Cimitirul virtual

Societatea doreste un singur lucru de la tine: sa fii un robot ascultator dar care, paradoxal, faureste libertatea omenirii. Din cand in cand iti arunca cate un os: o masina mai buna, o vacanta intr-o insula exotica. Cate un mic cadou doar atat cat sa te faca sa uiti ca te nasti sclav si ca privesti lucrul asta ca pe un lucru normal. Caci n-ai alta libertate decat aceea de a alege sa mori de foame, in loc sa muncesti pana la moarte.

Intr-un oras poti intalni milioane de oameni cu personalitati unice. Toti diferiti, alergand in dreapta si stanga pentru a-si indeplini propriile scopuri. Dar daca te ridici doar cu 20 de metri in aer, toata multimea va deveni o masa amorfa. O diferenta de cativa metri altitudine si individualitea fiecaruia dispare.
Societatea este linia orizontala de pe foaia de hartie a poligrafului. Istoria este acul care traseaza varfurile, iar varfurile sunt, bineinteles, oamenii. Sunt varfuri diferite, dar majoritatea incadrate si uniformizate de linia orizontala de deasupra. Din cand in cand un varf se ridica peste linie, iese in evidenta cumva. Datorita minciunii si a hotiei, exact ca la testul poligraf. Sau poate datorita nevoii celorlalti de a avea un model de urmat. Aceste varfuri vor ramane in istorie si in memoria oamenilor.
(Nu ma refer la Iisus sau alte personaje biblice. Daca Iisus ar trai in ziua dea zi, n-ar putea depasi linia orizontala a poligrafului. N-ar gasi nicaieri crucea pe care sa fie rastignit si nici oamenii pe care sa-i ademeneasca.)

Dorinta dintotdeauna a oamenilor a fost de a-si perpetua sangele si de a  ramane in memoria celorlalti. Prima pare este perfect  realizabila pentru majoritatea indivizilor. Este usor sa futi. Dar sa te remarci dintre miliardele de oameni insa, si sa fii retinut de istorie, este un lucru care devine aproape imposibil, pe masura ce populatia lumii creste si stigmatul de sclav ale unor reguli clare iti este aplicat inca din burta mamei.

Lumea de azi insa ne ofera solutia: avem mijloacele tehnice de a ne documenta propria viata. Avem camere de filmat hd, aparate de fotografiat, computere cu memorie efectiv inepuizabila. Putem sa avem stocata viata noastra din prima zi de nastere pana la moarte.

Si de aici, ideea: este absolut necesara infiintarea cimitirelor virutale.
Exista online-shopuri. Exista aplicatii ca second-life. Video-chaturi. Tot internetul este targetat catre clipa de fata si catre viitor.
Dar ce ai da sa iti poti urmari arborele genealogic cu cateva generatii in urma. Sa vezi viata strabunicilor, sa stii exact care iti sunt radacinile? Cati dintre voi stiu macar cum ii chema pe parintii bunicilor vostri?
Cimitirul virtual va oferi o solutie de stocare a datelor personale care iti documenteaza viata.Fiecare familie va avea un cont. Un fel de facebook, dar unde legaturile (prieteniile) sunt intre membri de familie, indiferent daca-s vii sau morti. Si fiecare membru va putea "ingropa" informatii. Uploadezi tot: filme, fotografii, audio. Si peste patru, cinci, sase, x generatii, aceste informatii despre tine vor fi disponibile urmasilor tai.

Suntem intr-un punct critic: de aici inainte toata istoria OMULUI poate fi inventariata. Nu a societatilor sau a maselor de indivizi. A OMULUI, adica a TA. In sfarsit,  orice individ va putea trai vesnic, in memoria propriei familii macar.