"I play only by my own rules", ii spun femeii in varsta (o baba), care se uita la mine cu o expresie ciudata pe chip, desi nu m-a intrebat nimic. Sigur, sunt obisnuit cu astfel de priviri: maioul negru cu gaurele, ochelarii de soare, pantalonii albi si pantofii negri, ce constituie imbracamintea mea, intotdeauna mi-au asigurat atentia celorlalti.
Imi trag nasul zgomotos, din cauza racelii, si intru in biserica. Dintr-o privire, cu dexteritate, analizez toate tipele din incapere si clatin din cap dezaprobator: fustele scurte din ziua de azi nu mai sunt ce-au fost. Ma asez undeva in lateral si incep sa ascult slujba. Nici acum nu inteleg de ce s-a intors toata lumea la mine cand am inceput sa aplaud la sfarsit. Nici macar asa, ca le-am dat startul, n-au aplaudat, needucatii.
Mirii stau amandoi in fata acum si vad cum transpiratia le curge pe fetele lucioase. Intr-adevar, e cald aici, de la toate babele astea infofolite si lumanarile lor uriase.
Incep sa ma plictisesc. Usurel, cu grija, scot mobilul Samsung Corby roz din buzunar si caut o retea wireless. Uite una: Bis. Sf . Maria 2010.
"Secured connection, WPA2. Baga-mi-as!", exclam.
Ma deplasez usor catre preot. Inca un pas si apoi inca unul .
"Psst..."
"Tu, robul lui Dumne..."
"Pssssttt..."
"...zeu, o iei..."
"Heeeeiii", exclam putin mai tare decat as fi vrut.
Preotul si toata lumea se uita spre mine. Zambesc carismatic. Ii soptesc preotului:
"Care-i parola la wireless?"
Sprancene ridicate.
"Parola? Wireless?"
"2010 god arond", raspunde popa grabit si oarecum sever.
Mirii se uita si ei la mine cu gura cascata.
"Vreau doar sa dau mesaje pe twitter pt aia de n-au putut sa vina", lamuresc eu.
Ma intorc la locul meu in timp ce popa reia ceremonia.
Scot iar telefonul si ma conectez. Intru pe facebook si actualizez wall-ul-ul cu niste poze pe care mi le fac ba asezat pe un scaunel din ala de pe margine si zambind larg, ba cu spatele la miri, zambind si mai larg sau facand mustati sfintilor de pe pereti, de-a dreptul ranjind.
Apoi se intampla nenorocirea.
MA PIS PE MINEEE!!!
Nevoia vine brusc si imperioasa. In ultimul timp mi s-a intamplat numai asa, de cand am fost la curva aia, la basarab. Ma uit cu disperare catre iesire. O multime aproape impenetrabila de oameni o blocheaza. Usor aplecat, impleticindu-ma, inaintez catre usita din spatele preotului. Acesta tocmai le da sa muste din piscoturile alea.
Ma usurez in spate acolo, pe langa un perete, cu jumatate de corp vizibil pentru invitati. E asa bine...!
Ma intorc la locul meu exact cand ceremonia se incheie. Lumea tocmai se retrage catre iesire, cu lumanari, flori si toate cele.
Intotdeauna incerc sa ma feresc de momentul asta, cand se fac pozele. Vreau sa evit sa fiu tinta intrebarilor viitorului junior: "Da' asta chelios si burtos cine e?". N-o sa fiu acolo sa-i spun ca sunt noul lui motherfucker.
Lumea a iesit aproape toata, cand, deodata, se aude un tipat.
Toata capetele se intorc.
Baba de la inceputul articolului sta in genunchi in spatele altarului, in extaz:
"Uite maica icoana. A plans cu lacrimi de aur!"
Cumva, petrecerea de la restaurant nu se mai tine, asa imi spune mirele in timp ce plecam spre casa. Pacat, pusesem ochii pe sora miresei.
:)) e bine, zic eu, ca nu a plans cu lacrimi de sange.
RăspundețiȘtergere