O zi la Poli

Atunci cand am patruns pe coridoarele largi si pustii, un fior rece mi-a strabatut sina spinarii. Am intors capul si am privit cu jind spre intrare. Cativa copaci verzi si un soare bland se vedeau in spatele geamurilor inalte. Am oftat si am facut cativa pasi adancindu-ma in sistemul de coridoare. Era atat de frig incat mi-am ridicat gulerul la haina si am facut un bulgare cu rasuflarea cristalizata.
Stiam ca deja intarziasem la seminar si ca profesorul facuse deja prezenta. Dar n-a fost niciodata in firea mea sa dau inapoi intr-o asemenea situatie. Ma voi duce in pauza sa-l rog sa ma treaca si pe mine cu trei sferturi de prezenta.

Intotdeauna ma prezint cu numele de scena

Merg pe coridoarele politehnicii ca intr-un univers kafkian. Stanga, dreapta, stanga, stanga, dreapta: EC 023, undeeee eeeesti?

..eesti...esti..sti.. continua ecoul, in pustietatea polara a politehnicii.

Dupa 10 minute gasesc clasa. Ora a inceput deja de 25. Imi asez cravata, limba la adidasi si ochelarii pe nas apoi bat si intru.
Domnul profesor este la catedra.
Octav e la tabla iar pe tabla, in dreptul lui sta scris: SSSf(x,y,z)dxdydz. Cu creta intr-o mana, cu mana cealalta scarpinand varful capului si cu un zambet smecheresc pe fata, Octav pare autorul. Poetul, pictorul, artistul...

Ma uit cu jale prin clasa lipsita de frumusete feminina. Numa fețe colturoase de politehnisti in jur.
- Buna ziua, zic, cu simtul ridicolului brusc treaz.
- Buna ziua, imi raspund cu blandete, in cor, clasa si domnul profesor.
- Imi cer scuze ca am intarziat, continui eu.
- Nu-i nimic, ia un loc, vine la fel de normal raspunsul bland al seminaristului.

Ma asez cu sprancenele curbate a mirare.
Profesorul se duce la tabla si trage concluzia:

Ei, baieti, si asa se construieste masina timpului

- Ei, baieti, si asa se calculeaza rezistenta unei grinzi.