Discuţia mea cu Dracu'

Nu vreau să mă laud, dar am murit în cel mai original mod cu putinţă. Moartea mea va rămâne în analele istoriei, spre satisfacţia istoricilor homosexuali.
Pe la 11 seara eram la Romană, în faţa clădirii unde se află magazinul Diverta. Vis-a-vis, în faţă la Mc'Donalds, o ceată de emo o frecau aiurea. Aşteptam să se facă verde, la trecerea de pietoni, cu ochii pe ei.
Deodată, de pe străduţa de lângă magazin, se aude vocea cristalină a unei fete:
- Băiatu'? Hei, băiatu'! Nu te supăra...
Mă întorc supărat şi mă uit cu privirea jignită a bărbatului desconsiderat. La 26 de ani, eşti mai matur decât, decât, decât dacă ai mai puţin de 26 de ani, sa zicem.
-Vino puţin să mă ajuţi!, aud în continuare vocea.
Mă chiorăsc în noapte la silueta fetei. Are ţâţe mari? Da? Bon! Mă îndrept spre ea fără să şovăi. Intru pe străduţă şi ajung lângă ea.
E mică de înălţime şi are părul lung şi ondulat. E îmbrăcată complet în negru, bănuiesc că vrea să pară mai slabă sau cine ştie, o fi vreo rockeriţă d-aia fără personalitate.
- Cu ce te pot ajuta?, întreb galant, aşa cum m-au învaţat normele sociale.
- Păi, trebuie să duc ăsta până în clădirea de colo.
Mă uit în jos urmând direcţia privirii ei şi casc gura a mirare.
- Ce p...
- Şşşş!, exclamă ea, ducându-mi degetul la buze. Nu-i frumos faţă de....
Mă uit în jos şi dau aprobator din cap, dar în continuare sunt stupefiat. Nu mă pot hotărî ce să fac mai departe. O privesc pe tipă în faţă, pare destul de onestă şi inofensivă.
- O...Ok, zic cu o uşoară ezitare în glas.
- N-ai încredere?
- Nu prea. Dar mi se pare prea urât să refuz o fată când mă roagă ceva.
- Aşa de binecrescut eşti?, mă chestionează cu un zâmbet batjocoritor pe faţă.
- Nu. Sunt un rebel. Nu-s nici rocker, nici manelist sau hipster, ca toţi românii. Sunt binecrescut, e un nou curent...
- Şi d-aia mă ajuţi să duc ăsta?
Face un semn cu capul spre obiectul de jos.
- Da.
"Şi pt că ai ţâţele alea mari", murmur în barbă.
- Ce-ai zis?

Mă aplec spre obiect şi îi fac semn să facă la fel. E greu, prea greu, aşa că aproape îl scap jos de la vreo 10 cm.
- Ce!?!? Nu-i gol?, aproape că îi strig în faţă
- Nu..., răspunde ea cu jumătate de glas.
- Vrei să spui că....
- Da.
Rămân stupefiat. În nici jumătate de oră voi fi mort, iar peste o oră deja îl voi fi cunoscut pe dracu.
"Dacă-i bal, bal să fie", murmur iar în barbă şi ne opintim amândoi la obiect. E destul de mare, iar ea îl ţine în aşa fel încât eu suport cea mai mare parte din greutate. Numa de nu s-ar desface, sau nu l-am scăpa pe jos.
Intrăm în clădire, şi urcăm cu chiu cu vai o scară. E tipul ăla de clădire veche, cu lobby, scară de lemn şi camere sus. Tipa a început să gâfâie de la efort. Mie îmi tremură mâinile.
- Pe aici, zice ea, deschizând uşa unei camere.
Aşezăm obiectul pe o masă, apoi ne scuturăm mâinile, obosiţi. Încep să-i dau târcoale, curios.
- Ascultă, îţi mulţumesc pentru ajutor, dar cred că ar fi mai bine să coborâm.
Dau din cap cu nervozitate. În spate are o oglindă. Îi privesc mutra simpatică. În oglindă este tot cu faţa la mine.
- Cam bizară povestea asta, insinuez.
- Ţi se pare?
- Da.
- Cum te cheamă?
- Da' pe tine?
Se mişcă în jurul meu. Imaginea din oglindă nu se mişcă odată cu ea.

