Ies de la metrou şi încep slalomul printre ţigani. Tarabele au izvorât precum ciupercile după ploaie sau după o vizită la curvele de pe centură. Merg alert printre ele, ignorând chemările îmbietoare cu mulţi de h şi ă. Apoi, deodată, o tarabă îmi atrage atenţia: dispuse la vedere se află mărţişoare placate cu aur.
"Incredibil", îmi spun frecându-mă la ochi. Şi, într-adevăr, e incredibil.
Apoi, murmur:
"Touché, domnilor ţigani. Touché! Aţi mizat, din nou, câştigător...".
Altfel, e perfect credibil: o bătrână ţigancă cu ochii în lacrimi stă în mijlocul curţii palatului din Pipera, cu o salbă de galbeni ruptă în mâna stângă. În faţă are un ceaun pus pe foc, iar în mâna dreaptă o bucată de fier cu care amestecă. La fiecare cinci minute, ţiganca scoate oftând un ban de pe salbă şi-l aruncă în ceaun, apoi amestecă cu îndârjire. Ceaunul este pe jumătate plin de o substanţă vîscoasă, galbenă, lichidă: haur!
În faţa ţigăncii, de partea cealaltă a ceaunului, trei puradei pregătesc mărţişoarele. Unul din ei îi leagă o aţă alb cu roşu, al doilea îl ia şi-l spală bine. Dacă face treaba de mântuială ţiganca îi dă o palmă răsunătoare peste ceafă şi ţipă la el: "Curăţă bine fir-eai al dreacu, că nu iese electroliza!!"
În fine, al treilea puradel scufundă mărţişorul într-un alt ceaun, lângă care se află o baterie de volkswagen şi adaugă şi nişte aur.
"Pune, pune haur acolo, să fie", comandă ţiganca, desprinzând încă un galben din salbă. "De noi depinde să vestim primăvara. Suntem vestitorii primăverii", adaugă ea amuzată, amestecând în ceaun cu îndârjire.
În fundul curţii palatului, un Volkswagen Passat stă cu capota ridicată.
Şi se găsesc idioţi complexaţi care cumpără apoi mărţişoarele placate cu aur. Să plângă pisi de bucurie. Să i se umfle ţâţele de plăcere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu