Tren cu gabarit depasit

Stimabile,

Iti scriu pentru ca ma aflu in tren iar. La Marasesti, inca departe de casa, inca foarte departe.
Langa mine se afla o tipa cu celulita pe gambe, atat de grasa incat trenul sta inclinat pe partea stanga, o fereastra este blocata si atractia gravitationala afecteaza unul din senzorii telefonului si imaginea nu sta deloc in modul landscape. Acelasi mod landscape care nu reuseste sa o cuprinda pe domnisoara (care altfel are fata rumena, bonoma, a omului hranit bine de trei, patru ori pe zi. Hai maxim sase - sapte, cel mult opt).
Bun, am terminat cu descrierea echivalentului a patru colegi de drum. De fapt, fuck it: e atat de grasa incat blocheaza semnalul 3g si nu stiu daca voi putea posta in timp util asta. Atinge asemenea dimensiuni incat site-urile de stiri vor vorbi socate de modul in care s-a golit, dintr-o data, bucurestiul, in weekend. Si poate n-am fost destul de clar: e atat de grasa incat i-a prezentat controlorului 6 bilete (din care doua erau ale parintilor ei).
Parintii sunt foarte grijulii. Au pus masa pe masuta trenului. Avem asa: napolitane de doua feluri, corn 7 days, alune si biscuiti.

Trenul e un mijloc de locomotie deosebit. Conditiile sunt excelente: aer conditionat, scaune confortabile, controlori politicosi si vedere spre campurile manoase ale Moldovei. Dar cel mai interesant este modul dostoievskian in care persoanaje fara nicio legatura se strang in grupuri si comunica.  Astfel, doua randuri mai in fata s-a strans un sobor de doamne de varsta a treia. Sunt 4 si vorbesc asemenea platitudini predictibile cu atata patos incat parca s-a strans echipa teatrului national la un antrenament de anduranta.

Ma plictisesc rau gandindu-ma cu din ce in ce mai multa ingrijorare la dictonul conform caruia oamenii destepti nu se plictisesc niciodata.
Si mi se termina si bateria.

Deci, stimabile,
Adieu.