Zilele trecute ma plictiseam si, ca de obicei cand ma plictisesc, am inceput sa ma gandesc la cum era cand eram mai tanar nitel. Introspectiv cum ma stiti, ma gandeam cat de mult m-am schimbat in ultimii 10 ani, daca m-am schimbat in vreun fel de fapt si, daca da, in bine sau in rau? Cine poate decide?
Cine poate sa se uite in oglinda si sa se analizeze cu sinceritate? Sa-si vada chelia si dintii galbeni sau alegerile gresite in viata? Cu siguranta nu eu, cu parul meu bogat si dintii mei super albi si alegerile mele in viata super perfecte.
Intrebandu-ma asta, mi-a fost greu sa-mi raspund, asa ca am deschis propriul blog, sa citesc niste lucruri de cand puricele se potcovea cu 99 de oca de fier si se arunca in cer asteptand sa se nasca kim, iar experienta mea de viata se marginea la incercarile disperate de a promova examenele de la politehnica.
Si daca un lucru mi-e clar acum, ca si atunci, e ca desi scriu abisal de prost, totusi obiectiv observ ca pe vremuri aveam imaginatie nu gluma. In putine alte locuri am intalnit atatea prostii debitate pe subiecte atat de variate si, pentru asta, bravo mie. Ma felicit. In acelasi timp, da-ma dracu.
Asta e principala schimbare si intrebare: ce s-a intamplat cu imaginatia mea? Mi-aduc si acum aminte procesul de scriere al unui articol pe blog acu' vreo 10 ani:
ma asezam la calculator
bagam chat cu prietena mea pe yahoo messenger
bagam un film
apoi in scarba deschideam blogger si scriam despre primul lucru care-mi trecea prin minte, scoala, religie, manele sau chestii atat de aleatoare incat pot fi folosite ca functii de random in criptografie. Fara sa sterg, fara sa ma gandesc prea mult.
Cum scriu acum un articol:
cred ca am o idee.
iau laptopul si deschid blogger
ma screm sa gasesc o propozitie de inceput
scriu propozita, apoi o sterg si o mai scriu de 3 ori in forme diferite.
apoi imi dau seama ca de fapt n-am nicio idee.
Asta e cel mai groaznic: sa incerci sa-ti imaginezi ceva si sa dai de gol. De nimic. Blank. Tabula rasa.
Sa ti se blocheze creierul la intamplarile insignifiante de zi cu zi dar sa nu poti sa tragi o concluzie din ele. Sa-ti spui, pai bine ma, eu obisnuiam sa scriu despre lucruri care ma afectau, acuma nu ma mai afecteaza nimic? Sau doar nu mai pot sa exprim asta?
Apoi sa inchizi fara sa fi scris nimic si sa-ti vezi de activitatile tale banale si de viata in care pare ca nu se mai intampla nimic interesant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu