Să fiu sincer: nicodată n-am fost prea patriot. Şi mai sincer: mi se rupe dacă vorbesc româneşte sau maghiară şi cred că oamenii superiori n-au nevoie nici de tradiţii nici de structuri lexicale complexe pentru a se face înţeleşi. Generaţiile diferă foarte mult între ele iar oamenii sunt campioni la a uita ce au învăţat din episoade anterioare vieţii lor.
De exemplu, există războaie, deşi niciunui om normal nu-i place războiul şi, istoria ne învaţă, nimic bun n-a ieşit din vreun război vreodată*
*dacă nu ai o fabrică de arme, sau orice alt interes de natura economică.
Războiul e precum ţigările: îl omoară pe taică-tu şi-o violează pe maică-ta. Dar oamenii, cumva, uită. La fiecare câteva zeci de ani găsesc resurse în sufletul lor să simtă dragoste de ţară şi mândrie naţională.
Dar toate astea nu-s pentru mine. Parcă aş face parte dintr-o sectă: am un al dracului sentiment de empatie pentru toate fiinţele, indiferent de ce limbă vorbesc. În mine nu au loc însă sentimente "nobile" precum dragostea de ţară.
Însă, o ură mai adâncă şi mai evidentă decât cea a lui Băsescu, Boc şi restul clicii de la conducere faţă de România şi poporul român nu cred că mai există la altcineva în lume. În România, clasa conducătoare a ajuns la un asemenea nivel de rafinament, încât furtul, nepotismul, minciuna şi lăcomia (caracteristici omniprezente la românaşii parvenţi) nu mai sunt de ajuns. Acum românii trebuie umiliţi, trebuie să înveţe că nicio lege nu este mai presus de anumite funcţii, că cizma care şi altădată îi arunca în noroi acum le este înfiptă adânc în gât şi n-are de gând să-i mai lase să se ridice.
hai sa emigram in Americaaaaaaa! vorba celor de la Vama:)
RăspundețiȘtergere