iti atrage atentia. Tot castelul de concentrare pe care l-ai cladit in jurul tau si-al cartii, cu ziduri din nume de personaje si intamplari interesante, se naruie dintr-o data. Toata atentia iti este captata, impotriva vointei tale, spre ceea ce auzi.

Ce-a inceput? In stanga mea, pe randul celalalt, la geam, sta o domnisoara draguta, de vreo 25 de ani. In mana tine nici mai mult nici mai putin decat un iPhone 4, pus la incarcat in priza de sub masa.
Si ce aud? ---  "Ce faci fa, alo! Ma auzi acum? Suntem proaste fa...!"
De ce sunt proaste? --- "...ca aceptam asa ceva de la ei. Ne pierdem viata cu indivizi d-astia ca ei. Cei mai prosti din curtea scolii, noi i-am ales"
De ce sunt proaste? 2 --- "cand auzim 'scuza-ma', ramanem cu gura cascata"

Timp de o ora si ceva, cele doua amice au continuat convorbirea telefonica. Toata discutia poate fi rezumata in ce am scris mai sus. Bine, ar mai fi detalii: ca prietenul ei ii cere bani, ca ea nu vrea sa-i dea, ca n-are chef de el, ca se simte exploatata etc. De altfel, faptul ca n-avea bani era un fel de laitmotiv al discutiei (vorbea la un iphone 4).
Ei bine, dupa o ora si ceva, cand deja eram cufundat in lectura cartii mele, atentia imi este iarasi daramata de-o lovitura de kickbox de cartier:
"Stai asa fa, ca ma suna Capi."
What the fuck? What the fuck? De ce pe toti looserii astia cocalari, ii cheama (sau isi spun ei) fie Geani, fie Mario, fie orice alt nume exotic? De altfel, pun pariu ca pe Capi il chema de fapt Kapi sau, de ce nu, Kapy.
Tipa raspunde cu un ton intepat:
"Buna, vorbeam cu Larisa" (alt nume bun de agatat pe mirc).

Sigur, nu o sa intru prea mult in detalii, pentru ca iarasi iese un articol cat o carte: se pare ca tipul  a sunat-o sa-i ceara bani. Raspunsul a fost unul pe masura tupeului cerintei, spus raspicat in microfonul aceluiasi iphone de ultima generatie:
"aveam un milion si planuiam sa-ti iau un cadou de ziua barbatului. Stii ce-ti dau fraiere acum? M#ie, m#ie fraiere, asta iti dau". (am cenzurat muia respectiva. numai eu am voie sa injur pe blogul asta).

Asta a fost povestea primelor 2 ore ale calatoriei mele cu trenul. Sigur, probabil ar trebui sa trag o concluzie, dar nu am ce concluzie sa trag. Poate doar sa atrag atentia asupra paradoxului: probleme in dragoste are toata lumea. Dar probleme cu banii, un client Apple? Mai rar domnule, mai rar asa ceva...