- Oglinda aia e ciudată.
- Nu oglinda e ciudată, tu eşti.
- Cine-i în sicriu?
Fac un semn cu capul spre coşciugul de pe masă.
- O persoană.
- Pot să mă uit?
- Nu.
- De ce?
- Cine şi-ar dori să vadă un om mort?
- Eu îmi doresc, acum.
Îmi evită privirea.
- Atunci deschide-l.
- Ok.

Mă întroc cu spatele la ea şi trag de capacul sicriului. E înţepenit. Trag cu toată forţa în sus, pare să cedeze, încă puţin efort, se ridică, gata!
Dau linţoliul într-o parte, curios, apoi mă dau brusc doi metri în spate. Mă uit panicat în jur, dar nu văd pe nimeni. Nu este nimeni în cameră cu mine.
În cutia de lemn se află tipa pe care am ajutat-o până acum. Este ea, fără îndoială. Palidă, cu buzele vineţii.

Mă îndrept spre uşă şi trag cu putere de ea. Este blocată, nici măcar nu se clinteşte. Mă uit spre oglindă, eul din ea se uită la mine. Mişc mâna dar mâna lui nu se mişcă. Închid ochii şi îi deschid.
Pentru mine a fost o clipire normală. Dar cât timp a durat cu adevărat, nu ştiu. Acum sunt întins pe masă, în sicriu. Linţoliul de pe faţa mea este dat într-o parte, iar tipa de mai devreme este aplecată deasupra mea. Gura ei este la 10 centimetri de faţa mea.
- Ce faci?, o intreb
- Tu ce faci?
- Ăsta nu e un răspuns.
- Ba da.

Încerc să mă ridic, dar nu pot. Sunt amorţit tot. Capul însă îmi este limpede.
- Vreau să plec acum.
- Nu eşti curios?
- Nu.
- Visezi?
- Posibil.
Visez, asta este cel mai logic răspuns.

- Te-a mai întrebat vreodată vreun personaj din vis dacă visezi?
- Nu.
- Aşa ceva se întâmplă de obicei doar în filme.
- Da.

Încerc iar să mă ridic, dar fără succes.
- Nu te poţi mişca, observă ea.
- Pot vorbi.
- Despre ce vrei să vorbim?
- Despre vise.
- Nu.
- De ce?
- Pentru că nu visezi.

Închid ochii şi îi deschid. Nimic nu s-a schimbat.
- Este ceva sexual în povestea asta?
- În afara ţâţelor mele mari?
- În afară...
- Nu.
- M-ai drogat?
- Nu.
- Cum te cheamă?
- Pe tine?
- Dan.
- Nu ţi se potriveşte.
- De ce?
- Pentru că n-am mai văzut niciun Dan întins în sicriu, făcând pe mortul.
- Sunt mort?
- Da.

Clipesc iar, îndelung. Capul cu păr lung şi ondulat este în continuare deasupra mea.
- Cine eşti?
- Ştii deja.
- Ba nu?
- Ba da.
- Cum pot vorbi dacă sunt mort?
- Nu poţi.
- Acum nu vorbim?
- Nu.

Fac un efort de concentrare, pentru a mă trezi. Îmi aduc aminte absolut tot ce mi s-a întâmplat până în momentul în care am clipit şi m-am trezit în sicriu.

- Nu visezi.
- Ba da.

Deschid ochii. Deasupra mea nu se mai află nimeni. Buzele mele nu se mişcă.

- Unde eşti?
- În tine.
- Cine eşti?
- Sunt parte din tine.
- Partea cu ţâţe mari?, întreb un pic amuzat.
- Dacă vrei.
- Ce doreşti?
- Nu eu, ci tu doreşti ceva.
- Ce?
- Să ştii cine sunt.
- Da.

Capul fetei apare iar lângă mine. Are ochii înroşiţi. În mâna stângă ţine o oglindă deasupra mea. Individul din oglindă vorbeşte. Ştii deja cine sunt. Ba nu. Ba da. Nu ştiu, înţelege. Sunt parte din tine, accepţi? Nu.

Ba da, ştii deja acest lucru.