Dar nimic nu mi se pare mai greţos şi nepotrivit decât o pereche de îndrăgostiţi care se manfiestă zgomotos în metrou. Adică la fel ca ăia de-au stat lângă mine azi dimineaţă: au apelat la toată gama de gesturi deranjante aşa încât am reuşit cu greu să nu vomit peste ei biscuiţii cu lăptic pe care i-am mâncat cu câteva zeci de minute înainte pe acorduri melodioase dimmu borgir.
TOATĂ GAMA: s-au pupat zgomots, plescăindu-şi saliva, s-au alintat cu tot felul de porecle, s-au înghiontit, s-au ciorovăit un pic (cu glas tare şi afectuos, să vadă cei din jur iubirea şi armonia deplină dintre ei), el i-a căutat în geantă provocând reacţia ei (moale, dulce) de protest ("Pot să ţin ceva în geantă şi să nu ştii tu?" "Nu!" (hotărât)). Explozii de tandreţe şi supărări bruşte. Zâmbete. Ameninţări. Diabet.
Daca nu ai prins si ce-am vazut eu o data, degeaba.
RăspundețiȘtergereCam aceeasi scena/poveste, numai ca un pic mai retinuta, concentrata mai mult pe trandeturi si alinturi verbale decat pe pupaturi zgomotoase. Ok, si ce-i asa de nemaipomenit aici?
He he... Absolutely priceless era fata unor femei din jur, colege de munca la Apaca poate sau cine stie unde, care priveau scena cu jind si invidie fina si, desi nu au scos niciun cuvintel, zambeau una altora cu subinteles si oftaturi si priviri pline de intelesuri. Asta pana cand una nu s-a mai putut abine si a exclamat "depresiv": "ee... tineretea!...". Si iar zambete mutuale (asa cu jumate de gura) pline de substrat si tras cu coada ochiului intr-o dispozitie visatoare, intr-o lume idilica si utopica in care, cine stie, poate si ele ar fi putut avea parte macar de un sfert din tratamentul special aplicat chiar sub privirile lor melancolice.