sâmbătă, 25 februarie 2012

Schema NASA

Afară e soare, 25 de grade, copacii sunt înverziţi, fluturi zboară din floare în floare în timp ce tineri cu role şi cu biciclete trec pălăvrăgind veseli pe aleile parcurilor. Oameni bine dispuşi îşi satisfac setea şi nevoia de a socializa la terasele deschise până târziu în noapte.

Dar tu nu. Tu eşti acasă, psihopat şi singur, cu draperiile trase. Degetele ţi se mişcă febril pe tastatura. Pentru că tu, dat dracului cum eşti, te crezi HACKER. Scopul tău, oricine ai fi tu, e acelaşi:
să spargi serverele NASA


Se pare că ăsta e un fel de pas de iniţiere în lumea hacking-ului, adică na', mă gândesc că nu este suficient să hack-uieşti contul de yahoo messenger al prietenei tale şi să-i citeşti emailurile. Trebuie, dar trebuie să spargi nişte servere. Iar dacă tot spargi servere, de ce n-ar fi ale NASA, astfel încât să poţi le poţi spune apoi prietenilor, blazat şi casual, că te plictiseai  şi aveai chef să citeşti nişte documente secrete.

Scuze, am uitat că nu ai prieteni. Atunci, ai avut un alt motiv: mitul urban spune că dacă accesezi ilegal serverele NASA, te vei trezi că sună la uşă în miez de noapte (sau în miezul zilei, nu ştii, pentru că ai draperiile trase) şi că doi agenţi fbi cu costum şi ochelari negri îţi vor flutura nişte legitimaţii sub nas, te vor lua de subţiori şi te vor duce cu avionul la New York unde, într-o cameră obscură, îţi vor băga o lampă în ochi şi te vor pune să alegi: 10 ani puşcărie sau un contract de 1 milion de dolari pe an la departamentul lor IT.

Bun, ăsta e planul tău, pentru că nu eşti prea deştept şi nu te-ai întrebat de ce toată lumea poate să spargă serverele alea NASA aşa, după bunul lor plac. Dar, pentru că ai fost de treabă şi ţi-ai externalizat procesul de gândire către wikipedia şi internet, random evil writings îţi va prezenta cum stau, de fapt, lucrurile:

Nici o clipă nu te-ai gândit că americanii, idioţi cum sunt, ştiu totuşi să facă bani din orice. Şi de ce n-ar lua nişte bani de la tine, dacă tot eşti hacker? Aşa că şi-au creat un server-farm de toată frumuseţea, au pus nişte protocoale de securitate nici prea simple, nici foarte complexe, au stocat pe servere nişte documente lorem ipsum pe care le-au marcat ca secrete, au tras o conexiune zdravana la Internet şi acum aşteaptă să pice muştele (da, ca tine, tu eşti una din aceste muşte). Între timp, cercetările reale le fac într-un altă locaţie, evident, neconectată la internet.
Cu gândul la contractul de un milion, te grăbeşti să le spargi reţeaua şi, felicitări, tocmai ai fost dat în judecată pentru câteva sute de mii de dolari. Nu mult, cât să ia şi ei un bonus de crăciun. A meritat, nu?

Probabil că e una din cele mai profitabile instituţii din lume această NASA. Din când în când anunţă că au mai angajat câte un hacker, aşa, de încurajare. De fapt, cred că merge atât de bine o afacere d-asta, încât mă gândesc să-mi deschid şi eu una. Ca să atrag muşte grase, americane, le zic că pe servere am reţete de la McDonalds şi KFC. Strict secret.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu